marți, 7 martie 2017

În perioada 15 martie - 15 aprilie 2017, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi derulează proiectul educaţional "Luna Pădurii - Verde pentru Viaţă"



În perioada 15 martie - 15 aprilie 2017, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi derulează proiectul educaţional "Luna Pădurii - Verde pentru Viaţă", acţiune de educaţie ecologică coordonată de biol.dr. Mihaela Cristescu, Şef Secţie Muzeu. Luna pădurii este marcată anual în perioada 15 martie – 15 aprilie şi este unul din cele mai importante evenimente în domeniul ecologic, în care activităţile educaţionale desfăşurate au rolul de a sublinia importanța pădurilor şi a rolului esențial pe care acestea îl au în viaţa omului, precum şi în menținerea echilibrului ecologic. Organizat în colaborare cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi, proiectul îşi propune să contribuie la cunoaşterea biodiversităţii specifice din ecosistemele forestiere de pe raza judeţului Galaţi, în vederea conştientizării elevilor asupra necesităţii protejării mediului natural ca principală premisă în menţinerea calităţii vieţii. Unităţile şcolare sau cei care care vor să ia parte în această manifestare educativă - "Luna Pădurii" - se pot înscrie telefonic la 0236-411898 sau 0749267379, în perioada 7 - 14 martie 2017.


Sursa informaţiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu