vineri, 1 aprilie 2016
FOCUS aprilie 2016 - AURANT CORTEX
Citricele pătrund în Transilvania în secolul al XVII-lea, fiind încă mărfuri rare, de import, în secolul următor. În anii 1750, la instituirea primelor măsuri sanitare austriece, portocalele, lămâile şi alte condimente comercializate şi în farmacii, care erau mărfuri de tranzit, erau exceptate de la carantină la graniţele Transilvaniei. În 1793 Tobias Maucksch, proprietarul farmaciei în care ne aflăm, îl povăţuia pe fiul său, viitor farmacist, să ofere cadouri domnilor medici din oraş de Anul Nou: şase lămâi trebuiau oferite medicilor cu reputaţie, pe când cei lipsiţi de experienţă, care scriau puţine reţete, primeau doar trei.
Portocalele erau extrem de apreciate în farmacii, fiind folosit extrasul sau pulberile din coajă, ulei, sirop sau tincturi din coajă şi flori. Preparatele erau recomandate ca tonice, antispasmodice, şi pentru diferite afecţiuni ale stomacului, dar intrau în componenţa unor leacuri (şi a Elixirului Dragostei!) şi numai pentru aroma plăcută.
Colecţia noastră include 15 recipiente, din diferite materiale, pentru preparate obţinute din coaja, seminţele sau florile “fructului de aur” (Citrus aurantium), dovedind astfel popularitatea lor. Expunem patru dintre ele:
§ vas farmaceutic din lemn cu signatura pictată “PULV. AURANT. CORT.” (pulbere din coajă de portocale), secol XIX, Baia Mare
§ vas farmaceutic din porţelan cu signatura “EXTR. AURANT.” (extras de portocale), secol XIX, farmacia Engel din Iaşi
§ vas farmaceutic din ceramică smălţuită “Syr. Aurant. Cort.” (sirop din coajă de portocale), secol XVIII, farmacia Velits din Turda
§ sticlă albastră cu dop şlefuit “OL. AURANT. FLOR” (ulei din flori de portocal), secol XX, farmacia Sf. Gheorghe din Cluj.
Sursa informaţiilor Colecția de Istorie a Farmaciei Cluj.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu