Fig. 1.- Întinderea domeniului ordinului cavalerilor
teutoni în Ţara Bârsei 1.Şercani; 2.Veneţia; 3.Cuciulata; 4.Dopca;
5.Măeruş; 6.Rotbav; 7.Feldioara; 8.Hălchiu; 9.Bod; 10.Codlea; 11. Sînpetru;
12.Hărman; 13.Prejmer; 14.Ghimbav; 15. Braşov; 16.Cristian; 17.Râşnov; 18.Pasul Bran;
19.Pasul Predeal; 20. Pasul Bratocea; 21.Cheile Tătarului; 22. Pasul Buzăului.
(după O. Mittelstrass)
Ordinul teutonic este unul religios german catolic
înfiinţat în 1190 de către ducele Frederick de Swabia, la Acra în Palestina. Acesta
mai este numit şi ordinul Sfintei Marii. Cavalerii îmbrăcau mantii albe cu o
cruce neagră, sub aceasta era o tunică albă.[1]
Treptele ordinului teuton erau: Cavaler, Spătar, Frate călugăr, Prior, Mare
Prior şi Mare Maestru. Puterea maximă a ordinului teuton a fost atinsă odată cu
alegerea celui de al patrulea Mare Maestru pe nume Herman von Salza
(1210-1239).[2]
În
1211 teutonii au fost chemaţi de regele
Ungariei, Andrei al II-lea Ierosolimitul pentru al ajuta în lupta contra
cumanilor.[3]
Aşezarea lor în Ţara Bârsei a fost posibilă datorită diplomei de donaţie dată
de regele Andrei al II-lea în 1211. Motivele aşezări cavalerilor teutoni în
Ţara Bârsei includeau nu numai convertirea românilor la catolicism ci şi
exploatarea minelor de aur şi argint din această zonă. Şederea ordinului a
durat 14 ani. Ordinul cavalerilor teutoni a construit în Ţara Bârsei numeroase
cetăţi de lemn, cu sprijinul localnicilor, cum sunt cele de la Feldioara,
Cetatea Neagră şi Cetatea Crucii. Aceştia au colonizat un însemnat număr de
ţărani şi meşteşugari în principal germani. Primele localităţi înfiinţate sau
puternic dezvoltate de către noii veniţi au fost Feldioara, Braşov, Codlea,
Râşnov şi Prejmer. În 1225 ordinul este alungat de regele ungar, deoarece a
încercat să iasă de sub tutela acestuia.[4]
Înlăturarea cavalerilor teutoni din Ţara Bârsei a avut loc în două etape şi
anume ocuparea cu forţa a cetăţii Crucpurg, apoi îndepărtarea prin ameninţare a
cavalerilor.[5]
După
expulzarea lor din Ţara Bârsei, în 1228 ordinul începe campania de creştinare a
prusacilor, pe teritoriul cărora înfiinţează un stat. Odată stabiliţi, au
început diverse campanii militare împotriva vecinilor, mai exact Regatul
Poloniei, Marele Ducat al Lituaniei şi Republica Novogradului. Pe parcursul
secolului al XIV-lea au fost construite în Prusia zeci de oraşe, târguri şi
aproximativ 2000 de sate de către cavaleri teutoni. În 1410 alianţa
Polono-Lituaniană înfrânge decisiv ordinul distrugându-i puterea militară în
bătălia de la Grunwald. Ordinul intră în declin, culminând cu atacul
polonezilor la Marienburg în anul 1466, iar în 1525 conducătorul acestuia,
Alberdt de Brandenburg, renunţă la titlul şi se converteşte la luteranism,
devenind duce de Prusia. În 1485, ordinul apare implicat în Ţara Românească în
războaiele împotriva Imperiului Otoman.[6]
În
diploma de danie dată de Andrei al II-lea în 1211 se stabilesc exact graniţele
Ţări Bârsei şi anume „ Iar primul hotar al acestui ţinut începe de la
întăriturile cetăţii Hălmeag şi merge până la întăriturile cetăţii Ungra şi de
aici merge până la întăriturile lui Nicolae, pe unde curge apa ce se numeşte
Olt şi, aşa urcând pe Olt, merge până acolo unde Prejmerul se varsă în Olt;
iarăşi mergem până la izvorul aceluiaşi Prejmer şi de la izvorul apei ce se
cheamă Timiş mergem până la vărsarea apei ce se numeşte Bârsa; apoi de-a lungul
munţilor Carpaţi ce încing acelaşi pământ, hotarul merge până la Hălmeag.[7]
O. Mittelstrass a realizat o hartă destul de precisă a acestui teritoriu. (Fig.1)
După
Bakó şi Nussbächer, acest teritoriu a fost împărţit în următoarele cinci
scaune:
- scaunul Braşovului („Corona”, sau oraşul interior, oraşul vechi, Bartolomeu şi Bod);
- scaunul Feldioarei (Feldioara, Rotbav, Măeruş, Hălchiu);
- scaunul Prejmerului (Prejmer, Hărman, Sânpetru);
- scaunul Râşnovului (Râşnov, Cristian-Braşov, Ghimbav);
- scaunul Codlei (Codlea, Vulcan, poate şi „pustietăţile” „Toindorf” şi „Arndorf”).
După autorii de mai sus, cele cinci cetăţi
principale au fost deci: Feldioara (construită posibil în jurul bisericii
actuale; ruina desemnată astăzi sub numele de „cetatea Feldioara” provine
dintr-o perioadă mai târzie); cetatea Neagră de lângă Codlea, cetatea
Râşnovului, una din cetăţile din împrejurimile Braşovului (cea de pe Tâmpa, cea
de pe dealul Şprenghi sau o cetate încă neidentificată de pe dealul Cetăţuii)
şi cetatea Crucii lângă Teliu, în scaunul Prejmer.[8]
Alfred
Prox susţine părerea că cele cinci cetăţi ale ordinului teutonic au fost
următoarele: Cetatea Crucii, Feldioara, Cetatea Neagră (lângă Codlea), Cetatea
Rucăr şi cetatea de lângă Hălchiu (Heldenburg). El le datează între anii 1211
şi 1224.[9]
Paul
Binder spune că cetăţile construite de teutoni sunt Orăţia, Feldioara,
Cruceburg (Teliu), Codlea şi Rucăr. Aceste cetăţi ar putea aparţine doar
teoretic teutonilor, deoarece autorul nu ne dă nişte dovezi sau argumente
sigure.[10]
József
Lászlovzky şi Zoltan Sóos, au nominalizat doar două cetăţi Feldioara şi Teliu.[11]
Adrian
Andrei Rusu susţine ideea unei cetăţi teutone Braşov, datorită poziţiei sale
favorabile, dar şi prin ascendenţa sa documentară timpurie. Această teorie mai
este susţinută de Radu Popa şi Maja Philippi. A.A. Rusu ne spune că prin
intermediul săpăturilor arheologice s-ar putea descoperi arme care au aparţinut
cavalerilor, astfel s-ar putea spune mai exact locaţia cetăţilor acestora. Se
presupune că fortificaţiile teutone au avut capele, în mod sigur cetăţi precum
„Cetatea [Sfintei] Cruci” (Crucenburg) şi „Cetatea [Sfintei] Marii”
(Marienburg) au deţinut astfel de construcţii ecleziastice. Descoperirea unor
astfel de capele nu s-a făcut doar la Feldioara şi Braşovia.[12]
A.A.Rusu
ne spune că teutoni nu au avut o arhitectură specifică niciodată.[13]
După
alungarea teutonilor din Ţara Bârsei presupusele cetăţi care le-au aparţinut au
intrat sub controlul a mai multe persoane. Cetatea Braşovia va fi administrată
în continuare de un comite regal. Fortificaţia de la Teliu a intrat probabil pe
mâna greaviilor locali.[14]
Într-un
document din anul 1231[15],
ca şi în alte documente, se afirmă că ordinul teuton a construit cinci cetăţi
puternice în Ţara Bârsei, de aceea am crezut de cuvinţă să prezint părerile din
istoriografie legate de aceste cetăţi.
Maria
Holban ne demonstrează că diploma şi bula din 1222 sunt nişte falsuri realizate
după 1231.[16]
Din
punctul meu de vedere cetăţile construite de teutoni în Ţara Bârsei sunt
Braşovia (Braşov-cetatea Tâmpa), Codlea (Măgura-cetate), Crizbav (cetate),
Feldioara şi Râşnov. Cetatea Braşovia a fost posibil ridicată timpuriu de
ordinul teuton. Aceasta conţine o capelă interioară, cu sanctuar în formă de
potcoavă, şi a fost datată în secolul al XIII-lea. Cetatea regală Codlea-Măgura
apare menţionată în documente în 1267. Mai este cunoscută şi sub numele de
Schwarzburg sau Cetatea Neagră. Cetatea Crizbav este amintită pentru prima dată
în 1335. Apartenenţa la orizontul cetăţilor teutonice este ipotetică. Feldioara
este atestată documentar în 1240 ca Marienburg, „Cetatea Sf. Fecioare” din
acest nume rezultă în mod cert că a fost construită de cavaleri teutoni,
înainte de anul 1225. Locul cetăţi teutone este neclar uni spun că este cetatea
din jurul biserici, iar alţi susţin că aceasta a fost plasată pe deal. Cetatea
Râşnov nu este menţionată documentar. Asocierea sa cu construcţiile ridicate de
către teutoni este numai ipotetică.
În
diploma dată de Andrei al II-lea ni se spune „le-am dat voie să-şi ridice
cetăţi de lemn şi oraşe de lemn ca să apere regatul împotriva cumanilor”[17].
Din aceasta putem deduce că una din cauzele alungări teutonilor din Ţara Bârsei
a fost încălcarea acestei prevederi legată de construirea a cetăţilor numai de
lemn. După cum am arătat mai sus aceştia au construit cetăţi de piatră
puternice. Alt motiv care ar fi putut duce la alungarea lor a fost încălcarea
graniţelor teritoriale prevăzute în dania din 1211. Ei şi-au extins teritoriile
din graniţele iniţiale către teritoriul Ţării Româneşti. Din punctul meu de
vedere construirea cetăţilor de piatră a
fost principalul motiv care a dus la alungarea lor din Ţara Bârsei.
Gligor Adrian Borza
[1] Nicolle, David, Turmer, Graham, Teutonic Knight 1190-1561, Osprey
Publishing, Oxford, 2007, p. 4-55.
[2] Mioara, Cremene, Dicţionar iniţiatic
al ordinelor cavalereşti, Editura Polirim, Iaşi, 2003, p.215.
[3] Ibidem, p.216.
[4] Thomas, Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania,
Editura Kriterion, Bucureşti, 1992, p.149-154.
[5] Maria, Holban, Din cronica relaţiilor româno-ungare în secolele XIII-XIV, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1981, p.17.
[6] Nicolle, David, Turmer, Graham, Teutonic Knight 1190-1561, Osprey
Publishing, Oxford, 2007, p.10-55.
[7] DIR.C.XI-XIII.I, p.150-151.
[8] G., Bakó, G., Nassbächer, „Hundertschaften und Gerichtsstühle”, în: Neuer Weg, nr. 8565127 nov. 1976, p.4.
[9] Alfred, Prox, „Die Burgen des Burzenlandes”, în: Siebenbürgen, Archiv., 1962, vol. 1, p.6.
[10] Paul, Binder, „Antecedente şi
consecinţe sud-transilvănene ale fortificării voievodatului Munteniei (sec.
XIII-XIV) (II)”, în: Acta Musei
Napocensis, 1997, p.33-34.
[11] József, Lászlovzky, Zoltan, Sóos,
„Historical Monuments of the Teutonic Order in Transilvania”, în vol.: The Crusades and the Military Orders.
Expending the Frontiers of Medieval Latin Christianity, Budapest, 2001,
p.329-331.
[12] Adrian Andrei, Rusu, Castelarea Carpatică. Fortificaţii şi cetăţi
din Transilvania şi teritoriile învecinate (sec.XIII-XIV), Editura MEGA,
Cluj-Napoca, 2005, p.437-439.
[13] Ibidem, p.441.
[14] Ibidem, p.443.
[15] DIR, C.XI-XIII.I, p.245-246.
[16] Maria, Holban, Din cronica relaţiilor româno-ungare în secolele XIII-XIV, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1981, p.31-48.
[17] DIR.C.XI-XIII, I, p.150-151.
Bibliografie
Adrian Andrei,
Rusu, Castelarea Carpatică. Fortificaţii
şi cetăţi din Transilvania şi teritoriile învecinate (sec.XIII-XIV),
Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2005.
Alfred, Prox, „Die
Burgen des Burzenlandes”, în: Siebenbürgen,
Archiv., 1962, vol. 1, p.6.
Documente privind Istoria Romaniei,
C.Transilvania, Veacul: XI, XII, XIII (1075-1250), Editura Academieii Republici Populare România,
Bucureşti, 1951, vol. I.
G., Bakó, G.,
Nassbächer, „Hundertschaften und Gerichtsstühle”, în: Neuer Weg, nr. 8565127 nov. 1976, p.4.
József, Lászlovzky, Zoltan, Sóos, „Historical Monuments
of the Teutonic Order in Transilvania”, în vol.: The Crusades and the Military Orders. Expending the Frontiers of
Medieval Latin Christianity, Budapest, 2001, p.329-331.
Maria, Holban, Din cronica relaţiilor româno-ungare în
secolele XIII-XIV, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
Bucureşti, 1981.
Mioara, Cremene, Dicţionar iniţiatic al ordinelor cavalereşti,
Editura Polirim, Iaşi, 2003.
Nicolle, David,
Turmer, Graham, Teutonic Knight
1190-1561, Osprey Publishing, Oxford, 2007.
Paul, Binder,
„Antecedente şi consecinţe sud-transilvănene ale fortificării voievodatului
Munteniei (sec. XIII-XIV) (II)”, în: Acta
Musei Napocensis, 1997, p.33-34.
Thomas, Nägler, Aşezarea saşilor în Transilvania,
Editura Kriterion, Bucureşti, 1992.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu