sâmbătă, 6 aprilie 2019

Festivalul Daco-Roman Drubeta Ediția a II-a




 Festivalul Daco-Roman ”Drubeta” se află la a doua ediție și va încânta publicul severinean prin activități de reconstituire istorică (reenactment antic) care redau atmosfera unei lumi de acum 1900 de ani. Scopul principal al evenimentului este promovarea patrimoniului dacic şi roman, într-o manieră modernă.
 Reenactorii reprezintă cele 4 formațiuni: militari romani din „Legiunea a XIII-a Gemina”, daci (tarabostes și comati) ce activează sub denumirea de „Lupii Apoulonului”, dansatoare romane (dar și dansuri de inspirație dacică) reprezentând trupa „Magna Nemesis”, respectiv gladiatori sub numele de “Ludus Apulensis”.
Proiect desfășurat de Palatul Culturii „Teodor Costescu” cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Drobeta Turnu Severin
Structura Festivalului:
 Parada civilă și militară – prezentarea costumelor antice (echipamente civile și militare; costumații civile și militare);
 Taberele antice (Tabere civile: romană și dacică; Tabere militare: romană, dacică și sarmata; Școala de gladiatori)
 Ateliere civile: Fierărie (prelucrare metal la rece, prelucrare metal la cald: ustensile, arme, armuri, unelte), Orfevrărie și metaloplastie, Monetărie, Prelucrare lemn, Prelucrare piatră, Olărit, modelaj lut, Țesut/cusut/împletituri, Mozaic, Scriptoria (Metode de scris antic), Jocuri romane, Gastronomie daco-romana (degustare), Prelucrare os și corn, Atelier de instrumente și muzică, Pictura
 Ateliere militare: Tir cu arcul/aruncarea suliței – instruirea spectatorilor, Costumarea spectatorilor (armuri) – pentru fotografii, Manevre militare, Demonstrații de luptă, Replici fidele ale armelor antice
 Demonstrații militare (antrenamente și demonstrații)
 Conflictul armat (marea bătălie)
 Ritualuri antice: Căsătoria în lumea romană, Ritualuri de înmormântare (rugul dacic – incinerarea războinicului dac), Ridicarea la rang de municipiu a orașului Drobeta, Ritualuri religioase romane – invocarea zeilor pentru a afla soarta războiului, Ritualuri religioase dacice premergătoare marilor batalii din antichitate, Ritualuri militare dacice – intrarea tinerilor în rândurile războinicilor
 Dansuri antice – dansuri romane și dansuri dacice
 Ateliere dedicate copiilor: pictură, tesut, modelaj lut, jocuri romane, scriptoria, tir cu arcul.



Sursa informațiilor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu