sâmbătă, 11 martie 2017
Oltenița: Zilele Porților Deschise la Muzeul Civilizației Gumelnița
Zilele Porţilor Deschise la Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa
SUSTENABILITATE PROIECT:
“Promovarea potenţialului turistic al municipiului Olteniţa prin activităţi de marketing specifice şi punerea în valoare a culturii Gumelniţa".
U.A.T. Olteniţa organizează în luna martie a.c., evenimentul "ZILELE PORŢILOR DESCHISE LA MUZEUL CIVILIZAŢIEI GUMELNIŢA", eveniment care se derulează în cadrul acţiunii de sustenabilitate a proiectului:"Promovarea potenţialului turistic al municipiului Olteniţa prin activităţi de marketing specifice şi punerea în valoare a culturii Gumelniţa", cod SMIS 17830.
Acest proiect a fost implementat în perioada martie 2011- aprilie 2012 de către Consiliul Local al municipiului Olteniţa în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile, şi a avut ca obiectiv general, realizarea unui ansamblu de activităţi de promovare şi marketing al potenţialului turistic al Municipiului Olteniţa, precum şi punerea în valoare a culturii Gumelniţa.
Proiectul derulat de autorităţile locale în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 5, D.M.I. 5.3, scoate în evidenţă şi pune în valoare istoria şi patrimoniul cultural local, acesta fiind motivul principal de a îndemna turiştii de pretutindeni să viziteze zona şi să se bucure de atracţiile turistice ale acesteia.
Activitatea de sustenabilitate de anul acesta are ca temă "Cultura Gumelniţa" şi va avea loc la sediul Muzeului "Civilizaţiei Gumelniţa", sub forma unor întâlniri cu vizitatori, elevi, cadre didactice, etc., care doresc să viziteze şi să cunoască obiectele specifice acestei vechi culturi.
"Zilele Porţilor Deschise la Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa" se vor derula în perioada 22.03.2017 - 24.03.2017.
Popularizarea evenimentului de mai sus va fi realizată prin montarea de bannere şi afişe amplasate la muzeu, primărie, diverse locaţii, cât şi prin diseminarea de alte materiale de promovare dedicate acestuia.
Sursa informaţiilor Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu