În nordul județului Bihor, în timpul săpăturilor efectuate la o fortificație de pământ din localitatea Almaşu Mic (din comuna Sârbi), au fost descoperite aproximativ 120 monede de argint (dinari din Slavonia) și diverse bijuterii din argint (inele și brățări), datate ca fiind din secolul al XIII-lea, anunță televiziunile Antena 1 și Digi 24.
La săpăturile din perioada 16-21 iulie 2018 (efectuate pentru a încadra fortificația, ce are suprafață de un hectar și jumătate, în Repertoriul Arheologic Național) au participat 10 studenți de la Facultatea de Istorie din Oradea, arheologi și alți specialiști.
Inițial a fost cercetată o secțiune de 22 metri lungime, care includea parțial și valul și șanțul care intră câțiva metri în fortificație, însa au fost descoperite doar câteva fragmente de ceramică. Ulterior, pe 19 iulie 2018, ajutați de două persoane care sunt autorizate să utilizeze detectoare de metale, cercetătorii au dezgropat cele două tezaure din argint datate ca fiind din Evul Mediu timpuriu.
Cercetătorii au menționat că au descoperit o fostă groapă unde a fost probabil ascuns adevăratul tezaur monetar, posibil câteva mii sau zeci de mii de monede. Cele 120 de monede au fost descoperite în jurul gropii.
Monedele, emise probabil la Zagreb, sunt din timpul regelui Bela al IV-lea. Pe monede sunt reprezentate diverse simboluri, cum ar fi crucea sau capul de bour.
Aceste monede de argint de bună calitate au circulat între anii 1255 - 1325, inclusiv pe teritoriul Transilvaniei.
După curățare și conservare, cele doua tezaure vor fi expuse public la muzeul din Oradea și vor ajunge în final în patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor. Detecția de metale nu va mai fi permisă în zona descoperirii celor două tezaure, aceasta urmând a fi declarată sit arheologic.
Sursa informațiilor HartaComorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu