marți, 3 mai 2016

FOCUS mai: ZIBETHUM




Zibethum este o substanţă obţinută din glandele anale ale pisicilor sălbatice din familiile Viverridae and Nandiniidae din Africa şi Asia. În zilele noastre pasta cu pricina este folosită în industria parfumurilor, însă în secolul al XVIII-lea ea era utilizată în scop farmaceutic, intrând în compoziţia a numeroase produse antispasmodice, afrodiziace, sau stimulante. Fiind exotic şi unul dintre ingredientele curioase de origine animală, în farmaciile Transilvănene produsul apare sub forma “Zibethum veris” (Zibet adevărat) accentuându-i astfel autenticitatea ca reacţie la neîncrederea clienţilor faţă de produsele bizare. Printre altele, trebuie să notăm faptul că şi Praful de Mumie era deseori însoţit de adjectivul “veris”, din aceleaşi motive.



Celor cărora li se pare ciudat consumul secreţiilor pisicii sălbatice, le spunem că se putea şi mai rău, deoarece uneori Zibetum occidentale desemna chiar excrementele umane. Obsesia faţă de animalele din aceste specii continuă chiar şi în zilele noastre – mult apreciata cafea Kopi Luwak se obţine din boabe parţial digerate şi eliminate prin fecale de către pisicile asiatice.
Zibethum veris este menţionat într-o serie de inventare farmaceutice din Transilvania (din Alba Iulia în 1751 şi 1752, din Târgu Mureş în 1789), în toate cele trei taxe farmaceutice de secol XVIII (Tobias Maucksch - 1750, Hutter-Soterius – 1753, Felfalusi-Ahlefeld – 1753) şi în Pharmacopoeia Austriacoprovincialis din 1774.
Colecţia noastră include un vas de sticlă lactată cu etichetă de hârtie inscripţionată ZIBETUM, precum şi inventarul din 1789 al farmaciei din Târgu Mureş. Vasul de sticlă a fost folosit la începutul secolului al XIX-lea într-o farmacie din Baia Mare, dovedind astfel faptul că ingredientul era în uz şi după sfârşitul secolului al XVIII-lea.




Sursa informaţiilor Colecția de Istorie a Farmaciei - Cluj şi aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu