luni, 25 iulie 2016
Colocviile Putnei, ediția a XVIII-a
Mănăstirea Putna sărbătorește în acest an 550 de ani de la punerea pietrei de temelie: „În anul 6974 [1466], iulie 10, s-a început să se zidească, cu ajutorul lui Dumnezeu, Sfânta Mănăstire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la Putna” (Letopisețul de la Putna nr. 2).
În perioada 20–23 iulie, la Mănăstirea Putna, Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna organizează o ediție aniversară „Putna 550” a Simpozionului de istorie Colocviile Putnei – ediția a XVIII-a.
Această ediție aniversară este una bogată, atât prin numărul de comunicări înscrise, peste treizeci, cât și prin conținutul și calitatea lor. Pe lângă participanții consacrați ai Colocviilor Putnei din marile centre universitare din țară (Iași, București, Cluj, Sibiu, Suceava) și din străinătate (Viena, Moscova, Sofia) anul acesta salutăm participarea în premieră a doi istorici: Profesorul Guillaume Saint-Guillain, de la Universitatea Picardiei „Jules Verne” din Amiens – Franța, și Profesorul Adam Kulhavý de la Universitatea Carolină din Praga – Republica Cehă.
Printre contribuțiile remarcabile ale acestei ediții aniversare se înscrie rezultatul unei colaborări inedite dintre Centrul Ștefan cel Mare al Mănăstirii Putna, Academia Română și Institutul Național de Expertize Criminalistice (INEC), care a avut în vedere o analiză a manuscrisului slavon Ms. Slav 78, din colecția Bibliotecii Academiei Române, manuscris care conține Pomelnicul Mănăstirii Bistrița. Cu ajutorul tehnologiei de vârf și a experților de la INEC s-a reușit scoaterea la lumină a textelor șterse din pomelnicul inițial. Rezultatele acestei cercetări vor fi comunicate în sesiunea de deschidere a Colocviului.
Dintre celelalte comunicări înscrise în program, mai menționăm: Spiritul Putnei. Moștenirea lui Ștefan cel Mare în veacul al XVIII-lea – a Profesorului Ștefan S. Gorovei de la Iași, O răscoală și motivele ei – analiza unui document cheie – a Profesorului Oliver Schmitt de la Viena, Fortificațiile Mănăstirii Putna. Reconsiderări – a Profesorului Adrian Andrei Rusu de la Cluj, Călătoria lui Ștefan cel Mare la Istanbul. Text și context – a Profesorului Nagy Pienaru de la Institutul Nicolae Iorga din București.
Deschiderea simpozionului va avea loc miercuri, 20 iulie, la ora 16.00, în prezenţa Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuţilor. În cadrul festivităţii de deschidere din Sala Mare a Casei Domnești se vor lansa ultimele numere apărute din revista Analele Putnei șiCercetări arheologice la Mănăstirea Putna, volumul II.
Consultați programul detaliat al acestei ediții a Colocviilor Putnei.
Sursa informaţiilor aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu