joi, 30 iulie 2015

Dinozaurii din Ţara Haţegului în vizită la Galaţi



Vineri 31 iulie 2015, de la ora 10.00, la sediul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, publicul va putea „face cunoştinţă” cu un dinozaur autohton – Zalmoxis robustus. Este vorba de o reconstrucţie ştiinţifică a unui dinozaur din Ţara Haţegului, realizată de paleoartistul canadian Brian Cooley pentru viitorul Muzeu al Dinozaurilor din Transilvania. Zalmi, cum este cunoscut între prieteni, va veni la Galaţi împreună cu o echipă de voluntari de la Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului în cadrul proiectului „La Zăvoi” coordonat de Centrul de Resurse pentru Dezvoltare 2020 în parteneriat cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi şi Asociaţia „Drag de Haţeg” şi finanţat de MOLRomânia şi Fundaţia pentru Parteneriat prin programul „Spaţii Verzi”. Zalmoxis robustus este o specie de dinozaur ierbivor, aparţinând ornithopozilor, care a trăit acum 65 de milioane de ani, în perioada numită Cretacicul superior, în locurile unde astăzi se află Ţara Haţegului. Pe atunci zona era o insulă cu climat tropical, unde dinozaurii s-au adaptat unui mediu restrâns şi şi-au redus, în timp, dimensiunile, devenind mai mici decât rudele lor de pe continent. Din această cauză ei sunt denumiţi „dinozaurii pitici din Transilvania”. Proiectul „La Zăvoi” a apărut ca urmare a colaborării dintre cele mai bune proiecte ale anului 2014. Este vorba despre „CasaVulcanilor”, realizată anul trecut la Densuş de către Voluntarii pentru Geoparc, şi „Grădina Senzorială” din cadrul Grădinii Botanice Galaţi. Cele două proiecte au fost distinse cu Premiul Spaţii Verzi de către MOL România şi Fundaţia pentru Parteneriat. Proiectul „La Zăvoi” propune renaturarea unei locaţii din interiorul Grădinii Botanice Galaţi, cu o suprafaţă totală de 400 mp şi punerea ei în valoare pentru a prezenta publicului vizitator elementele de ecosistem al zonelor umede aşa cum existau ele în interiorul şi în jurul municipiului Galaţi până acum 30 de ani. Astfel, spaţiul tematic nou creat va reconstitui identitatea naturală specifică întregului spaţiu urban de pe malul Dunării. Activităţile de educaţie ecologică ce se vor desfăşura în acest spaţiu – „Zăvoi Box”, vor încuraja dezvoltarea unor elemente de educaţie intergeneraţională astfel încât generaţia în vârstă să relateze celor tineri povestea locului unde se află (locaţia actuală a Zăvoiului) unde cu mai puţin de 30 de ani exista o zonă umedă, de luncă cu toate elementele sale specifice de floră şi vegetaţie.
Dinozaurul Zalmi va putea fi văzut la sediul Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi doar în zilele de vineri şi sâmbătă, respectiv 31 iulie şi 1 august 2015.


Sursa informaţiilor: https://www.facebook.com/420410411455900/photos/a.420888054741469.1073741828.420410411455900/468261106670830/?type=1&theater

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu