joi, 13 octombrie 2016

Drumuri de fier prin Bucureştii de odinioară



Penultimul sfârşit de săptămână al lunii Octombrie ne va aduce din nou împreună, într-un tur pe parcursul căruia „Călătorul prin gările de odinioară” vă va purta pe un inedit traseu menit a evoca istoria liniei ce a legat până în anul 1960 primele două staţii de cale ferată ale Capitalei.

Astfel, ne vom reuni Duminică 23 Octombrie, la ora 10:45, în Gara de Nord, în faţa restaurantului KFC, punct din care, la ora 11:00, vom porni „în pas de plimbare” pe peronul liniei 1, urmând să îl parcurgem până la capătul său şi să ieşim în piaţa din faţa clădirii pe care cu toţii o cunoaştem sub numele de „Gara Basarab”, loc unde ne vom opri preţ de câteva minute pentru a evoca istoria acestei părţi a Capitalei şi pentru a afla povestea traseului prin intermediul căreia odinioară se realiza legătura cu prima staţie de cale ferată a Bucureştilor – acutala autogară Filaret.

Ne vom continua drumul pe şoselele Orhideelor şi Grozăveşti, privind din mers rămăşiţele primei fabrici de bere din oraş, pe cele ale vechii manufacturi de tutun „Belvedere” şi o parte a „Centralei Termoelectrice Grozăveşti”, iar la începutul Bulevardului Geniului ne vom opri în faţa micii clădiri a „Gării Regale Cotroceni, emblematic edificiu a cărei istorie o vom rememora preţ de câteva clipe.

După ce vom fi pornit din nou pe arterele Bucureştilor şi vom fi traversat cu bine aglomerata intersecţie din Piaţa Danny Huwe, ne vom continua plimbarea pe traseul vechiului drum de fier, paşii purându-ne de această dată pe Strada Progresului, până la interesecţia sa cu Strada Spătarul Preda.

După o schimbare de direcţie ne vom strecura uşor prin vechiul cartier de pe Colina Filaretului, iar în periplul nostru ne vom aminti despre fabricile de timbre si de chibrituri, despre Monetaria Statului, ori despre Tipografia CFR, centre industriale ale căror clădiri încă mai străjuiesc artera rutieră al cărei traseu îl vom urma pentru a ajunge în locul unde odinioară funcţiona prima staţie de cale ferată a Bucureştilor.

Aproape de ora 15:00 ne vom aduna sub bătrânul schelet metalic al Gării Filret, emblematic edificiu a cărei istorie o vom evoca într-o scurtă relatare, iar din acest punct vom porni într-o ultimă scurtă plimbare către Parcul Carol, unde ne vom încheia periplul pe „drumurile de fier din Bucureştii de odinioară” cu o surpriză pe care o veti afla „la faţa locului”.

Întreaga plimbare pe arterele capitalei se va desfăşura pe o distanţă de aproximativ 6 kilometri, pe care o vom parcurge mergând pe jos, „la pas uşor”.

Participarea este gratuită şi nu există un alt tarif în afară de micile cheltuieli personale. Totuşi, dacă doriţi să vă exprimaţi aprecierea faţă de această iniţiativă, vă stau la dispoziţie cu mici suveniruri care să vă amintească de această excursie (magneţi şi cărţi poştale imprimate cu vechi imagini ale unora dintre gările Bucureştilor).


Cu speranţa că vom petrece clipe minunate împreună!
Andrei Berinde


Sursa informaţiilor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu