joi, 10 iulie 2025

Brățară din Depozitul de brățări de bronz descoperit la Vadu Izei, jud. Maramureș

 




Exponatul lunii Iulie:


Brățară din Depozitul de brățări de bronz descoperit la Vadu Izei, jud. Maramureș


În primăvara anului 1968 sau 1969, un grup de muncitori care lucrau la cariera de piatră de pe dealul Brânduș din Vadu Izei (jud. Maramureș), au descoperit întâmplător, la adâncimea de 0.50 m, în punctul Cocul lui Sava (în literatura mai veche locul descoperirii este numit La Căitar), un depozit de bronzuri compus din 12 brățări.
Locul descoperirii este situat în stânga Izei, pe dealurile înalte constiuite din rocă vulcanică, la 5-6 km sud-vest de Vadu Izei, Conul de deal unde se află cariera de piatră de pe panta vestică a Dealul Brânduş este numit de către localnici Cocul lui Sava, după numele fostului proprietar.
Din cele 12 brățări descoperite 11 au ajuns, prin grija lui Francisc Nistor, în patrimoniul Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației, iar una a fost donată de V. Apan, în anul 1969, Muzeului din Baia Mare.
Toate brățările au fost realizate din bară masivă cu secțiune circulară îngroșată la mijloc, capetele subțiate și apropiate. Decorul este rectiliniar; șase din piese sunt decorate cu incizii adânci, celelalte șase prezintă un decor mai elaborat, grupuri de incizii fine dispuse transversal care alternează cu registre de hașuri rombice sau triunghiulare și grupuri de puncte așezate pe diametrul maxim.
Brățara din colecția muzeului băimărean face parte din grupul brățărilor decorate cu crestături adânci și are diametrul exterior maxim de 7.9 cm, diametrul interior maxim 6,1 cm și greutatea de 108 g.
Piese asemănătoare sunt cunoscute în Maramureș din descoperirile de la Moisei, Dragomirești și Ardusat.
Piesa se păstrează la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, nr.inv. 271.
Depozitul de bronzuri de la Vadu Izei se încadrează în seria Uriu-Opaly, Bronz târziu II (a doua jumătate a mileniul II î.Chr.).
Bibliografie: Francisc Nistor, Alexandru Vulpe, „Depozitul de brățari de la Vadu Izei”, „Studii și Cercetări de Istorie Veche” 21, nr.4, 1970, 623-631;
Melania Pohaidac, „Dealul Brânduș și depozitul de brățări de la Vadu Izei”, „Marmatia” 20, 2024, p.29-40.


Text: Dan Pop
Foto: Zamfir Șomcutean

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.

𝐏𝐫𝐢𝐯𝐢𝐠𝐡𝐞𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝗚𝗨𝗦𝗔 𝗩𝗔𝗡𝗔𝗧𝗔𝗔𝗟𝗕𝗔𝗦𝗧𝗥𝗔 - 𝙇𝙪𝙨𝙘𝙞𝙣𝙞𝙖 𝙨𝙫𝙚𝙘𝙞𝙘𝙖, 𝘓𝘪𝘯𝘯𝘢𝘦𝘶𝘴, 1758

 


𝐄𝐗𝐏𝐎𝐍𝐀𝐓𝐔𝐋 𝐋𝐔𝐍𝐈𝐈


𝐏𝐫𝐢𝐯𝐢𝐠𝐡𝐞𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝗚𝗨𝗦𝗔 𝗩𝗔𝗡𝗔𝗧𝗔/𝗔𝗟𝗕𝗔𝗦𝗧𝗥𝗔 - 𝙇𝙪𝙨𝙘𝙞𝙣𝙞𝙖 𝙨𝙫𝙚𝙘𝙞𝙘𝙖, 𝘓𝘪𝘯𝘯𝘢𝘦𝘶𝘴, 1758


Este o specie de pasăre cântătoare de talie mică, face parte din grupul privighetorilor, în România fiind o pasăre rară.
Numele de gen provine din latinescul luscinia – privighetoare. Numele de specie provine din latinescul suecicus – din Suedia, locul unde a fost descrisă specia și clasificată. Denumirea populară face referire la coloritul specific al masculului, care are 𝐩𝐞 𝐠𝐮șă 𝐨 𝐩𝐚𝐭ă 𝐝𝐞 𝐜𝐮𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐚𝐬𝐭𝐫ă.
Se deosebesc 𝐝𝐨𝐮ă variante (𝐬𝐮𝐛𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐢) ale speciei: la subspecia 𝘴𝘷𝘦𝘤𝘪𝘤𝘢, pe gușă, în mijlocul culorii albastre masculul are o pată roșcată; la subspecia 𝘤𝘺𝘢𝘯𝘦𝘤𝘶𝘭𝘢, această pată este colorată alb sau nu există.
Specia are o distribuție largă, fiind distribuită în Europa nordică, centrală și estică, Asia centrală și nordică. Iernează în sudul Europei și pe arii extinse în Africa și sudul Asiei.
În România specia este migratoare, cuibărind în zone umede, cu stuf rar, înalt, pâlcuri de stuf, care alternează cu sălcii sau alte tufe și mărăciniș. Sosește de obicei începând cu luna aprilie și pleacă înapoi spre locurile de iernare spre sfârșitul lunii august / începutul lunii septembrie.
Specie preponderent insectivoră, consumă în special insecte zburătoare (muște, libelule, gândaci etc) dar și alte nevertebrate (păianjeni, viermi etc.). Ocazional consumă și fructe mici, în special toamna.
Tendința populațională a speciei este considerată stabilă.
Principala amenințare o constituie arderea stufului, chiar și în afara perioadei de vegetație, datorită faptului că vegetația arsă nu se reface suficient până la începutul sezonului de reproducere pentru a oferi locuri de cuibărit. O altă amenințare este legată de pierderea suprafețelor de habitat pentru cuibărit, prin managementul nefavorabil al zonelor umede (desecări). 


În muzeul nostru este expus un exemplar, mascul, cu pată albă în mijlocul culorii albastre, deci 𝙇𝙪𝙨𝙘𝙞𝙣𝙞𝙖 𝙨𝙫𝙚𝙘𝙞𝙘𝙖 𝙘𝙮𝙖𝙣𝙚𝙘𝙪𝙡𝙖.


#QRCODE

 

Sursa informațiilor Muzeul de Științele Naturii din Aiud.

Suvenir istoric | 9 iulie 1889, Timișoara

 


Plouă. Genul acela de ploaie care-ți numără banii fără să te întrebe. Sau măcar câte bilete ai jucat degeaba.


Suvenir istoric | 9 iulie 1889, Timișoara
Într-o zi ca asta, Menyhért Farkas – un domn bine, cu relații la Viena – câștiga la loterie 480.000 de florini.
Cum? Simplu: cumpărase 20 de bilete cu aceleași numere, aranjase extragerea cu un funcționar și își pregătise zâmbetul pentru succes.
Dar povestea s-a rupt repede. A fost prins. Judecat. Condamnat.
A rămas în istorie ca una dintre cele mai mari fraude loteristice ale vremii.


Istoria loteriei nu începe aici.
În 1751, jocurile de noroc sunt oficializate în Imperiul Habsburgic.
În 1770, apare loteria și la noi, în Ardeal, sub numele de „kis lutri”.
În 1906, Regele Carol I promulgă Legea Loteriei de Stat, iar în 1934 apare Regia Loteriei, cu bani direcționați spre spitale și cultură.


În anii ’30, afișele promiteau 10.000.000 de lei stabilizați, iar „lozurile în plic” deveneau deja parte din viața de zi cu zi.


Fotografia de azi e din acei ani. O lume în care, din două lozuri, „unul sigur câștigă.”

În teorie. În practică, speranța era premiul cel mai răspândit.


Loteria rămâne o oglindă a epocii.
În secolul XIX: florini, escrocherii elegante și corecție penală.
În secolul XX: excursii, apartamente și premii în stofă.
În secolul XXI: milioane, aplicații mobile și aceleași bătăi de inimă.


Muzeul Național al Banatului – Bastionul Maria Theresia


De miercuri până duminică, 10:00–18:00.
Norocul vine și trece. Dar poveștile bune stau la expoziție.

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

Te-ai întrebat vreodată cum au arătat banii de-a lungul timpului?

 








Plouă... e mohorât... genul de vreme care te îmbie să stai în casă și să-ți numeri banii. Dar te-ai întrebat vreodată cum au arătat banii de-a lungul timpului?

La Muzeul de Istorie Turda, poți descoperi o colecție fascinantă de monede – din perioada romană până în epoca medievală! Un adevărat drum prin istorie... în pași de aur și argint!

Hai să vezi cum s-a schimbat valoarea lucrurilor de-a lungul secolelor!

Te așteptăm la Muzeu – și ploaia devine brusc o idee bună!
 
 
 
Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Turda.

Noi monede comemoratve din Portugalia - 10.07.2025

Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.

Continuing its iconic series dedicated to the most prominent figures in Portuguese music, the Bank of Portugal issued a collector's coin designed by André Carrilho on July 9th, in tribute to singer Simone de Oliveira. With a face value of 5 euros, this issue comes in three versions: cupronickel, silver, and gold.


Cupronickel
 

The obverse depicts Simone de Oliveira during her historic performance at the 1969 Eurovision Song Contest. The image captures her expressive power on stage, and a particularly symbolic detail adorns her face: an earring bearing the Portuguese coat of arms. To the right of the image is the face value "€5"; and on the lower edge, we see the inscription "Casa da Moeda" alongside the name of the designer, "André Carrilho."
 

The reverse features a portrait of Simone de Oliveira, framed along the top edge of the composition by the inscription "Simone de Oliveira," highlighting the issue's motif. At the bottom, the design is completed by the inscriptions of the issuing country "Portugal" and the year of issue "2025."

Technical characteristics

Issue date: July 9, 2025
Country: Portugal
Face value: 5 euros
Metal: Cupronickel (CuNi 75/25)
Design: André Carrilho
Weight: 14 g
Diameter: 30 mm
Quality: UNC
Print: 30,000

Silver
 
 
Technical characteristics

Issue date: July 9, 2025
Country: Portugal
Face value: 5 euros
Metal: 925 silver
Design: André Carrilho
Weight: 14 g
Diameter: 30 mm
Quality: Proof
Print: 3,000

Gold 
 

Technical characteristics

Issue date: July 9, 2025
Country: Portugal
Face value: 5 euros
Metal: 999 Gold
Design: André Carrilho
Weight: 15.55 g
Diameter: 30 mm
Quality: Proof
Print: 1,500


Sursa informațiilor aici.

O nouă monedă comemorativă din Vatican - 10.07.2025

Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.

The Official Journal of the European Union has confirmed that Vatican City will issue a new 2-euro commemorative coin dedicated to the Sede Vacante in 2025. Although the exact issue date has not been announced, the circulation will be limited to 76,000 pieces.

The Sede Vacante is the period between the end of a pontificate and the election of a new pope. During this time, the cardinal camerlengo assumes responsibility for administering the ordinary affairs of the Holy See and preparing for the conclave in which the successor to Saint Peter is elected. The most recent Sede Vacante culminated with the election of Pope Leo XIV , who was proclaimed pontiff after the conclave was held in the Sistine Chapel.


The design of this coin features the coat of arms of the Cardinal Camerlengo, located below the symbol of the Apostolic Chamber: two crossed keys surmounted by a conope. Along the edge of the coin are the inscriptions "CITTA' DEL VATICANO" , "SEDE VACANTE" and "MMXXV" , indicating the year of issue. Between "CITTA' DEL VATICANO" and "SEDE VACANTE" there is also an abstract representation of a dove, symbol of the Holy Spirit. Beneath the coat of arms, the letter "R" , corresponding to the Mint of Rome, is accompanied by the names of the engraver and the designer of the coin: on the left the engraver and on the right O. ROSSI (Orietta Rossi).



2 euro commemorative coins 2025

Vatican commemorative 2 euro coins

 

Sursa informațiilor aici.

O nouă monedă comemorativă din Ucraina - 10.07.2025

Utilizați butonul de Translate din dreapta pagini pentru traducere.

On July 4, the Bank of Ukraine issued a new 10-hryvnia circulation coin dedicated to the National Police.

This coin pays tribute to the central executive body that protects human rights and freedoms, combats crime, and maintains public safety and order in the country. This coin honors the professionalism, courage, and dedication of the police officers who daily ensure the safety of Ukrainian citizens.


Some of these coins are supplied in rolls of 25 coins, presented in a themed wrapper that reflects the coin's design in full color.


The reverse of the coin features a stylized composition depicting representatives of various police units, symbolizing their professionalism, courage, and dedication to service. Above the composition is the emblem of the National Police of Ukraine: an eight-pointed star with the small coat of arms of Ukraine in the center. The following circular legend: at the top, NATIONAL POLICE OF UKRAINE, and at the bottom, SERVE AND PROTECT, the motto reflecting the primary mission of this police agency.


On the other hand, the obverse features the small coat of arms of Ukraine at the top; in the center, surrounded by an ancient Rus ornament, is the semicircular legend of the issuing country "UKRAINE" and the face value "10 hryvnias"; against the background of the ornament are the year of issue of the coin, "2025" (below) and the mint mark of the Printing and Minting House of the NBU (on the right).

Characteristics of the currency

Country Ukraine
Type of currency Commemorative circulation
Year 2025
Face value 10 hryvnias
Metal Nickel-plated zinc alloy
Weight 6.4 g
Diameter 23.5 mm
Quality Uncirculated (UNC)
Print 10,000,000 (of which there are 20,000 rolls of 25 coins with special presentation)


Sursa informațiilor aici.

luni, 7 iulie 2025

𝑆𝑝𝑎̂𝑛𝑧 Helleborus odorus Willd., 1809

 


𝐄𝐗𝐏𝐎𝐍𝐀𝐓𝐔𝐋 𝐋𝐔𝐍𝐈𝐈 𝐈𝐔𝐋𝐈𝐄 𝐋𝐀 𝐒𝐄𝐂𝐓̦𝐈𝐀 𝐃𝐄 𝐒̦𝐓𝐈𝐈𝐍𝐓̦𝐄𝐋𝐄 𝐍𝐀𝐓𝐔𝐑𝐈𝐈
Helleborus odorus Willd., 1809
​𝐷𝑒𝑛𝑢𝑚𝑖𝑟𝑒 𝑝𝑜𝑝𝑢𝑙𝑎𝑟𝑎̆: 𝑆𝑝𝑎̂𝑛𝑧
𝐴𝑝𝑎𝑟𝑡̦𝑖𝑛𝑒 𝑜𝑟𝑑𝑖𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑅𝑎𝑛𝑢𝑛𝑐𝑢𝑙𝑎𝑙𝑒𝑠 – 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒𝑖 𝑅𝑎𝑛𝑢𝑛𝑐𝑢𝑙𝑎𝑐𝑒𝑎𝑒. 𝐅𝐚𝐜𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐂𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 „𝐁𝐨𝐭𝐚𝐧𝐢𝐜𝐚̆” 𝐚 𝐒𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐒̦𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢.
Este o specie perenă, cu tulpină paucifloră. 𝐅𝐫𝐮𝐧𝐳𝐚 𝐛𝐚𝐳𝐚𝐥𝐚̆ este pieloasă, hibernantă, lung pețiolată, cu 7-16 segmente, lat sau mai îngust lanceolate, late de 1-6 cm și lungi de peste 10 cm, pe dos la nervuri des păroase. 𝐅𝐫𝐮𝐧𝐳𝐞𝐥𝐞 𝐭𝐮𝐥𝐩𝐢𝐧𝐚𝐥𝐞 sunt asemănătoare cu cea bazală, dar cu segmentele mai scurte și mai înguste.
Florile sunt mirositoare, mari, mai mult sau mai puțin nutante.
Periant format din 5 foliole verzi-galbene, lat ovate, obtuze la vârf, ce se acoperă pe laturi cam până la mijlocul lor.
Stamine numeroase, albe-gălbui, cu antere ovale.
𝑃𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑑𝑎 𝑑𝑒 𝑖̂𝑛𝑓𝑙𝑜𝑟𝑖𝑟𝑒: Februarie - Aprilie.
Este răspândită sporadic, prin păduri rărite (𝑠𝑡𝑒𝑗𝑎̆𝑟𝑒𝑡𝑒), tufărișuri; zona silvostepei – etajul gorunului.
𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐠𝐫𝐚𝐟𝐢𝐞: Sârbu I., Ștefan N., Oprea A. 2013. 𝑃𝑙𝑎𝑛𝑡𝑒 𝑣𝑎𝑠𝑐𝑢𝑙𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑜𝑚𝑎̂𝑛𝑖𝑎: 𝑑𝑒𝑡𝑒𝑟𝑚𝑖𝑛𝑎𝑡𝑜𝑟 𝑖𝑙𝑢𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡 𝑑𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑒𝑛. Edit. Victor B Victor.
Ciocârlan V. 2009. 𝐼𝑙𝑙𝑢𝑠𝑡𝑟𝑎𝑡𝑒𝑑 𝑓𝑙𝑜𝑟𝑎 𝑜𝑓 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖𝑎. 𝐼𝑛 𝑃𝑡𝑒𝑟𝑖𝑑𝑜𝑝ℎ𝑦𝑡𝑎 𝑒𝑡 𝑆𝑝𝑒𝑟𝑚𝑎𝑡𝑜𝑝ℎ𝑦𝑡𝑎, 3rd ed.. Ceres: Bucharest, Romania. p. 1141.
𝐌𝐚𝐭𝐞𝐫𝐢𝐚𝐥 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐝𝐞: 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥𝐚 𝐌𝐚̆𝐜𝐞𝐬̦𝐞𝐚𝐧𝐮, muzeograf - Secția de Științele Naturii.
𝐅𝐨𝐭𝐨: Muzeul Olteniei

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

Pe Dunăre în secolul XIX: insula Ada-Kaleh

 


#Obiectul_lunii_la_MMB
Pe Dunăre în secolul XIX: insula Ada-Kaleh 


În 1865, cu mai bine de un secol înainte de dispariția sub apele Dunării a insulei Ada-Kaleh, un gravor francez, Auguste Dieudonne Lancelot, care explora lumea de pe malurile Dunării, a imortalizat-o într-o schiță.
Transpusă într-o gravură în aquaforte, reprodusă apoi între paginile unui jurnalul de călătorie, publicat la Paris, în 1865, „Le tour du monde: Nouveau journal des voyages”, aceasta înfățișează fortăreața austriacă care a primit numele unei împărătese, Elisabeth. Cu ziduri groase și un minaret care se înalță deasupra clădirilor, insula apare cu aerul unui oraș medieval.
În articol, Lancelot descrie insula: „Cetatea, izolată, se contura într-o nuanță palidă pe un fundal de vapori umezi și albăstrui. Fluviul, izbindu-se de poalele zidurilor, desena în jurul acestora o centură de lumină mișcătoare, reflectând la o adâncime infinită bastioanele crenelate, turnurile și minaretul moscheii. Mai jos, se pierdea într-un hău de umbră, deasupra căruia se profilau muchiile sfâșiate cu asprime ale munților înalți. Zgomotul răsunător al valurilor părea să înceteze acolo unde privirea nu le mai putea zări. Satul sârbesc, dimpotrivă, părea mai zgomotos, mai animat decât mai devreme: behăitul oilor care se întorceau spre staule agitându-și clopoțeii, mugetele bivolilor, înmiite de ecourile muntelui, se amestecau cu strigătele păstorilor care păreau că se cheamă și se răspund de pe coline spre câmpie. Vocea puternică a fluviului susținea toate aceste sunete, le unea și le legăna într-o armonie profundă și tristă; era imnul serii în simplitatea lui grandioasă!”
Conform documentelor, construcția cetății a avut loc între 1717-1739, sub îndrumarea lui Eugeniu de Savoia (1663-1736). Aceasta avea o formă înstelată alungită, de tip Vauban, construită din cărămidă, cu ziduri mai joase, dublate de șanțuri și bastioane piriforme care formau un sistem de supraveghere uniform, pe toate laturile construcției. În mijloc era o curte interioară, iar accesul se făcea cu ajutorul unor porți. Legenda spune că insula comunica cu malul sârbesc prin două tunele săpate pe sub fluviu.
Gravura lui Lancelot pe care o postăm aici poate fi văzută în expoziția „Le tour du monde. Auguste Dieudonne Lancelot în Țările Române” - care este deschisă la Palatul Suțu până pe 21 septembrie 2025 - alături de alte minunate lucrări ale acestui autor.


Nicoleta Bădilă, muzeograf și curator, Muzeul Municipiului București

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu.

EXPONATUL LUNII IULIE LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEŞ: BÂTĂ CIOBĂNEASCĂ DIN COLECȚIA KARL HALDENWANG (1863-1939)

 

EXPONATUL LUNII IULIE LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEŞ: BÂTĂ CIOBĂNEASCĂ DIN COLECȚIA KARL HALDENWANG (1863-1939)


Ne aflăm în plin sezon pastoral, când oile pasc pe pășunile alpine, aşa că Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş a desemnat ca exponat al lunii iulie o bâtă ciobănească din zona Brașovului.
Bâta este confecționată din lemn de frasin, are lungimea de 121 cm şi în partea superioară este prevăzută cu o măciulie de 7 cm înălțime, al cărei diametru maxim este de 5 cm. Pe bâta propriu-zisă, care are diametrul de 3,5cm, la 6 cm sub măciulie începe o zonă decorată cu registre succesive de benzi orizontale şi verticale încrestate cu motive geometrice: linii în zig-zag, „dinți de lup”, pătrate, triunghiuri şi X-uri. Motivele încrestate sunt încrustate cu negru, cel mai probabil realizat dintr-un amestec de cărbune din vatră şi seu de oaie, aşa după cum era obiceiul ciobanilor să facă, pentru a scoate în evidență dantelăria de motive cu care își decorau bâtele.
Deși este considerată un obiect simplu, dacă analizăm bâta prin funcționalitatea ei, vom realiza cât de complex este de fapt acest accesoriu indispensabil al ciobanului. Ea servește ca sprijin la urcuș şi coborâș, deci este un mijloc de locomoție, fiind totodată şi o unealtă de apărare față de animalele sălbatice, câini şi oameni, deci, o armă. Atunci când ciobanul se sprijină în bâtă moțăind, adică aşa cum spun ei „doarme în băț”, ea devine un mijloc de odihnă, iar când este folosită pentru a căra traista sau gluga, este un mijloc de transport. Tot bâta îi ocupă timpul atunci când o „încrâşteşte”, deci este un mijloc de distracție şi îi încântă ochiul când este meșteșugit decorată, devenind astfel și un mijloc de exprimare artistică. Bâta îi dă încredere şi îi alungă teama atunci când o are aproape, căpătând astfel o funcție morală şi îi satisface orgoliul când este admirată de alții, îndeplinind astfel și o funcție socială. Bâta servește uneori drept răboj pentru a ține anumite socoteli, sau ca metru, devenind astfel unitate de măsură. Îndeplinind atâtea funcții nu este de mirare faptul că ciobanii afirmă că: „cânele şi bâta nu se pot plăti”!
Bâta desemnată exponat al lunii iulie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, face parte din colecția lui Karl Haldenwang (1863-1939) şi a fost achiziționată de acesta din zona Brașovului, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Colecționar de obiecte etnografice, istorice şi arheolog autodidact, Karl Haldenwang s-a născut la Sebeş în anul 1863 în familia dogarului şi comerciantului de vinuri Michael Haldenwang (1836-1880). După terminarea studiilor la Gimnaziul Evanghelic din Sebeş se ocupă, la fel ca şi tatăl său, de comerț, inițial la Sebeș, iar apoi la Brașov, ca angajat la firma Kamner & Jekelius. În perioada petrecută la Brașov își mărește colecția prin achiziționarea de noi obiecte, printre care şi bâta ciobănească desemnată exponat al lunii şi, împreună cu Julius Teutsch, întreprinde cercetări arheologice în așezarea de la Schneckenberg (Dealul Melcilor). Între 1901 și 1926 a locuit la Sighișoara unde a condus filiala locală a Kamner & Jekelius, iar după pensionare, a revenit la Sebeș, unde a murit în luna ianuarie 1939. Pasionat colecționar de obiecte arheologice şi etnografice, membru al „Verein für Siebenbürgische Landeskunde” şi al Asociației „Sebastian Hann” a contribuit la îmbogățirea colecțiilor muzeelor din Sighișoara, Alba Iulia şi Sebeş, instituții în care au ajuns părți din colecția sa.

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipal “Ioan Raica” Sebeş.