,,Tezaurul monetar imperial roman descoperit la Nireș (jud. Cluj)” - Exponatul lunii decembrie la Muzeul Municipal Dej

În perioada 2-31 decembrie 2015, Muzeul Municipal Dej organizează pentru public Exponatul lunii decembrie: ,,Tezaurul monetar imperial roman descoperit la Nireș (jud. Cluj)”.
În jurul oricărui tezaur se naște o legendă sau un mister față de varianta oficială reconstituită, în cazul nostru, de către autoritățile în domeniu. Conform cercetătorilor de la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca, tezaurul a fost descoperit în toamna anului 1953 de către Mihai Szántó din satul Nireș cu ocazia arăturilor de toamnă realizate pe Dealul Vulpanului. Acest deal se află la 1 km nord-vest de sat și este acoperit în totalitate de terenuri agricole. Descoperitorul a declarat, la vremea aceea, că în timp ce era la arat a observat în urma plugului o mulțime de bani vechi pe care i-a adunat și i-a dus acasă. Despre această descoperire nu a spus decât membrilor familiei, nimeni din sat nu a știut de tezaurul descoperit.
În ceea ce privește numărul monedelor, Mihai Szántó a declarat că au fost 150 de piese, majoritatea din argint și că nu erau într-un vas sau recipient. Ele au apărut risipite după brăzdarul plugului pe o suprafață de circa 1,5 m2. El a mai spus că în timpul iernii a vândut mai multe monede la ,,colecționari” din Dej, Gherla și Cluj-Napoca. În primăvara anului 1954 acesta a venit la Dej să vândă și ultimele 30 de monede din tezaurul de la Nireș. În acest fel ele au fost salvate de juristul Florin Gavrilescu, directorul Muzeului Municipal Dej. Aceste piese au fost cercetate la muzeul clujean și au fost publicate de către academicianul Dumitru Protase.
Pe lângă această variantă oficială publicată în literatura de specialitate, făcând cercetări în satul Nireș am identificat și o legendă locală care a circulat printre săteni, conform căreia Mihai Szántó nu a descoperit tezaurul pe Dealul Vulpanului ci în grădina fratelui său, care se afla la 350 de metri de zăcământul de sare de la Nireș, exploatat în antichitate și de administrația romană a provinciei Dacia. Paznicul de hotar Izidor Săplăcan, a întărit această ipoteză, spunând că frații Szántó nu aveau pământ în zona dealului și nu l-a văzut acolo la arat. În urma cercetărilor din teren, de pe Dealul Vulpanului, nu au fost descoperite nici un fel de materiale arheologice din perioada romană și nici alte monede. Pe acel deal era exclusă o locuire având în vedere configurația terenului.
În ceea ce privește numărul pieselor acesta ar fi fost mult mai mare peste 500 de monede, spuneau localnicii, iar anul descoperirii nu ar fi 1953, ci cu câțiva ani mai devreme, prin 1949-1950. După unii localnici familia descoperitorului ar fi deținut monede de argint nedeclarate până prin anii '80. La 3-4 ani de la marea descoperire, fapt constat de toți sătenii, Mihai Szántó și-a construit o casă nouă și grajd de om înstărit. Înainte de descoperire acesta avea o casă mică sărăcăcioasă și un grajd acoperit cu paie.
În concluzie, pot afirma că tezaurul strâns într-o perioadă de trei secole nu a putut să fie adunat în cursul vieții unei singure persoane. Se presupune că această comoară a fost transmisă din generație în generație în cadrul unei familii. Având în vedere că procesul de formare a tezaurului începe cu monede emise dinaintea și din timpul stăpânirii romane în Dacia și reluarea acumulării se produce în secolul al IV-lea putem bănui că tezaurul a aparținut unei familii autohtone (daci sau romani) care a lucrat la exploatarea sării de la Nireș sau a practicat comerțul cu acest mineral.

Sursa informaţiilor: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=946593062079057&set=a.297903470281356.69075.100001851169657&type=3&theater

Exponatul lunii decembrie la Muzeul Municipal Dej îl constituie Tezaurul monetar imperial roman descoperit la Nireș. Expoziţia deschisă publicului în perioada 2-31 decembrie, oferă totodată o succintă privire asupra prezenţei romane de la confluenţa Someşurilor, unde a existat o importantă comunitate, legată de castrele de la Căşeiu, Gherla și Ilișua şi de exploatarea zăcămintelor de sare de pe Dealul Cabdic și de la Nireș.
Din această epocă datează mai multe descoperiri efectuate pe teritoriul oraşului Dej şi în zona aferentă acestuia: drumul roman ce se ramifica spre Cășeiu şi Ilișua; pilonii podului roman de peste Someș; conducte romane de aducţiune a apei pe dealul Sfântul Petru şi în albia Văii Salca; turnurile de observare şi apărare pe Dealul Viilor şi Dealul Mulatău; două brăzdare de plug datate în secolele II-III d. Hr. din Ocna Dej; villa rustica (fermă) descoperită la Pintic și altele.
Cele mai importante descoperiri din epoca romană s-au făcut în castrul de la Cășeiu, numit în antichitate Samum. Castrul făcea parte din porţiunea nordică a sistemului defensiv al Daciei romane, respectiv al Daciei Porolissensis, după anul 118 d.Hr. Unitatea care a edificat castrul în timpul împăratului Traian, a fost Cohors II Britanorum miliaria, imediat după cucerirea Daciei, când a început construirea limes-ului dacic. Prezenţa acestei trupe este atestată prin mai multe ştampile tegulare. Această fortificaţie a constituit garnizoana permanentă a cohortei de britani. La începutul domniei împăratului Hadrian, Cohors II Britanorum este transferată la Romita, iar la Căşeiu a fost adusă Cohors I miliaria civium Romanorum equitata, care a staţionat în castru până la abandonarea provinciei Dacia.
În cursul săpăturilor din anii 1928-1929, realizate de prof. univ. dr. Emil Panaitescu, de la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj Napoca, au fost dezvelite cele patru porţi ale castrului și alte clădiri din interiorul fortificației. Cercetările au fost reluate de către conf. univ. dr. Dan Isac pentru a completa vechile planuri interbelice şi pentru a stabili detalii de ordin stratigrafic, iar descoperirile au fost impresionante: diplome militare, arme, opaițe, vase din ceramică, bijuterii, inscripții și multe alte artefacte. 

O descoperire recentă din epoca romană a fost făcută la Cășeiu anul acesta, în 14 octombrie, în timpul unor lucrări de aducțiune a apei potabile. Cu acest prilej, la 600 de metri de castru, a fost descoperită o inscripție romană, la o adâncime de 1,30 m. Inscripția reprezintă un altar votiv dedicat de un ofițer din legiunea a XIII-a Gemina divinităților romane Liber și Libera. Acest ofițer numit Valentinus se afla în misiune specială pe granița de nord a provinciei în zona castrului de la Cășeiu. Misiunea lui consta în supravegherea graniței, dar și comerțul cu sare, făcut cu dacii liberi. Până acum au fost descoperite 15 astfel de inscripții dedicate de ofițeri (beneficiari consulari), ceea ce dovedeşte importanța strategică a zonei.

O altă descoperire importantă o reprezintă tezaurul monetar descoperit în satul Nireș din comuna Mica.

„La descoperirea oricărui tezaur sau comori se naște o legendă, care întreţine în jurul ei o aură de mister, ocolind varianta oficială şi prozaică, reconstituită, în cazul nostru, de către autoritățile în domeniu – spune prof. Constantin Albinetz, directorul muzeului dejean. Conform cercetătorilor de la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca, tezaurul a fost descoperit în toamna anului 1953 de către Mihai Szántó din satul Nireș, cu ocazia arăturilor de toamnă făcute pe Dealul Vulpanului, situat la 1 km nord-vest de sat. La vremea respectivă, Szántó a declarat că în timp ce era la arat, a observat în urma plugului o mulțime de bani vechi, pe care i-a adunat și i-a dus acasă. În afară de familie, nimeni din sat nu a știut de descoperirea sa. În ce privește numărul monedelor, Mihai Szántó spunea că au fost 150 de piese, majoritatea din argint și că nu erau într-un vas sau recipient. Ele au apărut risipite după brăzdarul plugului pe o suprafață de circa 1,5 mp. În timpul iernii a vândut mai multe monede unor ,,colecționari” din Dej, Gherla și Cluj, iar în primăvara anului 1954 a venit la Dej să vândă și ultimele 30 de monede. Din fericire, ele au fost „salvate” de juristul Florin Gavrilescu, directorul Muzeului Municipal Dej”.

Cele 30 de piese au fost cercetate la Muzeul de Istorie din Cluj de către academicianul Dumitru Protase, care a publicat un studiu referitor la monedele imperiale din tezaurul salvat, cu următoarea repartiție în funcție de împăratul care le-a emis: Nero (54-68 d. Hr.)- o piesă; Vespasian (69-79)-3 piese; Traian (98-117)-1 buc.; Hadrian (117-138)-1 buc.; Marcus Aurelius (161-180)-4 buc.; Crispina/soția împăratului Comodus (177-182)-1 buc.; Septimius Severus (193-211)-15 buc.; Caracalla (198-217)-1 buc.; Aquila Severa/a doua soție a lui Elegabal (218-222)-1 buc.; Severus Alexander (222-235)-1 buc.; Constantinus II (337-361)- 1 buc. Toate piesele sunt denari de argint cu excepția monedei de la Constantinus II care este din bronz.
Pe lângă varianta oficială publicată în literatura de specialitate, prof. Albinetz a identificat şi una populară, care a circulat în Nireș în anii de după descoperirea tezaurului. Potrivit acesteia, Mihai Szántó nu ar fi găsit comoara pe Dealul Vulpanului, ci în grădina fratelui său, aflată la cca. 350 de metri de zăcământul de sare de la Nireș, exploatat în antichitate și de administrația romană a provinciei Dacia. Paznicul de hotar Izidor Săplăcan, a întărit această ipoteză, spunând că frații Szántó nu aveau pământ în zona dealului și nu l-a văzut acolo la arat. De altfel, în urma cercetărilor din teren, în acel areal nu s-a mai descoperit nici un fel de materiale arheologice din perioada romană şi, având în vedere configurația terenului, era exclusă orice locuire pe deal. De asemenea, legat de numărul pieselor găsite, localnicii afirmă că au fost peste 500 de monede, iar anul descoperirii nu ar fi 1953, ci 1949-1950. Tot localnicii susţin că familia descoperitorului ar fi deținut monedele nedeclarate până prin anii ’80. Toţi sătenii sunt însă de acord că, la 3-4 ani de la marea descoperire, Mihai Szántó și-a construit o casă nouă și grajd de om înstărit, în locul celor mici şi sărăcăcioase avute înainte.

Deşi tezaurul nu a fost recuperat în întregime și nu se cunosc cu certitudine nici numărul pieselor și nici locul de descoperire, se poate face totuși o interpretare istorică a acestuia. Din examinarea monezilor reiese că cea mai veche piesă este un denar din perioada împăratului Nero iar cea mai recentă, o monedă de bronz emisă în perioada lui Constantinus II. Hiatusul mai mare de un secol din seria monedelor, dintre Severus Alexander și Constantinus II, se datorează achiziției parțiale a tezaurului, printre monedele pierdute cu siguranță aflându-se și piese din timpul împăraților care i-au urmat lui Severus Alexander, cel puțin până la Filip Arabul (244-249) sau Gallienus (253-268), așa cum se găsesc în mai multe tezaure din Transilvania. Tezaurizarea cea mai intensă a fost în timpul domniei lui Severus Alexander, reprezentat în tezaur cu 15 piese, adică, 50 % din totalul pieselor păstrate. 

„Încercând să legăm îngroparea tezaurului de un anumit eveniment putem doar presupune că este vorba de perioada de la sfârșitul domniei lui Constantinus II, sau poate mai târziu și se datorează atmosferei de nesiguranță generală provocată de invazia hunilor, care în jurul anului 370, sub conducerea hanului Balamir (Balamber) trec fluviu Volga și se stabilesc temporar pe teritoriile de la Volga Inferioară. În anul 375, hunii distrug formațiunea statală a regelui ostrogot Ermanaric, iar în anii 376-377 înfrâng și oștile regelui vizigot Athanaric. Acesta ar fi contextul îngropării tezaurului de la Nireș, venirea hunilor declanșând un ,,tsunami” în rândul populațiilor din nordul Mării Negre și de pe actualul teritoriu al României.
În concluzie, se poate afirma că tezaurul strâns într-o perioadă de trei secole nu a putut fi adunat în cursul vieții unei singure persoane. Prin urmare, comoara a fost transmisă din generație, în generație în cadrul unei singure familii. Având în vedere că procesul de formare a tezaurului începe cu monede emise dinaintea și din timpul stăpânirii romane în Dacia și reluarea acumulării se produce în secolul al IV-lea putem afirma că tezaurul a aparținut unei familii autohtone care a lucrat la exploatarea sării de la Nireș sau a practicat comerțul cu acest minereu” – a mai precizat prof. Albinetz, directorul Muzeului Municipal Dej.

Sursa informaţiilor: http://dejulmeu.ro/index.php/2015/11/30/tezaurul-de-la-nires-exponatul-lunii-decembrie-la-muzeul-municipal-dej/

Conferinţa: Descoperiri paleontologice din zona Sebeş - Alba 10.04.2014

Poze-document, inundaţia din 3 iulie 1975 - Mediaş

1. Inundaţia din 3 iulie 1975, fabrica de mobilă

2. Inundaţia din 3 iulie 1975, str. Luncii

3. Inundaţia din 3 iulie 1975, cuptoarele de ars var, str. Lucian Blaga

4. Inundaţia din 3 iulie 1975, str. Lucian Blaga, văzută de pe linia ferată industrială

5. Inundaţia din 3 iulie 1975, văzută de pe malul stâng al Târnavei Mari. În fundal Gura Câmpului

6. Inundaţia din 3 iulie 1975, în mijloc fabrica de mobilă, în fundal Rora 

7. Inundaţia din 3 iulie 1975, Piaţa Agroalimentară

8. Inundaţia din 3 iulie 1975, Piaţa Agroalimentară

9. Inundaţia din 3 iulie 1975, str. Târgului, spre Automecanica

10. Inundaţia din 3 iulie 1975, văzută de pe malul Târnavei Mari

11. Inundaţia din 3 iulie 1975, salvare din apă

12. Inundaţia din 3 iulie 1975, Hotel Central

13. Inundaţia din 3 iulie 1975, zona înspre Rora

14. Inundaţia din 3 iulie 1975, zona înspre Rora

15. Inundaţia din 3 iulie 1975, case inundate în zona Automecanica

16. Inundaţia din 3 iulie 1975, case inundate în zona Automecanica

17. Inundaţia din 3 iulie 1975, str. Lucian Blaga

18. Inundaţia din 3 iulie 1975, spre Automecanica

19. Inundaţia din 3 iulie 1975, spre Automecanica, văzută de pe linia ferată. Casa din centrul imaginii s-a prăbuşit la scurt timp după realizarea fotografiei.

20. Inundaţia din 3 iulie 1975, zona Rora

21. Inundaţia din 3 iulie 1975, văzută de pe malul stâng al Târnavei Mari. În fundal Gura Câmpului

22. Inundaţia din 3 iulie 1975, intersecţia str. Luncii - St. L. Roth

23. Inundaţia din 3 iulie 1975, fabrica Ideal

24. Inundaţia din 3 iulie 1975, Blocul Curb, str. Lucian Blaga

25. Inundaţia din 3 iulie 1975, case inundate pe str. Luncii

26. Inundaţia din 3 iulie 1975, cuptoarele de ars var. În fundal Emailul

27. Inundaţia din 3 iulie 1975, str. Lucian Blaga

Sursa informaţiilor: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.334122620056365.1073741839.159470510854911&type=3

(Mulţumim familiei Szatmári pentru fotografii şi Otto Merka pentru scanări)

Sanctuarul dacic de la Mala Kopanya (Ucraina)

Sanctuarul dacic de la Mala Kopanya (Ucraina)
 
În preajma zilei de 1 Decembrie este mai demn şi tonifiant să trecem dincolo de un anumit festivism superficial şi desuet ce ne este servit în mod obişnuit şi să ne gândim la domenii autentice, la aspecte profunde şi perene ale civilizaţiei noastre. Obiectele descoperite în pământ, parte a patrimoniului istoric, reprezintă un astfel de domeniu încărcat cu o autenticitate şi o perenitate ce nu pot fi tăgăduite. În acest context de sărbătoare putem reflecta că dincolo de valoarea lor ştiinţifică şi artistică obiectele arheologice sunt în fapt purtătoare al celui mai direct şi mai limpede mesaj transmis din lumea strămoşilor noştrii. Referindu-ne la anul 2015 un astfel de ansamblu de obiecte evocatoare este reprezentat de valoroasele ofrande ce au fost descoperite lângă porţile cetăţii dacice de la Mala Kopanya. Publicarea la Satu Mare în anul 2015 a acestor descoperiri recente reprezintă o valoare cu totul deosebită ce a fost adăugată pentru totdeauna civilizaţiei dacice din spaţiul carpatic. Depuse în cadrul unor ceremonii cu scopul de a fi mesaje pentru zeii dacilor, aceste obiecte au ajuns ca după 2000 de ani de tăcere să devină purtătoare ale unor mesaje de veşnicie, dat fiind că ele nu vor contenii „să povestească” generaţiile ce vor trăii în spaţiul carpatic.

Cetatea

În zona din Ucraina aflată la vest de Carpaţi, în satul Malaya Kopanya, la doar 15 km de localitatea de frontieră Tarna Mare, se află una dintre cele mai impresionante cetăţi dacice. O mare parte din suprafaţa sa a fost deja cercetată, conturându-se imaginea unei aşezări ce a reprezentat un important centru al civilizaţiei dacice, una dintre davele la care fac referire autorii antici. O mare parte din ceea ce cunoaştem despre cetatea dacică de pe malul Tisei se datorează profesorului Vjačeslav Kotigoroško de la Universitatea din Ujgorod, care de peste 35 ani, în fiecare vară, realizează săpături arheologice ce ne aduc informaţii noi referitoare viaţa oamenilor ce au trăit în zona Tisei superioare, în ultimul secol al erei păgâne şi vremurile aflate în zorii erei creştine.
Aşezarea, cu o suprafaţă de 3,5 ha, se află pe un deal cu pante abrupte de pe malul drept al Tisei, într-un defileu în care, ieşind spre câmpie, râul străbate ultimele culmi ale Carpaţilor. Sistemul de apărare al cetăţii este deosebit de complex, demn de un mare centru politic, comercial şi religios aflat la fruntariile nordice ale Daciei. Dealul, ce are pe trei laturi pante abrupte cu înălţimi de 80 metri, a fost înconjurat de un zid imens, construit din pământ, piatră şi bârne de lemn. În locurile în care este mai bine păstrat acesta are şi acum o înălţime de 2,5 m şi o lăţime de 12 m.

Dumbrava sacră de la poarta cetăţii

Cu ajutorul detectorului de metale arheologii din Satu Mare şi Ujgorod au descoperit indicii importante care sugerează posibilitatea identificării locului unui posibil cimitir. Într-un teritoriu restrâns, aflat pe o pantă din apropierea cetăţii, au fost găsite patru catarame din fier, inelul unei catarame din bronz, precum şi un vârf de săgeată. Sondajul efectuat în locul în care a fost descoperit inelul de la cataramă a permis descoperirea cârligului de la cataramă cât şi a altor accesorii metalice de vestimentaţie, sugerând posibilitatea ca aceste piese să reprezinte elemente ale unui inventar funerar. Cercetările efectuate pe parcursul ultimilor cinci ani de Universitatea din Ujgorod au dus la descoperirea unei spectaculase colecţii de artefacte: sute de catarame şi paftale, săbii lungi, lanţuri pentru ataşarea săbiilor de centuri, vârfurile de lance şi suliţe, numeroase zăbale pentru cai, pinteni de călărie şi câteva bijuterii de aur şi argint. Deosebit de interesante sunt două paftale, una cu decor vegetal argintat şi una din fier cu decor animalier. Aceasta din urmă are două registre decorative ce redau o pasăre răpitoare ce prinde în ghiare un peşte, scena fiind una specifică mitologiei dacice. Prin realizarea artistică de care au beneficiat deosebit de spectaculoase sunt piesele de aur: fragmente dintr-un colan de aur, două brăţări şi un pandantiv. După descoperirile recente din zona Munţilor Orăştiei, acestea reprezintă cea mai mare cantitate de piese de aur ce provine dintr-o cetate dacică. Colanul aur, a cărui fragmente depuse au o greutate de 500 g, a avut o greutate iniţială ce poate fi estimată la 2-3 kg de aur.
Solul roşu de pădure în care au fost descoperite numeroasele piese metalice nu a permis o delimitare clară a mormintelor. S-a considerat că armele, podoabele şi piesele de harnaşament au fost culese de pe rugul funerar şi au fost îngropate împreună cu oase calcinate din trupul defuncţilor, a căror oase calcinate însă au fost distruse în timp de solul acid. Spre această interpretare conduceau şi cele şase urne în care s-au păstrat oasele incinerate. Surpriza a venit odata cu analiza acestor oase, despre care s-a constat că provin de la animale. Aceste rezultate trimit spre o altă interpretare a zonei cu descoperiri de arme şi podoabe. Ea ar putea reprezenta un „câmp sacru” în care sunt îngropate piesele metalice ce au rămas după arderea ofrandelor către zei. Astfele de incinte sacre sunt cunoscute la mai multe populaţii indoeuropene, în special la celţi unde ofrandele erau îngropate în pământ sau agăţate de arbori, în păduri sau în alte locuri ce erau considerate sacre. Grupurile de obiecte de prestigiu puse grupat sau răsfirate în aproierea cetăţii de la Mala Kopanya vin să aducă noi dovezi asupra existenţei unor asfel de locaţii sacre la daci, după acelea ce erau indicate mai demult în aşa zisele cimitire, printre care mai cunoscute sunt acelea din zona Porolissum (Moigrad, Sălaj) sau de la Zemplin (estul Slovaciei). Dincolo de descoperirile pomenite din arealul nord-dacic, fenomenul „locurilor (sanctuare) pentru ofrande” poate fi considerat unul general, fiind atestat de spectaculoasele brăţări de aur găsite în zona templelor de la Sarmizegetusa şi de alte descoperiri recente ce provin din dave dacice. Toate aceste descoperiri vin să arate că aceste comori ale dacilor nu au fost îngropate pentru a fi salvate de vrăjmaşi ( pentru a nu fi duse la Roma), cum se credea, ci cu mult înainte de aceste evenimente, dacii au renunţat la obiecte de valoare pentru a obţine bunăvoinţa zeilor.

Fast şi splendoare în capitala nordică a dacilor de la Mala Kopanya

Din perspectivă socială, antropologii consideră că depunerile de ofrande conţineau şi o componentă socială: elitele doreau să demonstreze că erau capabile să renunţe la bunuri de mare valoare în scopul de a capta bunăvoinţa divinităţii. Cetatea de la Mala Kopanya se prezintă ca o fortificaţie de prim rang a civilizaţiei dacice atât prin impresionantul său sitem defensiv dar şi prin o serie de descoperiri interioare. Stratul de depuneri antropice din interiorul fortificaţie, ce în unele locuri trece de doi metri, atestă o locuire intensă. Alături de numeroase clădiri obişnuite, ce aveau rolul de locuinţe sau anexe gospodăreşti, există şi câteva ce atrag atenţia asupra unor funcţionalităţi aparte. Patru dintre ele, de dimensiuni deosebit de mari (între 70 şi 175 m²) au câte o latură absidată. Având un plan identic cu al sanctuarelor de la Sarmizegetusa Regia sau din alte dave dacice, aceste construcţii fiind considerate clădiri cu caracter cultic.
În mai multe construcţii au fost descoperite cuptoare în preajma cărora se aflau creuzete sau turte şi zgură de metal. Prezenţa cleştilor şi a dălţilor nu lasă urme de îndoială că aceste clădiri au fost atelierele unor meşteri bronzieri sau fierari. Marea cantitate de unelte agricole sugerează că fierarii de la Mala Kopanya produceau uneltele pentru populaţia agrară din cetate şi din aşezările deschise aflate în apropierea ei. În interiorul fortificaţiei au fost descoperite şi numeroase arme (lănci, săbii, săgeţi, pumnale, scuturi) care certifică existenţa unui mare număr de luptători. Două fibule (broşe) masive de argint par a fi însemne de rang ale elitei războinice. Standardele de viaţă şi pretenţiile elitei ce conduceau cetatea sunt atestate de prezenţa câtorva amfore fabricate în oraşele greceşti de la Marea Neagră. Ele reprezintă ambalajul unor lichide de lux (vinuri sau uleiuri), cumpărate cu bani grei şi trecute cu mult efort peste Carpaţi. Comerţul intens ce se desfăşura în acest centru tribal din nord-vestul Daciei este atestat de provenienţă diversă a monedelor găsite în timpul săpăturilor din dava de la Mala Kopanya. Pe suprafaţa aşezării au fost descoperite un mare număr de monede romane dar şi diferite monede celtice sau din acelea ale coloniilor greceşti de pe coastele Adriaticii. Referitor la monedele găsite pe suprafaţa cetăţii, interesantă este descoperirea unui mare număr de monede de argint, numite de tipul Medieşu Aurit. Numărul mare a unor astfel de monede sugerează că tipul de monedă pe care îl foloseau dacii nord-vestici era confecţionat la Mala Kopanya. Dreptul de a bate monedă este un semn de independenţă polică. Ca urmare, putem aprecia că grandioasa fortificaţie de la Mala Kopanya a avu rolul unui important centru politic al Daciei nord-vestice, în care conducătorii zonei îşi băteau propria monedă. Locul pe care a fost construită fortificaţia nu a fost ales întâmplător, deoarece are o poziţie strategică deosebită. Ea controlează drumul nord-sud ce trece prin importantele trecători ce străbat Carpaţii Nordici - printre care şi pasul Verecke (aşa numita “Poartă a popoarelor”). În acelaşi timp cetatea de la Mala Kopanya controla şi traficul de pe Tisa, pe care, până târziu în Evul Mediu, sarea din zona Maramureşului istoric era transportată spre Câmpia Panonică.

Sursa: Liviu Marta (https://www.facebook.com/liviu.marta/posts/1674893079420931)- 29.11.2015

Alte articole pe același subiect: http://www.voceatransilvaniei.ro/tezaurul-dacilor-nordici-comoara-fabuloasa-descoperita-ucraina-la-mala-kopanya/; http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Cultura/Stiri/IMAGINI+IN+PREMIERA+Tezaur+dacic+descoperit+in+Ucraina; http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Oradea/Stiri/Tezaur+dacic+descoperit+in+Ucraina+Digi24+Oradea+va+prezinta+in+.