joi, 9 martie 2017
Vernisajul expoziției fotografice “Fântânile Olteniei”
Asociația Fotoclub „Mircea Faria”, din Craiova, în parteneriat cu Muzeul Olteniei, vă invită vineri, 10 martie, la ora 17.00, la vernisajul expoziției fotografice “Fântânile Olteniei”, găzduită în sala expozițională “Ştefan Ciuceanu” (str. Madona Dudu nr. 14), din cadrul Muzeului Olteniei Craiova
Expoziția reunește lucrările fotografilor Dorian Delureanu și Cristian Bassa, fiind rezultatul unui proiect de cartografiere a fântânilor de uz comunitar din regiunea Olteniei.
Proiectul Fântânile Olteniei este realizat cu suportul Muzeului Național al Țăranului Român, prima expoziție a inițiativei fiind desfășurată la București.
Prin călătoriile lor, desfășurate anul 2016 în peste 40 de locuri din județele Dolj și Mehedinți, cei doi fotografi, Dorian Delureanu și Cristian Bassa, au avut ca obiectiv o primă documentare a unor fântâni vechi din Oltenia și a spațiilor în care acestea se regăsesc.
În proiect sunt incluse fântânile de sat și de hotar/răscruce, multe aflate într-un stadiu avansat de degradare. Odată cu dispariția lor, o hartă a peisajelor și traiectoriilor vieții rurale cotidiene din Oltenia s-ar risipi. Punctul de plecare al proiectului și al expoziției îl reprezintă explorările din Dolj și Mehedinți, ele urmând să se extindă și în celelalte județe din Oltenia. O țintă a acestui proiect ambițios este realizarea unei hărți a acestor monumente cu elemente specifice de identificare. Traseul realizat a fost déjà indexat în variant unei hărți electronice.
„Multe fântâni fuseră în Oltenia, spun localnicii, dar și puține rămaseră în picioare, oamenii împrăștiindu-se, locurile schimbându-și proprietarii, drumurile și hotarele. S-a dus vorba cum că unele fântâni ar mai fi, dar că se distrug repede și că ar trebui să știm ceva despre ele. De aici s-au plănuit drumuri cu oameni știuți de-ai locurilor, pentru a le înșira pe hartă pe cele ce rezistă trecerii timpului.
Constructorii de fântâni au fost mai întâi păstori și oameni așezați (plugari), fântânile fiind un loc în jurul căruia s-au construit așezări permanente sau de transhumanță, dar și o resursă gestionată în comun, precum pășunile comunale. Mai pe urmă, constructorii acestora au fost gospodari, oameni ai muncii la sate și orașe. În anul 2016, în prima parte a proiectului, a fost explorată o zonă rurală din județul Dolj în care se mai construiesc fântâni, acolo fiind identificat un vechi constructor de fântâni activ,materialul documentar rezultat în urma acestui demers fiind prezentat în expoziție.
Fântânile Olteniei rurale nu sunt toate la fel. Unele sunt mai vechi, de dincolo de perioada comunistă, până foarte departe, consemnate în documente de vânzare-cumpărare de pământuri, însemnate pe hărți comerciale,puncte vitale pentru asigurarea transportului persoanelor și mărfurilor cu vehicule trase de animale, parte din ritualuri religioase și obiceiuri ale locurilor. Fântânile mai noi, construite prin anii ‘60-‘70, înlocuiesc și/sau adaugă elemente din arhitectura vremii și materiale de construcții noi (acoperișul de ciment, tablă, planșeul, măsuțe, garduri) peste trecutul din piatră și lemn al primelor, cele doar cu încheieturi de fier.
Fântânile întâlnite se deosebesc unele de altele prin mecanismul care pune în mișcarea pași anume: fântâni cu cumpănă, cu roată, cu scripete și bârnă, cu pompă, jgheab pentru animale. Sunt consemnate în Oltenia mai multe roluri ritualice ale fântânii cum ar fi: fântână de pomană până la al șaptelea neam (având cruci pe stâlpi), fântână de întâlnire, de nuntă, fântână de hotar, fântână ca loc de ritual de purificare și ștergere a păcatelor, fântână de descântec. Valorarea social și ecologică înscrisă în memoria colectivităților o precede pe cea de întrebuințare: chiar dacă devine funcțională sau doar apa lor nu mai este potabilă, nu se dărâmă, acest lucru fiind considerat de rău augur pentru comunitate, la fel cum este interpretată și secarea apei fântânilor.
Fotografiile sunt realizate atât pe film cât şi în format digital, alb-negru, dar şi color tocmai în ideea de a percepe imaginea acestor fântâni şi ca urmă, document de arhivă, dar, totodată, şi ca pe un loc viu.
Vă aşteptăm vineri, 10 martie 2017, la vernisaj, unde vă spunem, alături de cei implicaţi în proiect, poveşti ale fântânilor din Oltenia.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 10-31 martie 2017, la Sala Expozițională “Ştefan Ciuceanu”, din cadrul Muzeului Olteniei Craiova, str. Madona Dudu nr.14.
Sursa informaţiilor Muzeul Olteniei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu