luni, 3 decembrie 2018

Exponatul săptămânii: 03-09 decembrie 2018 - Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”









Exponatul săptămânii: 03-09 decembrie 2018

Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”:
(English version below)

Exponatul acestei săptămâni este tot un Ordin „Mihai Viteazul” (al doilea din colecțiile C.M.I.A.Bc), de data aceasta acordat lui Procopie Strat. Acest obiect a fost ales atât pentru a continua o mică serie a obiectelor referitoare la Primul Război Mondial și Marea Unire, cât și pentru a ne aminti împreună de faptele unui alt ofițer român.

Procopie Strat:
Procopie Strat s-a născut în data de 29 martie 1889 în satul Roșiori, județul Roman (actualmente reședința comunei Roșiori din nord-estul județului Bacău). Absolvent al Școlii militare de infanterie, el este – în momentul intrării României în Primului Război Mondial – locotenent în cadrul Regimentului 16 Suceava, cel alături de care va lupta pe parcursul următorilor ani.
În timpul „Marelui Război”, dă dovadă de vitejie și pricepere, conducându-și compania în mai multe bătălii. În timpul a două dintre acestea, cea de la Cârstiște-Români și de la Coșna-Tg. Ocna, a fost rănit. Pentru faptele sale, a fost înaintat în grad (fiind căpitan în septembrie 1917, maior în noiembrie 1923 , locotenent-colonel din ianuarie 1934 și avansat până la gradul de colonel în cadrul Batalionului 6 Vânători de Munte în iunie 1938). De asemenea, i-au fost acordate mai multe decorații militare, printre care „Steaua României” cu spade în rang de cavaler (1918), Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a (1920), crucea de război italiană „Merito de Guerra” (1921) și ordinul „Steaua României” în grad de ofițer (1940).
După război, se stabilește în Ardeal, fiind parte a Batalionului 6 Vânători de Munte din Beiuș. După Dictatul de la Viena, îi este ordonat să se retragă din zonă. Profund dezamăgit de cedările teritoriale fără luptă din 1940, în semn de protest, colonelul Strat demisionează din armată, trecând în rezervă. Trei ani mai târziu, la Sibiu, se stinge din viață.

Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”:
Ordinul „Mihai Viteazul”, ce poate fi acordat ofițerilor sau unităților militare pentru „fapte excepționale de război”, este cea mai înaltă distincție militară de război a României. Acest ordin a fost instituit de Ferdinand I în anul 1916, fiind pentru prima dată acordat unor ofițeri români în data de 28 septembrie 1916, pentru faptele lor din timpul Bătăliei de la Turtucaia.
În data de 21 iulie 1917 lui Alexandru Averescu și lui Constantin Prezan le-a fost acordat Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a II-a (prima dată când cineva primea această distincție), iar mareșalul (în acea perioadă, general) Prezan a fost primul decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa I, în februarie 1920.
După Al Doilea Război Mondial, Ordinul a fost desființat, decizie inversată de abia în anul 2000.

Order of Mihai Viteazul

This week’s exhibit is another Order of Mihai Viteazul, this time the one which was awarded to Procopie Strat. On the one hand, we intend to continue our small series of exhibits related to WWI; on the other, we wish to tell the general public some data regarding another Romanian officer who donated his decorations to our Museum.

Procopie Strat:
Procopie Strat was born on 29th March 1889 in Roșiori, Roman County (nowadays the seat of Roșiori Commune, Bacău County). A graduate of the Infantry Military School, he was – at the time of Romania’s entry to the war – a lieutenant with the 16th Regiment Suceava.
During WWI, he fought in numerous battles (in two of which he was injured) and lead his troops with courage. For his acts of valor on the battlefield, he was promoted (to captain in September 1917, Major in November 1923, Lieutenant-Colonel in 1934 and Colonel in 1938). He was also awarded numerous Romanian and foreign orders and decorations.
After the end of the war, he was part of the 6th Battalion Vânători de Munte (lit. „Mountain Huntsmen”, elite Romanian troops), stationed at Beiuș, Transylvania.
In 1940, as a result of the Second Vienna Award, he was ordered to leave Beiuș. Disappointed by the decisions to cede territories without fighting, he obeyed the order, but soon afterwards resigned as a sign of protest. He died three years later, in 1943, in Sibiu.

The Order:
The Order of Mihai Viteazul is named after the Wallachian Medieval ruler Michael the Brave (in Romanian, Mihai Viteazul), who – for a short time – was the ruler of all three Romanian Principalities. This is the highest Romanian military decoration and it was instituted by King Ferdinand I in 1916. On 28th September 1916 it was awarded for the first time (3rd Class) , to nine officers for their acts during the Battle of Turtucaia. The first time the 2nd Class was awarded was in the summer of 1917, and those decorated were two of the most important Romanian military leaders throughout the war, generals Alexandru Averescu and Constantin Prezan, the latter of whom would be the first recepient of the 1st Class of the Order, in 1920.
The order was discontinued after WWII by the communist authorities. In 2000, it was reinstated..

Piesa – alături de alte exponate referitoare la Procopie Strat și la Primul Război Mondial – se află în expoziția permanentă a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în incinta Muzeului de Istorie și Arheologie (Str. 9 Mai, nr. 7), la etajul al II-lea.
Vă așteptăm cu drag să le vedeți!

Pentru mai multe informații, puteți consulta bibliografia selectivă:
• Elena Artimon, Procopie Strat – Combatant din Primul Război Mondial, în „Carpica”, XXIV, 1982, p. 235-243.
• Eadem, Ordine, medalii și decorații din Primul Război Mondial aflate în colecțiile Muzeului de Istorie din Bacău, în „Carpica”, XXIV, 1993, p. 165-176.
• Eadem, Eroi băcăuani din primul război mondial, cavaleri ai ordinului “MIHAI VITEAZUL”, în „Carpica”, XXVII, 1998, p. 225-234.



Sursa informațiilor Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu