miercuri, 27 mai 2015

Deschiderea expoziției-eveniment „Aurul și argintul antic al României” la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia


Expoziția-eveniment itinerantă Aurul și argintul antic al României va putea fi admirată începând de joi, 4 iunie 2015, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia (Sala Unirii).

Organizată de Muzeul Național de Istorie a României în colaborare cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Consiliul Județean Alba și Primăria Municipiului Alba Iulia, expoziţia reprezintă un eveniment cultural de excepție al cărei vernisaj va avea loc miercuri, 3 iunie 2015, începând cu ora 18:00 (accesul va fi permis numai pe bază de invitație).

Aurul și argintul antic al României reprezintă încununarea cu succes a unui proiect muzeologic de anvergură națională, unul dintre cele mai mari demersuri de acest fel organizate în România în ultimii 20 de ani. Expoziția propune o impresionantă incursiune istorică, ce acoperă o perioadă de peste 6000 de ani. Este pentru prima oară când publicul din România are posibilitatea de a vedea, reunite într-un singur loc, cele mai importante capodopere ale orfevrăriei pre- și protoistorice sau de epocă clasică din colecțiile muzeale din țară.

Astfel, peste 1000 de piese arheologice din metale prețioase de o deosebită valoare istorică, estetică și simbolică vor putea fi admirate cu această ocazie. Dintre aceste însemnate capodopere, toate descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României, amintim doar brățările dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia și Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut publicului sub numele de Cloșca cu puii de aur.

Din patrimoniul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia sunt prezente în expoziție 13 piese arheologice, printre care și colierul din aur cu 27 pandantive rombice datând din secolul al II-lea î.Hr., sustras în anul 2013 de braconierii arheologici din cetatea dacică de la Căpâlna.

Coordonatorii expoziției sunt dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Director General al Muzeului Național de Istorie a României, și dr. Rodica Oanță-Marghitu, șef secție Cabinet Numismatic și Tezaur Istoric din cadrul MNIR.

Expoziția va fi deschisă în perioada 4 iunie – 12 iulie 2015, putând fi vizitată de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-19:00.

Aurul și argintul antic al României a fost itinerată în 2014 la Timişoara, Oradea, Satu-Mare şi Sibiu, iar în 2015 a continuat turneul prin ţară fiind deschisă la Cluj-Napoca (februarie-martie), Târgu Mureş (aprilie-mai), urmând să fie deschisă la Sfântu Gheorghe, Buzău și Craiova.

Informaţiile de mai sus au fost preluate de aici: http://www.mnir.ro/index.php/deschiderea-expozitiei-eveniment-aurul-si-argintul-antic-al-romaniei-la-muzeul-national-al-unirii-alba-iulia/







Imagini preluate de aici: http://alba24.ro/4-iunie-12-iulie-expozitia-aurul-si-argintul-antic-al-romaniei-la-sala-unirii-din-alba-iulia-peste-1000-de-piese-pot-fi-admirate-de-vizitatori-412889.html

















Imagini preluate de aici: http://www.ziarulunirea.ro/video-comori-la-alba-iulia-in-perioada-4-iunie-12-iulie-expozitia-aurul-si-argintul-antic-al-romaniei-la-sala-unirii-cu-peste-1000-de-piese-intrare-libera-327215.html


Sursa: Youtube Utilizator: ziarul unirea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu