Sursa: Youtube Utilizator: TVR
luni, 31 august 2026
Căpătâi din Argeș
Exponatul săptămânii: ,,Căpătâi din Argeș”
Căpătâiele sunt perne de formă dreptunghiulară, țesute din lână, care se așează la capătul patului, de-a lungul peretelui, deasupra rudei, ori stivă pe lada de zestre.
În organizarea interiorului locuinței tradiționale, pernele au un rol decorativ important. Acestea fac parte, ca piese obligatorii, din zestrea fetelor de măritat și sunt folosite în cadrul ceremonialului nunții tradiționale.
Perna prezentată astăzi provine din satul Păduroiu din Deal, comuna Poiana Lacului, județul Argeș și a fost achiziționată în anul 2022.
Fața pernei este țesută ,,scorțește” (cu urzeală ascunsă) din lână policromă și este decorată prin alternanța vărgilor late, cu registre având motive geometrice alese în tehnica karamani (cu tăieturi). Romburile concentrice cu laturi în trepte reprezintă elementul decorativ tradițional în Muntenia, fiind întâlnit pe țesăturile mari din lână (scoarțe, păretare, așternuturi de pat, căpătâie).
Dosul pernei este țesut din cânepă și decorat prin învărgare cu lână roșie.
Căpătâiul de Argeș a fost lucrat în al doilea sfert al secolului al XX-lea și reprezintă o moștenire de familie.
Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.
Catrință 𝗱𝗶𝗻 𝗗𝗼𝗹𝗷
#Cerbul ț𝗲𝘀𝘂𝘁
#Catrință 𝗱𝗶𝗻 𝗗𝗼𝗹𝗷 𝗮𝗽𝗮𝗿ț𝗶𝗻â𝗻𝗱 𝗳𝗮𝗺𝗶𝗹𝗶𝗲𝗶 𝗔𝗺𝗮𝗻
#Simbolismul nupțial al reprezentării zoomorfe
#Patrimoniul etnografic al Muzeului Olteniei
Catrința, înregistrată în 1952 în 𝗰𝗼𝗹𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗣𝗼𝗿𝘁 𝗣𝗼𝗽𝘂𝗹𝗮𝗿 𝗮 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲 𝗮 𝗠𝘂𝘇𝗲𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗢𝗹𝘁𝗲𝗻𝗶𝗲𝗶, este una dintre piesele de mare însemnătate din punct de vedere etnografic și istoric, având o reprezentare zoomorfă (a cerbului) care îi conferă o densitate documentară aparte și valența unei arhive materiale.
Apartenența sa etnografică fiind Doljul, piesa se integrează universului costumului tradițional de sărbătoare din Oltenia și datorită faptului că, în orațiile de nuntă, se evocă adesea ipostaze ale mirelui simbolizat în mod tradițional de cerb, ca imagine a masculinității viguroase care concentrează ideea de măreție și bărbăție neînfricată. Istoria culturală a motivului zoomorf reprezentat de „cerb” conduce către simbolismul arhaic al animalului, către orația nupțială, june, mire, vânătoare, bărbăție și fecunditate. Catrința păstrează memoria unui repertoriu ornamental, memoria imaginarului zoomorf și memoria spațiului doljean din care provine.
Din punct de vedere tehnic, catrința este țesută în două ițe, cu urzeală ascunsă, ales printre fire și cu „tăieturi”/karamani, tivit la bază manual, cu acul, iar pe laterale festonat cu lână albastră. Lungimea este de 76 cm, iar lățimea piesei are 38 cm. Decorul este amplasat în registre transversale, grupaje de „vărgi” alternate cu registre de motive alese, diferențiate compozițional și ca lățime.
Pe „trupul” catrinței sunt șase registre înguste alese cu motiv vegetal, alternând cu registre simple, iar în partea de jos trei registre mai late, despărțite cu o „vergă” lată, cu motive liniare, care formează „podul” catrinței. Motivele decorative sunt simbolice: vița de vie cu strugure – motiv christic, și cerbul – cu simbolism tradițional. Fondul este roșu, iar decorul este: alb, roșu, verde, galben, grena și violet.
Piesa a intrat în patrimoniul muzeal la naționalizări.
Valoarea sa documentară este amplificată de faptul că a aparținut 𝗳𝗮𝗺𝗶𝗹𝗶𝗲𝗶 𝗔𝗺𝗮𝗻, una dintre familiile profund înscrise în istoria culturală a Craiovei și legată prin Alexandru, Aristia și Theodor Aman de constituirea și transmiterea unui vast patrimoniu artistic și cultural. Nu avem în față doar o piesă reprezentativă pentru portul popular de sărbătoare din Dolj, ci și un obiect intrat în circuitul patrimonial și familial al uneia dintre familiile importante din mediul cultural craiovean. Dincolo de particularitățile sale morfologice, tehnice și ornamentale, piesa are o dimensiune memorială și istorică, fiind martor al circulației obiectelor tradiționale între mediul rural și mediul urban cultivat al Craiovei și martor al modului în care obiectul etnografic a fost receptat, conservat și valorizat într-un mediu familial cu relevanță pentru istoria culturală locală.
Din această perspectivă, catrința, care a aparținut familiei Aman, poate fi înscrisă într-o reflecție mai largă asupra raportului dintre memoria colectivă și memoria familială. Înainte de a deveni patrimoniu muzeal, numeroase obiecte au fost patrimoniu afectiv, au fost păstrate pentru că au aparținut cuiva, pentru că evocau un loc, pentru că erau frumoase și aveau vechime, și nu în ultimul rând pentru că aminteau o lume.
Obiectul prezentat se află într-o convergență care îi conferă o particularitate majoră, aceea a unui document despre circulația simbolurilor, a obiectelor tradiționale și a memoriei între comunitatea doljeană și cultura urbană a Craiovei.
𝗠𝗮𝘁𝗲𝗿𝗶𝗮𝗹 𝗱𝗼𝗰𝘂𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝘁 𝗱𝗲 𝗱𝗿 𝗥𝗼𝘅𝗮𝗻𝗮 𝗗𝗲𝗰𝗮, 𝗺𝘂𝘇𝗲𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳 𝗦𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗘𝘁𝗻𝗼𝗴𝗿𝗮𝗳𝗶𝗲, Muzeul Olteniei.
Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.
Fotografia, mărturia vieții din secolele trecute
Fotografia, mărturia vieții din secolele trecute
Fotografiile secolului trecut ne aduc în contemporaneitate fragmente ale unei lumi ce se stinge din memoria colectivă. Privirea noastră se îndreptă astăzi spre o fotografie de salon, de la începutul secolului XX, în care o tânără, în port săsesc din Țara Bârsei, privește cu blândețe spre cel ce va surprinde un moment ce va dăinui până în zilele noastre.
Vă invităm să contemplați asupra chipurilor secolelor trecute, în sala dedicată fotografiei de salon, la atelierul de fotograf, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului din Piața Sfatului nr. 15. Veți descoperi, cu această ocazie, și un aparat de fotografiat din lemn, cu burduf și plăci de sticlă, care a aparținut unuia dintre fotografii celebri ai Brașovului.
#ȚaraBârsei #Transilvania #MuzeulCivilizațieiUrbaneaBrașovului #fotografie
Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.
𝐇𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚, 𝐨𝐫𝐚𝐬̗𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐬̗𝐢 𝐛𝐚̆𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐚 𝐦𝐨𝐧𝐞𝐝𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐟𝐚̆𝐜𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐫𝐭̗ 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢
𝐇𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢𝐚, 𝐨𝐫𝐚𝐬̗𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐬̗𝐢 𝐛𝐚̆𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐚 𝐦𝐨𝐧𝐞𝐝𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐟𝐚̆𝐜𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐫𝐭̗ 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢
În apropierea lacului Sinoe se află astăzi vestigiile Cetății Histria, oraș întemeiat de coloniști greci veniți din Milet. Timp de secole, Histria a fost un important centru al lumii grecești, în care comerțul și schimburile cu populațiile din ținuturile de la Dunăre i-au adus prosperitate. Templele, zidurile, străzile și numeroasele piese arheologice descoperite aici vorbesc despre perioadele de înflorire, dar și despre vremurile de restriște care, în cele din urmă, au dus la stingerea orașului.
În 1914, istoricul și arheologul Vasile Pârvan (1882–1927) a început cercetările arheologice sistematice de la Histria. Prin munca sa, istoria cetății a fost readusă la lumină, iar vestigiile descoperite au oferit noi informații despre trecutul orașului. După moartea sa, cercetările au fost continuate de Scarlat Lambrino (1891–1964), istoric, arheolog și epigrafist, care a contribuit la cercetarea și valorificarea patrimoniului cetății.
În anul 1931, Lambrino publica volumul „Cetatea Histria. Notiță istorică și descriptivă cu prilejul expoziției Cetății Histria de la Academia Română, martie 1931”, o prezentare accesibilă care s-a dorit a fi un demers de popularizare a patrimoniului arheologic, menit să apropie publicul de istoria orașului antic. Redăm, în rândurile următoare, fragmente din această lucrare, în care sunt descrise câteva etape importante din evoluția urbei.
„În vechime regiunea aceasta nu se înfățișa tot așa. Marea înainta până departe în interior și lacul Sinoe nu exista. Nisipurile aduse de mare, depunându-se rând pe rând în cursul vremii, au alcătuit ostrovul Chituc care desparte astăzi lacul de Marea Neagră. Când însă cei dintâi navigatori greci au venit în această regiune din Magrea Egee, pe corăbiile lor încovoiate, ei au găsit o insulă situată la vreo doi kilometri departe de țărmul Dobrogei. Cele două platouri, legate printr-o limbă de pământ, se ridicau singuratice în mijlocul apelor mării. Navigatorii veneau din orașul Milet care era așezat pe coasta Asiciei Mici, la gura fluviului Meandru.
În regiunea noastră navigatorii milesieni au găsit o insulă destul de întinsă – vreo 80 de hectare, nu departe de uscat și aproape de gurile Dunării. Pământul bogat al Dobrogei le punea la îndemână grâu din belșug, iar regiunea gurilor Dunării era ca și astăzi bogată în pește. De altă parte, urcându-se în sus pe fluviu ei puteau face comerț cu populațiile de pe maluri. Așa a luat naștere Histria. Întemeierea ei s-a întâmplat pe la anul 656 a.Ch., pe cât își aduceau aminte scriitorii vechi. (...)
Astfel, până în pragul secolului al V-lea, histrienii pot să se dezvolte în împrejurimi prielnice. Corăbiile lor urcă pe Dunăre și pe afluenții ei până în munții Munteiei și ai Moldovei. Cu mărfurile lor ajung chiar pe platoul Transilvaniei. Ei duc produse din miazăzi, vin și untdelemn, pe care le dau localnicilor în schimbul grânelor, al aurului și al celorlalte produse. În felul acesta civilizația grecească pătrunde până adânc în Carpați.
În secolele al V-lea și al IV-lea Histria ia un și mai mare avânt. Orașul se împodobește cu temple de marmură adusă din Marea Egee, care iau locul celor construite din material mai slab. Așa s-a găsit o frumoasă friză de marmură albă care împodobea, pe cât se pare, baza statuii de cult din templul cel nou, clădit către sfârșitul secolului al V-lea, al lui Apollon Ietros. „Apollo Vindecătorul”, divinitatea ocrotitoare a orașului, cu care coloniștii greci veniseră din patria lor, Miletul. Pe fragmentul care ni s-a păstrat sunt reprezentați în relief la mijloc zeul ocrotitor al orașului, la stânga tatăl său, Zeus, iar la dreapta sa sora sa Artemis.
La începutul secolului al IV-lea, statul histrian începe să bată monedă proprie de argint, care poartă pe o față capetele a doi tineri lipite unul de altul și pe cealaltă vulturul de mare, pasărea simbolică a orașului, ținând în gheare un delfin. Tot atunci se clădește un alt templu mai mare de marmură divinității ocrotitoare care veghează la liniștea și prosperitatea Histriei. Ni s-a păstrat un bloc mare din architrava care stătea sub streașina clădirii, purtând pe el numele celor care, din averea lor, au adus acest dar zeului”.
În prezent, Complexul Muzeal Histria, aflat în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, poate fi vizitat zilnic în intervalul orar 9:00 – 19:00.
𝐑𝐞𝐜𝐥𝐚𝐦𝐚 𝐳𝐢𝐥𝐞𝐢: „𝐃𝐨𝐚𝐦𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫
𝐂𝐮𝐥𝐭𝐢𝐯𝐚𝐭̗𝐢-𝐯𝐚̆ 𝐭𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐧𝐮𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐟𝐚𝐛𝐫𝐢𝐜𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐟𝐮𝐦𝐞𝐫𝐢𝐞 „𝐌𝐨𝐫𝐞𝐥❞. 𝐏𝐮𝐝𝐫𝐞𝐥𝐞, 𝐟𝐚𝐫𝐝𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬̗𝐢 𝐫𝐨𝐮𝐠𝐞-𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐮 𝐦𝐚𝐫𝐜𝐚 „𝐌𝐨𝐫𝐞𝐥❞ 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐧𝐞𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐜𝐮𝐭𝐞. 𝐏𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐧𝐭̗𝐢 „𝐌𝐨𝐫𝐞𝐥❞ 𝐜𝐮𝐫𝐚̆𝐭̗𝐚̆ 𝐬̗𝐢 𝐚𝐥𝐛𝐞𝐬̗𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧𝐭̗𝐢𝐢. 𝐃𝐞 𝐯𝐚̂𝐧𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐭𝐮𝐭𝐢𝐧𝐝𝐞𝐧𝐢 𝐬̗𝐢 𝐥𝐚 𝐃𝐫𝐨𝐠𝐮𝐞𝐫𝐢𝐚 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐞 𝐓𝐚𝐧𝐚𝐬̗𝐨𝐜𝐚 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚𝐧𝐭 𝐃. 𝐌𝐮𝐧𝐠𝐢𝐮𝐫𝐢, 𝐬𝐭𝐫. 𝐂𝐨𝐬𝐭𝐚𝐜𝐡𝐞 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐢 𝟑 – 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̗𝐚❞ (𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚, 𝟏𝟗𝟑𝟎)
https://minac.ro/31-august-histria-orasul-care-isi-batea.../
#MINAC #calendaristoric #31august #muzeu #Histria #istorie #patrimoniu
Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
100 DE ANI DE CERCETARE LA GLINA-BĂLĂCEANCA
100 DE ANI DE CERCETARE LA GLINA-BĂLĂCEANCA
Astăzi se împlinesc 100 de ani de la începutul primelor cercetări arheologice în tell-ul de la Glina.
La 31 august 1926, Muzeul Național de Antichități, prin arheologul Ion Nestor, deschidea primele săpături aici. Un secol mai târziu, în 2026, cercetarea continuă.
Între aceste două momente stau generații de arheologi, 12 campanii de săpătură și o istorie științifică deosebită. Începând din 2025, Muzeul Municipiului București, împreună cu Universitatea din București, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” și Muzeul Național de Istorie a României, a reluat cercetările sistematice ale acestui sit esențial pentru înțelegerea preistoriei de la porțile de sud-est ale Bucureștiului.
1926 → 1943 → 2026
Trei imagini. O singură movilă. 100 de ani de arheologie la Glina.
Și povestea continuă.
Sursa informațiilor Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu.
Cum au cucerit banii lumea: de la monede la bitcoin - VIDEO
Sursa: Youtube Utilizator: History & Civilizations
duminică, 30 august 2026
EXPONATUL LUNII AUGUST LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEȘ: SERVICIU DE MASĂ PENTRU CONDIMENTE FABRICAT LA MANUFACTURA DE FAIANȚĂ FINĂ DE LA BATIZ
EXPONATUL LUNII AUGUST LA MUZEUL MUNICIPAL „IOAN RAICA” SEBEȘ: SERVICIU DE MASĂ PENTRU CONDIMENTE FABRICAT LA MANUFACTURA DE FAIANȚĂ FINĂ DE LA BATIZ
Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș propune publicului, în luna august, un obiect deosebit din patrimoniul său: un serviciu de masă pentru condimente, realizat la renumita manufactură de faianță fină de la Batiz, județul Hunedoara.
Realizat din faianță cu pastă albă și glazurat în alb-gălbui, obiectul se remarcă atât prin eleganța formelor, cât și prin bogăția ornamentației. Piesa este alcătuită dintr-un suport și două recipiente, cel mai probabil destinate păstrării uleiului și oțetului.
Suportul are o bază ovală, cu lungimea de 19,5 cm și lățimea de 9 cm. În partea centrală se înalță o coloană canelată, stilizată, cu o înălțime de 20,5 cm, terminată sub forma unei cupe ornamentate cu frunze. Acest element central domină compoziția prin înălțime și accentuează caracterul decorativ al ansamblului.
De o parte și de alta a coloanei sunt amplasate cele două recipiente, susținute de suporturi bogat ornamentate prin ajurare. Acestea au o înălțime de 15 cm și un diametru maxim de 5,5 cm. Buzele recipientelor sunt prevăzute cu capace care imită, în maniera specifică obiectelor decorative ale epocii, aspectul unui cap de pasăre. Pentru o manipulare mai sigură, recipientele sunt prevăzute cu două toarte supraînălțate.
Culoarea alb-crem, finisajul lucios și ornamentația în relief conferă obiectului o eleganță aparte. Motivele vegetale se îmbină armonios cu elementele geometrice ajurate și cu cele zoomorfe, transformând un obiect destinat uzului casnic într-o piesă cu o pronunțată valoare decorativă.
Manufactura de faianță fină de la Batiz, din județul Hunedoara, a fost înființată în 1811, când Georg d’André, originar din Trieste și un ceramist deosebit de apreciat, l-a convins pe proprietarul de atunci al localității, József Naláczi, că în zonă există resurse importante de argilă potrivite pentru producerea faianței fine. Astfel a luat naștere cea mai importantă manufactură de faianță fină din Transilvania.
Anul 1832 reprezintă un moment de cotitură în evoluția manufacturii, atât din punct de vedere artistic, cât și tehnic. Georg d’André a introdus noi materii prime și smalțuri, aplicate pe forme de vase tradiționale specifice epocii. Printre inovațiile cu cel mai mare impact s-a numărat introducerea smalțului negru strălucitor, precum și crearea unor forme noi de vase, cu o estetică superioară. Serviciul pentru condimente prezentat în luna august la muzeul sebeșean se înscrie în această categorie de obiecte care ilustrează preocuparea pentru îmbinarea funcționalității cu rafinamentul decorativ.
Manufactura s-a dezvoltat rapid, ajungând ca în 1855 să numere aproximativ 50 de muncitori. Activitatea de la Batiz a avut un caracter de pionierat nu doar în producția de faianță fină, ci și în formarea specialiștilor. Aici s-au pregătit viitori ceramiști care au contribuit ulterior la dezvoltarea primei manufacturi de faianță fină din Țara Românească, înființată la Târgu Jiu, unde au fost aplicate tehnologii specifice Batizului.
Cunoștințele de chimie și experiența practică ale lui Georg d’André au contribuit la dezvoltarea unor smalțuri și amestecuri de pastă care l-au situat printre specialiștii importanți ai domeniului din Imperiul Austriac. La Batiz s-au făcut, de asemenea, încercări de pionierat în producția de porțelan, reușindu-se obținerea acestuia exclusiv din materii prime autohtone.
În 1865, manufactura și-a încetat activitatea, pe fondul neînțelegerilor cu noul proprietar al domeniului, Bethlen Oliviér. Cu toate acestea, numele manufacturii de la Batiz și cel al lui Georg d’André au rămas legate de începuturile și dezvoltarea producției autohtone de faianță fină și de încercările de realizare a porțelanului din materii prime locale.
Prin forma sa elaborată, tehnica de realizare și bogăția decorului, serviciul de masă pentru condimente de la Batiz oferă publicului ocazia de a descoperi nu doar rafinamentul obiectelor de uz cotidian din secolul al XIX-lea, ci și povestea unei manufacturi care a avut un rol esențial în dezvoltarea ceramicii fine din spațiul transilvănean.
Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș invită publicul să descopere și să privească această piesă nu doar ca pe un obiect decorativ, ci ca pe o mărturie a ingeniozității tehnice, a gustului artistic și a spiritului inovator care au caracterizat manufactura de la Batiz.
Sursa informațiilor Muzeul Municipal “Ioan Raica” Sebeş.
Conferința „De la Morga Orașului la Societatea de Salvare. Frații Minovici și istoria Bucureștiului”
Conferința „De la Morga Orașului la Societatea de Salvare. Frații Minovici și istoria Bucureștiului”, la Palatul Suțu
Joi, 3 septembrie 2026
Ora 18.00 Palatul Suțu, Bd. I.C. Brătianu, nr. 2, București
Preț bilet: 20 lei / persoană
Biletele se pot cumpăra de la standul de bilete al Palatului Suțu înainte de începerea conferinței.
În ziua de joi, 3 septembrie 2026, ora 18.00, Muzeul Municipiului Bucureștiului vă invită la #PalatulSuțu, la Conferința „De la Morga Orașului la Societatea de Salvare. Frații Minovici și istoria Bucureștiului”, susținută de Prof.univ.dr. Octavian Buda. Evenimentul este conex expoziției „Societatea de Salvare din Bucureșt. O misiune pentru viață. 120 de ani de la înființare”, pe care o puteți vizita până pe 6 septembrie 2026.
În anul 1892, Mina Minovici a inaugurat oficial, în prezența lui Alexandru Marghiloman, ministrul Justiției de atunci și a edilului Emilian-Pache Protopopescu, primul institut medical din București cu numele de „Morga Orașului”. Construit într-un timp record începând cu sfârșitul anilor 1880, prin inaugurarea acestuia, practic s-au pus bazele științifice moderne ale activității medico-legale din România. Alături de institutul din Budapesta (construit între 1886 și 1889), cel din București a devenit unul dintre primele din Europa de Est și numai.
În 1898, frontispiciul clădirii, pe care era scris „Morga orașului”, va fi schimbat cu cel de „Institutul Medico-Legal”. Mina Minovici a condus Institutul până în 1932. Fiind considerată o adevărată emblemă a medicinei sociale de la noi, morga lui Minovici a fascinat imaginarul urbei bucureștene, asemenea unui „tărâm întunecat” aflat la granițele dramatice ale existenței umane.
Dacă Morga Orașului a fost locul unde urbea bucureșteană a înțeles moartea, Societatea de Salvarea, înființată în 1906, de către fratele fondatorului Institutului de Medicină Legală, Dr. Nicolae Minovici, a fost locul unde se salvau vieți și se prevenea moartea. Fără a avea un sediu propriu-zis și beneficiind ulterior de cai oferiți de poliție și de donații din partea familiei Moruzzi, ambulanța a început să circule pe străzile capitalei, însoțită de sanitari și agenți instruiți special pentru intervenții sub deviza „Totdeauna, tuturor, gata pentru ajutor!”. Trecerea acesteia era semnalată printr-un semnal distinct de goarnă, în timp ce medicul urmărea ambulanța pe bicicletă, având asupra sa trusa medicală acordării primului ajutor.
Pioneratul medical și universul intelectual al fraților Minovici reprezintă un exemplu remarcabil de dedicare față de știință, profesie și societate. Activitatea lor științifică și instituțională a contribuit la dezvoltarea serviciilor medicale într-o societate bucureșteană de început de secol XX, aflată în plină modernizare socială şi afirmare culturală europeană.
Despre autor
Octavian Ioan BUDA este licenţiat în medicină al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (1992) şi în filosofie al Universităţii din Bucureşti (1997). Medic primar psihiatru. Este doctor în ştiinţe medicale, profesor universitar, titularul catedrei de istoria medicinei şi cultură medicală a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti. Membru al Academia Europaea. Preşedinte (între 2015 şi 2017) al Asociaţiei Europene de Istoria Medicinei şi Sănătăţii, EAHMH, înfiinţată la Strasbourg în 1989. Dintre cărţile sale recente: „Minovici, o sută de ani de pionierat” (în colab. cu Adrian Majuru, 2017), „The Age of Informed Consent: A European History” (coord., în colab. cu Sorin Hostiuc, 2018), „Giudeţul nebuniei. Expertize psihiatrice în trecutul românesc” (2021). A publicat numeroase articole aflate la interferenţa dintre medicină şi cultură în: Observator Cultural, Lettre Internationale, Dilema, Historia, Convorbiri literare, Astra, Cultura, Krisis, Viaţa Medicală, Scena 9 etc. I s-a decernat premiul „Victor Babeş” al Academiei Române 2019, pentru cartea „Autopsii medico-istorice” şi premiul Fundaţiei „Magazin Istoric” 2024, pentru volumul „Privirea lui Thanatos”.
Sursa informațiilor Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu.
Lansare de carte la Sala Unirii Alba Iulia
Lansare de carte la Sala Unirii Alba Iulia
Muzeul Național al Unirii Alba Iulia invită publicul la un eveniment editorial dedicat istoriei comunităților românești din Statele Unite ale Americii.
Lansarea va avea loc marți, 1 septembrie 2026, de la ora 16:00, la Sala Unirii Alba Iulia și va aduce în atenția publicului două volume consacrate istoriei românilor de peste Ocean și, în mod special, vieții religioase și comunitare a acestora.
Vor fi prezentate volumele:
• Petru Mihail Nicolae Stînea, „The History of the Romanian Greek Catholic Church in the United States of America (1903–2026)”, o amplă cercetare dedicată istoriei Bisericii Române Greco-Catolice din Statele Unite ale Americii;
• Carmen Stînea și Petru Stînea, „Istoria primei comunități românești din S.U.A. – Little Romania din orașul Cleveland, Ohio (1890–2025)”, volum care reconstituie istoria uneia dintre cele mai importante comunități românești formate în Statele Unite la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Cele două lucrări oferă publicului o perspectivă documentată asupra unui capitol important al istoriei emigrației românești. Sunt urmărite formarea comunităților de români, organizarea vieții religioase, construirea bisericilor și instituțiilor comunitare, precum și eforturile depuse de generații succesive pentru păstrarea identității, credinței, limbii și tradițiilor românești în spațiul american.
Un loc aparte îl ocupă comunitatea românească din Cleveland, Ohio, cunoscută sub numele de „Little Romania”, una dintre comunitățile reprezentative pentru istoria românilor din Statele Unite.
Autorii Carmen Stînea, doctor în istorie și Petru Mihail Nicolae Stînea, istoric, preot și doctor în istorie, și-au dedicat o parte importantă a activității cercetării istoriei românilor greco-catolici din diaspora americană. Studiile lor valorifică documente, mărturii și informații referitoare la evoluția comunităților românești și a instituțiilor create de acestea peste Ocean.
Evenimentul de la Sala Unirii reprezintă, astfel, nu doar o lansare editorială, ci și un prilej de a redescoperi destinul românilor plecați în America, modul în care aceștia și-au construit o nouă viață și felul în care au continuat să păstreze legătura cu România.
Publicul albaiulian, iubitorii de istorie și toți cei interesați de fenomenul emigrației românești sunt invitați să participe la această întâlnire cu istoria comunităților românești din Statele Unite.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Sursa informațiilor Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)