vineri, 21 iulie 2017

Emisiune numismatică dedicată împlinirii a 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz

Emisiune numismatică dedicată împlinirii a 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz

21.07.2017

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 24 iulie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și o monedă din alamă, pentru colecționare, dedicate împlinirii a 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Caracteristicile monedelor din set (din aur, argint și tombac cuprat) și a monedei din alamă, pentru colecționare, sunt următoarele:


Caracteristici tehniceSet 3 monedeMonedă pentru colecționare
Metalaurarginttombac cupratalamă Cu80Zn15Ni5
Valoare nominală100 lei10 lei1 leu50 bani
Titlu900‰999‰--
Formărotundărotundărotundărotundă
Diametru21 mm37 mm37 mm23,75 mm
Greutate6,452 g31,103 g23,5 g6,1 g
Grosime la chenar


1,9 mm
Calitateproofproofproofproof
Cantzimţatzimţatzimţatinscripționat cu ,,ROMANIA” de două ori, cu steluță între cele două cuvinte


Aversul monedei din aur redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.

Aversul monedei din argint redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.

Aversul monedei din tombac cuprat redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, stema României și anul de emisiune „2017”.

Aversul monedei din alamă pentru colecționare redă un detaliu al Mausoleului de la Mărășești, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României și anul de emisiune „2017”.

Reversul comun tuturor monedelor (din aur, din argint, din tombac cuprat și din alamă) prezintă portretul şi numele regelui Ferdinand I și inscripția în arc de cerc ,,MARASTI-MARASESTI-OITUZ-1917”.

Monedele vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de trei monede vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul este de:
150 seturi de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat);
5.000 monede din alamă, de 50 bani, pentru colecționare.

Preţurile de vânzare sunt:
2.100,00 lei, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat), inclusiv broșura de prezentare;
10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă, de 50 bani, pentru colecționare.

Monedele din aur, din argint și din tombac cuprat și monedele din alamă, de 50 bani, pentru colecționare, cu tema 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de trei monede și a monedelor din alamă, pentru colecționare, cu tema 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăști, Mărășești și Oituz se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Sursa informaţiilor BNR.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu