luni, 4 septembrie 2017
Exponatul lunii septembrie: Curea de străjer
Exponatul lunii septembrie
Curea de străjer
Exponatul lunii septembrie este o curea de străjer; ea aparţine colecţiei de Istorie contemporană fiind înscrisă la numărul 481 al acesteia. A fost donată de Elena Stănărângă din Râmnicu Vâlcea în anul 2007.
În anul 1935, regale Carol II înființează Straja ţării, o organizaţie de tineret menită să combată influenţa în creştere a Gărzii de Fier asupra tineretului român; membrii acestei organizaţii erau cunoscuţi ca străjeri şi foloseau salutul roman. Din anul 1938, Straja ţării a înlocuit toate organizaţiile de tineret existente, inclusiv cercetaşii, şi a devenit supraveghetoarea activităţilor sportive şi a tututor celorlalte activităţi, precum şi una dintre principalele căi de manifestare a cultului personalităţii regelui Carol II. Deşi Regele era adesea citat ca Marele Străjer, conducătorii organizaţiei au fost de fapt maiorul Teofil Sidorovici şi Nisa Cămărăşescu.
Din Straja ţării făceau parte băieţii de la 7 la 18 ani şi fetele de la 7 la 21 de ani; un corp format din băieţi între 18 şi 21 de ani completa Straja fiind responsabili cu instrucţia premilitară.
Odată cu venirea la putere a Gărzii de Fier, în 1940, Straja ţării a fost desfiinţată, toate bunurile ce i-au aparţinut fiind preluate de legionari.
Cureaua din colecţia Secţiei de Istorie este din piele, are o lungime de 67 de centimetri, o lăţime de 3,5 centimetri şi o pafta din alamă pe care se află cifrul regal al lui Carol al II-lea, cuvintele Straja Ţării şi vulturul României.
Sursa informaţiilor Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoteanu” Vâlcea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu