Pentru perioada 1- 30 septembrie 2015, Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator o lucrare deosebită aflată în patrimoniul instituţiei. Este vorba de PROSKINITAR AL SFÂNTULUI MUNTE AL ATONULUI (1856).
Proskinitarul Sfântului Munte al Atonului s-a tipărit în vremea mitropolitului Nifon (1787-1875; ales mitropolit în 1850), la Tipografia Mitropoliei Româneşti situată chiar în curtea Mitropoliei (tipografie numită uneori şi Tipografia Nifon) şi reprezintă prima descriere în limba română a Muntelui Athos. Proskinitarul Sfântului Munte al Atonului din 1856 a fost tradus de monahului Varnava Luchianov.
Preluat din grecescul „Proskinitarion”, cuvântul se traducea prin „manualul închinătorului” sau „manualul creştinului”, în accepţiunea zilelor noastre putând fi considerat ca un „ghid al pelerinului”.
Conform descrierii făcuta de ing. Vasile Aldea în ediţia transcrisă a Proschinitarului apărut în anul 2010, la Braşov, în forma originală cartea măsura 34,5x23 cm şi avea coperţi din carton pânzat cu ornamente presate, un număr de 250 de pagini şi 25 de gravuri.
Proskinatarul pe care îl expunem măsoară 33,3x20 cm, are coperţi din carton stratificat îmbrăcat în hârtie marmorată plastifiată şi cotorul îmbrăcat în piele neagră, acelaşi număr de pagini şi 24 de gravuri, lipsind cea a Mănăstirii Dohiaru.Ultimele 11 pagini prezintă „Lista domnilor abonaţi” din care rezultă 1423 de solicitări indicând tirajul relativ mare pentru perioada respectivă.
Lucrarea este foarte complexă, în cuprinsul său prezentându-se date şi informaţii referitoare atât la geografia şi istoria Sfântului Munte, cât şi la tradiţiile şi viaţa monastică.
În privinţa marilor mănăstiri şi a schiturilor subordonate sunt prezentate date despre poziţia şi distanţele dintre ele, perioada în care au fost ridicate, ctitorii, arhitectura fiecăreia, hramurile, paraclisele, icoanele, sfintele moaşte, monahii care s-au sfinţit, egumenii, numărul călugărilor şi vieţuirea lor de sine sau de obşte etc.
Ordinea de prezentare a mănăstirilor nu este cea ierarhică şi nici cea istorică, preferându-se ordinea geografică pornind de la versantul nordic, cu Mănăstirea Esfigmenu, continuând spre vârful peninsulei şi apoi pe versantul sudic până la Mănăstirea Zugrafu.
În Proskinitar mai sunt incluse şi următoarele gravuri: Icoana Maicii Domnului „Axion Estin” din Mănăstirea Protaton din Karyes (Careia) - cea mai vestită icoană făcătoare de minuni din Sfântul Munte; cei doi versanţi ai muntelui având nominalizate toate mănăstirile cu aspectul lor miniaturizat şi în sfârşit gravurile celor 20 de mănăstiri, plus Careia şi Schitul Lacu.
În prezent, ediţia din 1856 a Proskinitarului este foarte rară, în forma sa de carte tipărită fiind identificată la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, Muzeul „Prima Şcoală Românească din Şcheii Braşovului”, Mănăstirea Dervent şi la două persoane particulare.
Sursa informaţiilor: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=869258623194130&set=a.130132463773420.23719.100003300026635&type=1&fref=nf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu