EXPONATUL LUNII: Pumnalul eneolitic de la Ocnița

EXPONATUL LUNII

Pumnalul eneolitic de la Ocnița

Pumnalul a fost descoperit în timpul cercetărilor sistematice efectuate pentru dezvelirea Buridavei antice, în sectorul nordic al Cetăţii 1, în şanţul A/81, în asociere cu „mult material Glina, Coţofeni şi dacic”. Placa de prindere a mânerului este rotunjită, cu trei găuri pentru fixarea niturilor dintre care cea poziţionată în capăt este ruptă din vechime. Pumnalul este îngroşat aproximativ pe mijloc, îngroşarea fiind treptată, vizibilă mai ales în partea superioară şi mai pronunţată pe o latură comparativ cu cealaltă. Vârful lamei este rotunjit. Piesa este acoperită de o
patină verde-închis, destul de consistentă, cu asperităţi. Lungimea pumnalului estede 11,2 cm, lăţimea maximă de 3,5 cm, iar în greutate piesa are 39,6 g. Găurile pentru nituri au diametre de 0,3–0,4 cm.
Pumnalul descoperit la Ocniţa nu este identic cu niciunul dintre pumnalele eneolitice sau ale epocii bronzului de la Dunărea de Jos. Dimensiunile sale destul de reduse, forma lamei şi placa de prindere rotunjită îl apropie ca aspect general de pumnalele descoperite la Căzăneşti, jud. Vâlcea (un exemplar cu patru găuri pentru fixarea niturilor, găsit întâmplător în aşezarea din punctul Fabrica de cărămidă, de unde provine şi ceramică de tip Coţofeni şi Glina), Bocşa Montană – Colţani, oraş Bocşa, jud. Caraş-Severin (pumnal descoperit întâmplător în zona unei aşezări cu
materiale Coţofeni), Ostrovu Mare, com. Gogoşu, jud. Mehedinţi, Lesura, district Vraca, Bulgaria (pumnal din cupru arsenical, cu1,5% sau 2,58% As, descoperit întâmplător în zona unei aşezări aparţinând perioadei de tranziţie la epoca bronzului). Placă rotunjită au şi micile pumnale triunghiulare de la Odaia Turcului, jud. Dâmboviţa (descoperit în stratul 4 al aşezării, în asociere cu ceramică de tip Odaia Turcului), şi Braneţ, jud. Olt (descoperit în aşezare, în cursul săpăturilor sistematice, în nivel cu materiale Glina), însă ca înfăţişare generală nu sunt totuşi foarte asemănătoare cu piesa de la Ocniţa. Mijlocul îngroşat al lamei este o caracteristică a pumnalului de la Ocniţa ce îl diferenţiază de toate pumnalele menţionate.
Nervura mediană este prezentă la o parte dintre pumnalele cu placă de prindere rotunjită aparţinând perioadelor mijlocie şi târzie ale epocii bronzului din spaţiul carpato-dunărean, însă alte trăsături ale acestor pumnale sunt cu totul diferite faţă de piesa de la Ocniţa.
Pumnalul de la Ocniţa conţine un procent ridicat de arsen, de 6,7%, după cum a rezultat din analiza micro-PIXE9. Obiecte cu un nivel ridicat de arsen, peste 1%, se răspândesc pe un spaţiu larg ce include bazinul Dunării de Jos, Anatolia (cum ar fi, de exemplu, descoperirile de la Ilıpınar), Persia, Caucaz (de exemplu, piesele de metal ale culturii Maikop) sau Europa Centrală (în culturile Mondsee, Pfyn, Cortaillod), începând cu prima jumătate a mileniului al IV-lea a.Chr. Piese făcute din cupru arsenical, datând din prima jumătate a mileniului al IV-lea a. Chr., au fost descoperite şi pe teritoriul României, cele mai multe provenind din spaţiul extracarpatic. De exemplu, din nivelul Cucuteni B al sitului de la Sărata Monteoru, jud. Buzău, se cunosc două fragmente de topoare (doar partea dinspre tăiş), posibil cu braţele dispuse în cruce, care au în compoziţie arsen în proporţie de 1,05%, respectiv 1,3%, şi un pumnal cu placa de prindere deteriorată, cu două găuri pentru fixarea niturilor, având 1,4% As în compoziţie.
Un topor plat, varianta Cucuteni potrivit clasificării lui Alexandru Vulpe, cu un conţinut de 1,55% As, a fost descoperit în groapa 4 a nivelului Cucuteni B din aşezarea de la Viişoara, jud. Bacău. Din acelaşi areal, mai exact din aşezarea cu ceramică de tip Cucuteni B, „Gorodsk – Usatovo” şi Monteoru Ic3 de la Târgu Ocna – Podei provin mai multe piese făcute din cupru arsenical, contextul lor stratigrafic fiind însă incert. Aparţin cu siguranţă perioadei eneolitice un topor întreg şi altul fragmentar, ambele încadrate de Vulpe în tipul Târgu Ocna, având 1,05%, respectiv 1% As şi, cu probabilitate mare, un pumnal triunghiular cu un conţinut de 2,7% As.
Experimentele şi studiile metalografice efectuate au arătat că o concentraţie de arsen între 0,5–2% nu sporeşte semnificativ duritatea metalului, însă creşte rezistenţa acestuia faţă de cuprul pur în procesul de prelucrare la rece a pieselor cu grosime redusă, cum ar fi şi cazul pumnalelor. Un conţinut între 2–8% As sporeşte însă duritatea metalului, schimbându-i totodată şi culoarea.
Prezenţa arsenului într-o proporţie însemnată determină modificarea culorii metalului, aceasta devenind argintie, iar odată cu trecerea timpului capătă nuanţe aurii, aşa cum probabil s-a întâmplat şi în cazul pumnalului de la Ocniţa.
Prin prezenţa în procente semnificative a arsenului în pumnalele de la Dunărea de Jos s-a urmărit probabil obţinerea unor piese cu o rezistenţă crescută; posibil ca şi culoarea metalului din care au fost făcute piesele să fi avut importanţă, iar toate aceste caracteristici ar putea fi în strânsă legătură cu funcţia pumnalelor la acel moment. Revenind la pumnalul de la Ocniţa, remarcăm că, deşi este făcut dintr-un material de bună calitate, pare să fie puţin eficient ca armă pentru înjunghiat sau tăiat într-o bătălie sau duel, fapt datorat dimensiunilor sale reduse şi vârfului destul de rotunjit. Este mai probabil ca piesa să fi servit drept instrument pentru tăiat în spaţiul domestic sau, eventual, datorită culorii sale deosebite, să fi avut un anume rol în plan social sau ceremonial.

Sursa informaţiilor Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoteanu” Vâlcea.