miercuri, 24 ianuarie 2018

100 de chipuri românești





Miercuri, 24 ianuarie 2018, ora 11.00, la muzeul Principia din Alba Iulia va fi lansat proiectul „100 de chipuri românești”.

Cu această ocazie vor fi expuse o serie de fotografii realizate după aceeași tehnică fotografică folosită de Samoilă Mârza în urmă cu o sută de ani. În afară de fotografiile istorice reinterpretate artistic, vor mai putea fi văzute și o serie de imagini actuale realizate după același procedeu. Este vorba despre portretele principalelor personaje istorice ale momentului 1 decembrie 1918, interpretate acum de angajații și voluntarii muzeului albaiulian.

Portretele au fost realizate de Radu Chindriș, cu aparate produse începând cu anul 1890 și cu lentile fabricate manual, recondiționate pentru acest proiect. Toate aceste fotografii vor fi expuse în cadrul unei expoziții și ulterior culese într-un album tipărit al cărui conținut complet cititorii îl vor descoperi cu ajutorul telefonului mobil.
Proiectul își propune să lase o moștenire vizuală bogată generațiilor următoare, dar și o recunoaștere celor fără de care Marea Unire nu ar fi fost posibilă sau vizibilă.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.



Sursa informaţiilor Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu