vineri, 5 ianuarie 2018

Timbrul românesc: România-Slovacia, 25 de ani de relații diplomatice





Romfilatelia introduce în circulație, pe data de 5 ianuarie 2018, emisiunea comună de mărci poștale România-Slovacia, 25 de ani de relații diplomatice (LP 2176). Timbrul, cu valoarea nominală de 8 lei, ilustrează Cimitirul Militar Român de la Zvolen. Ștampila prima zi se va afla la O.P. București 37.
Cimitirul Militar Românesc este organizat în patru zone, în care sunt depuși 10.384 de eroi căzuți pentru eliberarea statului prieten. Există 494 de morminte individuale pentru ofițeri, pe care sunt menționate gradul, numele și prenumele, unitatea militară a fiecărui erou, respectiv locul unde a căzut în luptă. Restul ostașilor au fost depuși în morminte comune, în ordinea alfabetică a localităților din Slovacia unde fuseseră înmormântați în perioada războiului. Numele acestora este menționat pe o placă omagială de bronz. Ansamblul de la Zvolen este cel mai mare cimitir militar românesc din străinătate.
În prezent, Cimitirul Militar Românesc este în grija statului slovac, în baza unui acord bilateral, semnat în noiembrie 2006.
Romfilatelia mulțumește Ambasadei României la Bratislava, Poștei Slovace și Oficiului Național pentru Cultul Eroilor pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni comune de mărci poștale.
Poșta Română a primit pentru francarea corespondenței 6.400 de timbre din această emisiune, sub formă de coli de 32 de timbre (200 bucăți). Va putea folosi cu succes aceste timbre pentru francarea corespondenţei internaţională prioritară cu treaptă de greutate cuprinsă între 50 și 100 g (inclusiv plicuri plate).


Sursa informaţiilor Jurnalul Filatelic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu