marți, 1 iunie 2021

Realgar, cuarț

 

Realgar, cuarț

Realgarul (AsS) - este un mineral care face parte din categoria sulfurilor nemetalice. Numele mineralului provine din limba arabă - Radj al ghar și înseamnă pulbere din peșteră. Eşantionul prezintă cristale prismatice striate în lung, crescute radiar, de culoare roșie, dezvoltate pe o matrice de cuarţ milimetric alb. În trecut a fost folosit ca pigment la obținera vopselelor utilizate în pictură, dar datorită toxicității ridicate, a fost înlocuit de pigmenţi sintetici. Mai este folosit și în industria pirotehnică și în producerea pesticidelor.

Dimensiuni: 10/9/5 cm
Proveniență: Mina Cavnic, Maramureș, România
Expunere: -
Foto © Valentin Ganța

#ExponatulSăptămânii #MinaCavnic

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Jamesonit

 

Jamesonit

Jamesonitul (Pb₄FeSb₆S₁₄) – este un mineral din clasa sulfurilor și sulfosărurilor. Ia naștere doar prin procese hidrotermale, fiind întâlnit în ocurențele de acest tip. Varietatea fin cristalizată, sub forma unor ace milimetrice, care se întretaie pe diferite direcții și sub diferite unghiuri, poartă denumirea de plumozit. Această caracteristică de cristalizare dă eșantionului aspect de pâslă/vată și în ciuda dimensiunii sale apreciabile este foarte ușor, datorită spațiilor numeroase rămase între indivizii cristalini.

Dimensiuni: 20/15/15 cm
Proveniență: Mina Herja, Maramureș, România
Expunere: Expoziția de bază
Foto © Valentin Ganța

#ExponatulSăptămânii #MinaHerja

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Auripigment

 

Auripigment

Auripigmentul (As₂S₃) –apare, în general, alături de cealaltă sulfură de arsen, (realgarul - AsS) în zăcămintele hidrotemale de temperatură joasă, și mai rar, prin sublimare (trecere din vapori direct în stare solidă) pe pereții craterelor vulcanice. Cristalele de ordinul centimetrilor, pseudorombice, au o culoare galbenă cu nuanțe ușor brune și prezintă un luciu perlat. Datorită conținutului de arsen mineralul este toxic, ingerarea lui ducând la grave probleme de sănătate. Este obligatorie, în caz de manipulare, spălarea imediată pe mâini.

Dimensiuni: 22/17/14 cm
Proveniență: Mina Baia Sprie, Maramureș, România
Expunere: Expoziția de bază
Foto © Valentin Ganța

#ExponatulSăptămânii #MinaBaiaSprie

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Baritină, stibină

 

Baritină, stibină

Baritina (BaSO₄) și stibina (Sb₂S₃) – asocierea acestor două minerale, care fiecare în parte cristalizează într-un mod specific, duc la spectaculoase concreșteri minerale. Sunt caracteristice pentru mina Baia Sprie și unicate pe plan mondial, agregatele ce iau naștere prin asocierea dintre cristalele aciculare de stibină cenușiu-metalic, ce străpung transversal tabulele fine de baritină albă sau transparentă. Frumusețea este întregită și de prezența unor ”trandafiri” ale căror petale sunt reprezentate de cristale centimetrice de baritină albă.

Dimensiuni: 19/16/9 cm
Proveniență: Mina Baia Sprie, Maramureș, România
Expunere: Expoziția de bază
Foto © Valentin Ganța

#ExponatulSăptămânii #MinaBaiaSprie

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Aragonit, cuarț

 

Aragonit, cuarț

Aragonitul (CaCO₃) și cuarț (SiO₂) – aragonitul are formula chimică identică cu a calcitului, fiind de fapt o stare polimorfă a acestuia, mai instabilă la temperaturi și presiuni ordinare. Geneza asociației celor două minerale este hidrotermală; inițial, s-au format cristalele centimetrice de cuarț semitransparent, cu terminațiile sub forma tipică de piramidă hexagonală, peste care, din soluțiile ulterioare, a cristalizat aragonitul, sub forma unor spectaculoase agregate vermiculare, alcătuite dintr-o mulțime de cristale milimetrice, mate, de culoare alb-gălbuie.

Dimensiuni: 24/16/10 cm
Proveniență: Mina Cavnic, Maramureș, România
Expunere: Expoziția de bază
Foto © Valentin Ganța

#ExponatulSăptămânii #MinaCavnic

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Baritină

 

Baritină

Baritina (BaSO₄) – mineralul divers colorat, datorită agregatelor formate din cristale tabulare ce se intersectează în planuri pe direcții diferite, este deosebit de apreciat de pasionații florilor de mină. Astfel, baritina de culoare roșie, unică pe plan mondial, descrisă exclusiv la mina Baia Sprie, este mândria oricărui colecționar ce o deține. În imagine, este prezentată unul din multiplele eșantioane de baritină roșie aflate în custodia muzeului nostru.

Dimensiuni: 11/8/6 cm
Proveniență: Mina Baia Sprie, Maramureș, România
Expunere: Viena (Austria, 1982)
Foto © Valentin Ganța

#ExponatulSăptămânii #MinaBaiaSprie

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.

Sfalerit, calcit

 

Sfalerit, calcit

Sfaleritul sau blenda (ZnS) și calcitul (CaCO₃) – sfaleritul este un mineral des întâlnit în zăcămintele de natură hidrotermală, căutat și apreciat pentru că reprezintă o importantă sursă de zinc. Denumirea provine din grecescul sphaleros = perfid, aluzie la confuzia făcută cu galena (PbS), deoarece prin topire nu a rezultat plumbul așteptat. Cristalizează, în general, sub forma unor forme frumoase tetredrice, de diferite culori, de la brun deschis la negru. Apare însoțit de numeroase alte minerale hidrotermale; în cazul eșantionului prezentat, alături de agregate formate din scalenoedri de calcit.

Dimensiuni: 19/17/5 cm
Proveniență: Mina Herja, Maramureș, România
Expunere: Dijon (Franţa, 1999); Monaco (2004); Szolnok, Budapesta, Sopron, Debrecen (Ungaria, 2006-2007); Bucureşti (2010); MusMin (clădirea extindere,2011)
Foto © Valentin Ganța

#ExponatulSăptămânii #MinaHerja

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare.