joi, 1 septembrie 2016
Descoperiri importante la Poiana Cireșului-Piatra Neamț în stratul Gravetian (31.000 de ani date C-14 calibrate): Colierul din cochilii de melci
Descoperiri importante în stratul Gravetian III de la Poiana Cireșului-Piatra Neamț (31.000 de ani date C-14 calibrate). Colierul din 12 cochilii de melci (Lithoglyphus naticoides), descoperit aici cu mai mulți ani în urmă, este completat acum de o excepțională colecție 28 de exemplare de cochilii de melci perforați în vederea suspendării. Cei mai mulți aparțin tot speciei Lithoglyphus naticoides, iar ceilalți unei alte specii, încă nedeterminată. Aceștia din urmă, de culoare roșiatică, excelează din punct de vedere estetic și sunt mult mai rezistenți. Tehnica de perforare pentru exemplarele similare celor din anii trecuți este aceeași, iar pentru exemplarele roșiatice s-a utilizată o tehnică diferită, care includea procedee de abraziune a cochiliilor în zona care urma să fie perforată.
Recuperarea unor astfel de artefacte, uneori destul de fragile, cu dimensiuni între 5-9 mm diametrul nu ar fi fost posibilă decât prin aplicarea unei tehnicii de săpătură extrem de riguroasă, cu decapări milimetrice în stratele de cultură și utilizarea exclusiv a unor spatule din lemn care să nu afecteze în niciun fel obiectele foarte fine. Acesta este, de altfel, secretul bogăției obiectelor de podoabă și de artă descoperite la Poiana Cireșului-Piatra Neamț și a faptului că acest șantier este unic și se deosebește de alte situri similare, cercetate prin metode care nu au cum să ducă la recuperarea obiectelor milimetrice, dar extrem de importante, după cum se vede, pentru reconstituirea vieții economice, sociale și spirituale a comunităților preistorice. Suntem convinși că aplicarea unei metodologii adecvate și pe alte șantiere paleolitice din România va duce la rezultate similare celor de la Poiana Cireșului.
Prin descoperirile anterioare și cele din acest an, șantierul paleolitic de la Poiana Cireșului-Piatra Neamț ne oferă una din cele mai reprezentative colecții de cochilii de melci din cultura Gravetiană din Europa, încadrată între circa 20.000 și 30.000 de ani. Mult mai fragile decât altele, aceste podoabe, folosite cu o astfel de frecvență, poate sublinia nu numai simțul estetic ridicat al comunităților paleolitice de acum 30.000 de ani, dar și probabil diversitatea utilizării lor sub formă de coliere sau aplicate pe vestimentație.
În pofida faptului că șantierul arheologic Poiana Cireșului-Piatra Neamț oferă în fiecare an descoperiri importante pentru patrimoniul arheologic al țării noastre și nu numai, Ministerul Culturii, prin noua și fantomatica Comisie Națională de Arheologie (ultima creație și ilegalitate a ex-ministrului Vlad Alexandrescu), nu a găsit de cuviință, ca de obicei, să atribuie fonduri pentru săpăturile arheologice din acest an, în măsura în care anul trecut aici a fost descoperită cea mai veche și unica figurină antropomorfă paleolitică sculptată de pe teritoriul României și din această parte a Europei (peste 23.000 de ani vârstă C-14 calibrată). Trebuie să ținem seama că la Poiana Cireșului s-a descoperit peste 70 % din toate obiectele de podoabă și de artă mai vechi de 10.000 de ani recuperate de pe întreg teritoriul țării noastre, de-a lungul tuturor timpurilor.
Sursa informaţiilor şi imaginilor Marin Cârciumaru.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu