miercuri, 7 iunie 2017

Expoziţia Comorile Peleşului






Complexul Muzeal Judeţean Neamţ vă invită vineri, 9 iunie a.c., ora 17.00, la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, unde se va desfăşura unul din cele mai importante evenimente culturale al anului 2017 propuse de instituţia noastră: vernisajul expoziţiei Comorile Peleşului şi lansarea volumului Despre cultura de ieri şi românii de azi: convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu, autor Narcis Dorin Ion, volum apărut la Editura Rao.
Expoziţia Comorile Peleşului reuneşte piese reprezentative din colecţiile de ceramică, orfevrărie, orologerie şi artă plastică ale fostei reşedinţe de vară a regelui Carol I. Suveranul a reuşit să pună bazele „unei remarcabile colecţii de artă decorativă, constituită de-a lungul unei jumătăţi de veac de domnie, prin achiziţii importante de mobilier, arme, tapiserii şi covoare, piese de metal preţios, sticlărie şi ceramică, creaţii ale celor mai faimoase ateliere şi manufacturi ale epocii”. Colecţia de ceramică (porţelan, gresie, faianţă) a Castelului Peleş se compune din peste 5000 de piese, bunurile de patrimoniu având autori şi fiind realizate în centre ceramice europene şi orientale celebre. În mod fericit, Regina Maria a continuat tradiţia de colecţionar inaugurată de Regele Carol I prin achiziţionarea unor piese de ceramică Art Nouveau, prin intermediul cărora şi-a decorat reşedinţa sa particulară, castelul Pelişor. Din punct de vedere cronologic, piesele ceramice care vor putea fi admirate în cadrul expoziţiei itinerante organizată de Muzeul Naţional Peleş se încadrează cu aproximaţie în perioada cuprinsă între mijlocul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului XX. Sunt prezente în cadrul acestei expoziţii atelierele: Sèvres, Frankenthal, Meissen, Rosenthal, Capodimonte, F.J. Fisher, etc. Colecţia de orfevrărie (argintărie, aur, metal comun) a Muzeului Naţional Peleş, compusă din aproximativ 5500 de piese, cuprinde obiecte cu o deosebită valoare artistică şi documentară. Comenzile regale au fost trimise către ateliere importante din Germania, precum cele din Augsburg, München, Hanau, Dresda, Frankfurt. Atelierele englezeşti din Londra, Edinburgh, Sheffield, Birmingham, Chester au imbogăţit colecţia regală cu piese deosebite. O parte dintre aceste obiecte se numără printre exponatele ce vor putea fi văzute la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, în perioada iunie-septembrie 2017. Colecţia de orologerie a Muzeului Naţional Peleş se compune din aproximativ 50 de piese, cele mai multe fiind achiziţionate de regele Carol I al României, recunoscut pentru punctualitatea sa. În cadrul colecţiei, un segment important îl reprezintă ceasurile franceze „variate ca stil şi material, dintre care se detaşează piesele de orologerie, importante prin mărcile celebre de ceasornicari: Samuel Marti, A.D. Maugin şi Commun& Manceau”, o parte fiind prezente în expoziţie. Va putea fi admirată una din cele mai frumoase piese de orologerie din colecţia regală, respectiv „ceasul de şemineu, al cărui mecanism cu discuri rotative a fost realizat de celebrul atelier parizian, A.D. Mougin. Carcasa din biscuit de Sèvres, reprezentând Cele trei graţii este o replică de secol XIX după un grup statuar realizat un secol mai devreme de Étienne Maurice Falconet”. Colecţia de artă plastică este reprezentată prin intermediul unor lucrări semnate de reginele României, Elisabeta şi Maria sau de reprezentanţi ai Societăţii „Tinerimea Artistică”. Patrimoniul regal itinerat la Muzeul de Artă Piatra-Neamţ va putea fi admirat şi în paginile catalogului care însoţeşte expoziţia.
Mulţumirile Complexului Muzeal Judeţean Neamţ se îndreaptă către managerul Muzeului Naţional Peleş, dr. Narcis Dorin Ion, iniţiatorul şi coordonatorul acestui excepţional proiect muzeografic. Expoziţia va fi prezentată de academicianul Răzvan Theodorescu, dr. Narcis Dorin Ion şi dr. Mircea Alexandru Hortopan, director de patrimoniu al Muzeului Naţional Peleş.
În mod onorant, evenimentului expoziţional i se adaugă lansarea volumului care cuprinde biografia academicianului Răzvan Theodorescu, „o mărturie despre istoria, cultura şi civilizaţia românilor, venită din partea unuia dintre cei mai subtili şi rafinaţi istorici ai ultimei jumătăţi de veac”, prezentat de dr. Mircea Alexandru Hortopan şi domnul Ovidiu Enculescu, directorul Grupului Editorial Rao.

dr. Mihaela-Cristina Verzea


Sursa informaţiilor Complexul Muzeal Judeţean Neamţ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu