marți, 28 februarie 2017

PAȘAPORT ROMÂNESC MODEL 1932 (POSESOR NATAN ROTH, SECRETARUL CONSULATULUI OLANDEI DE LA GALAȚI)



PAȘAPORT ROMÂNESC MODEL 1932 (POSESOR NATAN ROTH, SECRETARUL CONSULATULUI OLANDEI DE LA GALAȚI)

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, propune publicului gălăţean pentru luna martie a.c., în cadrul proiectului expoziţional Exponatul lunii, prezentarea unui bun muzeistic cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: PAȘAPORT ROMÂNESC MODEL 1932 (POSESOR NATAN ROTH, SECRETARUL CONSULATULUI OLANDEI DE LA GALAȚI).

Denumirea de paşaport este menţionată pentru prima dată în Regulamentele Organice desemnând documentul general de călătorie în baza căruia românii puteau circula peste graniţă. Prin Regulamentul Organic se prevedea obligaţia Agiei de a elibera „răvaşe de drum” acelora care părăseau teritoriul ţării şi de a le verifica pe ale celor care intrau în ţară. Prin urmare, la hotarul Valahiei, călătorii prezentau atât paşaportul, cât şi răvaşul de drum.

La 19 martie 1912, regele Carol I promulgă „Legea asupra paspoartelor” care preciza: „Paspoartele se emit în numele Regelui şi se liberează de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe şi de poliţie în condiţiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare a acestei legi” (art. I).

Paşaportul expus, model 1932, a fost emis la 1 februarie 1940 de Chestura Poliţiei Galaţi, reprezentată prin chestorul Dumitru I. Dumitrescu. Posesorul acestuia, Natan Roth, deţinea la momentul emiterii funcţia de secretar al Consulatului Olandei de la Galaţi.

Micro-expoziţia organizată de muzeograf Mariana-Delia Pohrib, poate fi vizitată la Muzeul „Casa Cuza” Galaţi din str. Al. I. Cuza, nr. 80, în perioada 1 – 31 martie 2017, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00.


Sursa informaţiilor Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu