joi, 6 iulie 2017
Cea de a X-a ediţie a Şcolii de vară de Astronomie „Priviţi Cerul”
În perioada 11 - 15 iulie 2017, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, organizează cea de a X-a ediţie a Şcolii de vară de Astronomie „Priviţi Cerul”, manifestare coordonată de Secţia Observator Astronomic-Planetariu în colaborare cu Astroclubul „Călin Popovici”. Anul acesta temele cursurilor de astronomie vor fi diverse, de la noţiuni introductive despre constelaţii până la noţiuni de astrofizică, lecţiile teoretice urmând a fi susţinute în Sala Auditorium a muzeului gălăţean, între orele 18.00 – 22.00, iar cele practice în intervalul 22.00 – 00.00, pe Terasa de Observaţii Astronomice (dacă vremea va fi favorabilă). Lectorii Şcolii de vară de Astronomie vor fi: Alexandru Tăun, student în Olanda la Universitatea din Groningen; Andrei-Marian Stoian, elev la Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Ap. Andrei" Galaţi, având experienţă în domeniul astrofotografiei; Andrei Gaiu, elev la Colegiul National „Mihail Kogalniceanu” Galaţi; Aurel Chirilă, inginer în cadrul “Reev River Aerospace” Galaţi, cu o vastă experienţă în popularizarea astronomiei şi Ovidiu Tercu, coordonator al Secţiei Planetariu-Observatorul astronomic a Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi. Printre temele, teoretice şi practice, care vor fi abordate în cadrul cursurilor acestei Şcoli de vară de Astronomie, amintim: Bolta cerească şi constelaţiile, Cometele – o privire spre trecut, Istoria Astronomiei, Introducere în Astrofotografie, Prezentarea modului de utilizare a principalelor instrumente optice folosite în astronomie, Stelele duble şi multiple - Stelele variabile, Lumini şi umbre - Radiaţii vizibile şi invizibile, Materie şi Energie Întunecată, Recunoaşterea principalelor stele şi constelaţii ale cerului de vară, Observaţii astronomice de noapte, etc. Pentru detalii şi înscrieri, cei interesaţi pot suna la 0746-020001 (muzeograf Ovidiu Tercu, coordonator activitate). Participarea la Şcoala de Vară de Astronomie este gratuită.
Sursa informaţiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu