sâmbătă, 18 martie 2017

Câteva informaţii despre bancnotele inflaționiste din Ungaria




Bancnote inflaționiste
Ungaria


Continuăm prezentarea bancnotelor hiperinflaționiste care au circulat în cursul secolului al XX-lea, alegând să exemplificăm moneda care a cunoscut cea mai mare depreciere, pengő-ul (pengheu) Ungariei din anii 1945-1946.
În ciuda faptului că aceasta a cunoscut cea mai mare valoare nominală, 1.000.000.000.000.000.000.000 (1021) pengő, acest lucru nu s-a reflectat întru-totul și pe bancnotele imprimate de Banca Națională Maghiară datorită deciziilor de denominare – inițial (mai, 1946) tăindu-se șase zerouri și alegându-se prescurtarea milpengő (milioane pengő), iar ulterior (iunie, 1946) tăierea a încă șase zerouri, alegându-se prescurtarea b.-pengő (trilioane pengő).
Dacă la 1 ianuarie 1927 un dolar american valora 5 pengő, la 31 mai 1946, dolarul ajungea la 42.000.000.000.000.000 pengő (42 mii de trilioane = 4.2×1016) pentru ca punctul culminant să fie atins la finalul lui iulie 1946, acesta ajungând la 4.6×1029.

Bancnota cu cea mai mare valoare care avea să fie imprimată de Banca Națională Maghiară a fost cea de 1 000 000 000 b. pengő (1021 pengő) însă aceasta nu a intrat niciodată în circulație, pe piață bancnota cu cea mai mare valoare fiind cea de 100 000 000 b. pengő (1020 pengő).

În colecțiile Muzeului George Severeanu, piesa cu cea mai ridicată valoare este una de 10.000 b.-pengő.
Vă prezentăm două bancnote, emise la 36 de zile distanță, care exemplifică nivelul și ritmul accelerat al hiperinflației din anul 1946. Cele două sunt identice din punct de vedere al reprezentărilor de pe avers, valoarea nominală 10.000 (milpengő respectiv b.-pengő) și data emiterii (aprilie 29 respectiv iunie 3), un personaj feminin iar dedesubt stema Ungariei. Aproape identic este și reversul, diferența facând-o valoarea nominală din colțuri, care este înlocuită de litera B (b.-pengő) pe bancnota cea mai recentă.


Sursa informaţiilor Muzeul George Severeanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu