sâmbătă, 5 august 2017
Drumuri de fier pe Splaiul Unirii
După o lungă absență motivată pe parcursul căreia „Călătorul prin gările de odinioară” a deprins temeinic tainele meseriei de ghid de turism iată ca a venit timpul ca binecunoscuta „șepcuță portocalie” şi mândrul său posesor să îşi facă din nou apariţia în peisajul citadin şi să va invite să-i însoţiţi într-o plimbare pe parcursul căreia vom evoca istoria a două scurte drumuri de fier ce mai pot fi întâlnite astăzi doar pe vechile hărţi ale Bucureştiului.
Astfel, ne vom revedea Sâmbătă – 12 August şi Duminică – 13 August, la ora 17:00 (pentru a evita canicula ce a pus stăpânire pe oraş), la binecunoscutul nostru loc de întâlnire aflat la ieşirea din staţia de metrou Piaţa Unirii 1 (în faţa Hotelului Horoscop), de unde vom porni într-o plimbare ce va avea ca punct final mica Gară Filaret – prima clădire feroviară a Bucureştiului.
Ne vom purta paşii pe Strada Radu Vodă, veche arteră pe care vom poposi preţ de o jumătate de oră în mânăstirea ctitorită de voievodul Alexandru al II-lea Mircea şi în mica bisericuţă ce poartă numele ciobanului Bucur – lăcaş de cult cu o fascinantă istorie plină de controverse.
După ce vom fi prezentat câteva date despre drumul de fier pe care odinioară îl parcurgeau treceau trenurile remorcate de locomotive cu abur ce aprovizionau cu produse proaspete halele ce se ridicau odinioară pe locul actualei Pieţe a Unirii, odată ajunşi în dreptul staţiei de metrou Timpuri Noi, ne vom opri din nou preţ de câteva clipe pentru a afla istoria Uzinelor Lemaitre si a locurilor pe care Bucureştenii de odinoară le botezaseră cu pitorescul toponim „lemetru”.
Cu forţe proaspete ne vom continua plimbarea preţ de încă o oră şi ne vom purta paşii pe Bulevardul Gheorghe Şincai şi pe Strada Lânăriei, încercând să descoperim urmele vechii căi ferate ce traversa odinioară această zonă şi să admirăm din mers monumentalele edificii ale Căminului Măturătorilor şi Uzinei Electrice Filaret.
După ce vom fi prezentat în câteva cuvinte fascinanta poveste a Parcului Carol şi a Expoziţiei Generale din anul 1906, către ora 19:15 vom ajuge la finalul turului nostru, nu înainte de-a face un ultim popas în piaţa din faţa primei gări a Capitalei şi de-a prezenta în căteva cuvinte povestea întâiului „drum de fier” din România secolului XIX.
Întreaga plimbare pe arterele capitalei se va desfăşura pe o distanţă de aproximativ 3,5 kilometri şi o vom face mergând pe jos, „la pas uşor”.
Participarea este gratuită şi nu există un alt tarif în afară de cheltuielile personale. Totuşi, dacă doriţi să vă exprimaţi aprecierea faţă de această iniţiativă, vă stau la dispoziţie cu suveniruri care să vă amintească de acest scurt periplu prin istoria Bucureştiului de odinioară (vechi imagini ale Gării Filaret).
Cu speranţa că vom petrece clipe minunate împreună!
Andrei Berinde
Sursa informaţiilor aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu