LINK EXCHANGE

sâmbătă, 31 august 2024

Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea II

 1. Azi, la Gorj, în comuna Hurezani, pe un șantier arheologic, cu vestigii având aproape două mii de ani î.d.Hr. În curând informații de la specialiști.



















Sursa informațiilor Gheorghe Nichifor.

2. #HISTRIA#JURNAL_DE_CERCETĂTOR – Ziua 33

 

Activitatea desfășurată de colegul nostru, Liviu Iancu, în luna august, la Histria, vizează realizarea unei situații preliminare privind obiectele de metal descoperite de-a lungul timpului în sectorul Templu al cetății, categorie de artefacte care pentru o lungă perioadă s-au aflat într-un con de umbră, din cauza păstrării lor de o manieră în general precară în solul sărat histrian, dar și a lipsei mijloacelor adecvate ale instituțiilor românești pentru conservarea și restaurarea lor in corpore și nu doar a celor excepționale.
Principalul obiectiv al acțiunii este reprezentat de evaluarea preliminară a condițiilor de păstrare a obiectelor de metal și îmbunătățirea lor pe cât posibil, prin schimbarea mediilor inadecvate de stocare.
De asemenea, Liviu urmărește stabilirea artefactelor a căror integritate este pusă în pericol din cauza coroziunii active, documentarea principalelor lor caracteristici, aplicarea unor măsuri de prim ajutor pentru încetinirea acestui proces, până la aplicarea unor tratamente complexe de specialitate.
În subsidiar, documentarea vizează stabilirea acelor obiecte care ar putea face în viitor obiectul unei publicații extinse.

 

Sursa informațiilor Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului.

3. „Vorbește cu pietrele!” - recomandă presfântul Arsenie Boca.


Trebuie că ele au totuși o limbă a lor. Altfel, citirea lui Adrian Bătrâna (marcaje 2a și 2b), nu se prea potrivește după ce s-a mai descoperit o „silabă lapică”. Piatra este multiplu-prețioasă pentru că a generat exagerate entuziasme la prezențe de monumente paleocreștine. Da, însă nu în Moldova, ci către Marea Neagră (Dobrogea, orașe pontice). Edificatorii mănăstirii Bistrița ne-au făcut-o cadou peste timpuri.

 

Sursa informațiilor Adrian Andrei Rusu.

4. Situl arheologic din proximitatea orașului Târgu Neamț continuă să surprindă pentru al şaselea an consecutiv! Vestigii valoroase, specifice culturii precucuteniene, au fost scoase la lumină, zilele trecute. Obiectele vor fi expuse la Muzeul de Istorie și Etnografie după ce vor trece prin laboratorul de restaurare-conservare. Ajutat de ucenici tineri, dinamici şi motivaţi, şeful echipei de cercetare Vasile Diaconu are motive să spună că „în arheologie se pot face lucruri mari cu echipe mici”. - VIDEO

5. Cercetările arheologice de la Gherdana (Bacău) au luat sfârșit. Astfel, campania de anul acesta s-a dovedit de bun augur, echipa școțând în evidență o așezare din Epoca Bronzului, cultura Monteoru, faza IC3, așezare aflată în apropierea uneia mai vechi, ce datează din Epoca Eneolitică, Cultura Cucuteni A3.














































În scurt timp, din cauza intervenției antropice, dar și a cauzelor naturale, situl cercetat anul acesta va fi de domeniul trecutului. Cu toate acestea, informațiile culese sunt de o mare importanță.
Pe această cale, dorim să mulțumim în mod special dlui lector univ. dr. SORIN IGNĂTESCU, arheolog expert și prodecan al Facultăți de Istorie și Geografie din cadrul Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava, echipei domniei sale formată din următoarele persoane: 

1. Irina Rusu
2. Alexandru Pascariu
3. Aurel -Nicolai Coroamă
4. Mihaela Botnarenco
5. Vlad Doroftei
5. Ioan Alexandru Guia
6. Elias- Alexandru Iluc
8. Alexandru Lungu
9. Ana-Maria Mărănduca
10. Ionuț Armași


Mulțumiri speciale adresăm și proprietarului terenului unde s-a cercetat în acest an, dlui Pantelimon. Mulțumiri cordiale adresăm tuturor persoanelor care au dorit să susțină activitatea științifică, oferind tinerilor cercetători bucate alese.
Vă mulțumim tuturor pentru susținere! 


***************
PS: În scurt timp vom publica un raport, un rezumat al acestor cercetări.

 

Sursa informațiilor Irina Rusu.

6. 𝐕𝐚𝐬 𝐜𝐮 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐭𝐨𝐫𝐭̦𝐢, 𝐜𝐮 𝐨 𝐟𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐥𝐢𝐞𝐟 - 𝐂𝐚̂𝐫𝐜𝐞𝐚, 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚 𝐂𝐨𝐬̦𝐨𝐯𝐞𝐧𝐢, 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐃𝐨𝐥𝐣.

„„𝐷𝑖𝑚𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑣𝑎𝑠: 𝑖̂𝑛𝑎̆𝑙𝑡̦𝑖𝑚𝑒- 12 𝑐𝑚; 𝑑𝑖𝑎𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢 𝑔𝑢𝑟𝑎̆-9 𝑐𝑚; 𝑑𝑖𝑎𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢 𝑓𝑢𝑛𝑑- 5,5 𝑐𝑚; 𝑑𝑖𝑎𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑎𝑥𝑖𝑚- 12 𝑐𝑚. 𝐷𝑖𝑚𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒: 10 𝑥 7 𝑐𝑚.
𝐶𝑎𝑟𝑎𝑐𝑡𝑒𝑟𝑖𝑠𝑡𝑖𝑐𝑖 𝑡𝑒ℎ𝑛𝑖𝑐𝑒: 𝑐𝑜𝑟𝑝𝑢𝑙 𝑏𝑜𝑚𝑏𝑎𝑡, 𝑏𝑢𝑧𝑎 𝑑𝑟𝑒𝑎𝑝𝑡𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎𝑛𝑒𝑙𝑎𝑡𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑒𝑥𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟, 𝑓𝑢𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡. 𝑇𝑜𝑟𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑝𝑜𝑟𝑛𝑒𝑠𝑐 𝑑𝑒 𝑠𝑢𝑏 𝑏𝑢𝑧𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑠𝑒 𝑜𝑝𝑟𝑒𝑠𝑐 𝑝𝑒 𝑐𝑜𝑟𝑝𝑢𝑙 𝑣𝑎𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖.
𝑈𝑛 𝑐ℎ𝑖𝑝 𝑚𝑎𝑠𝑐𝑢𝑙𝑖𝑛 𝑖̂𝑛 𝑟𝑒𝑙𝑖𝑒𝑓 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑎𝑡𝑎𝑠̦𝑎𝑡 (𝑙𝑖𝑝𝑖𝑡) 𝑖̂𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑢𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑣𝑎𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝑂𝑐ℎ𝑖𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠̦𝑖, 𝑐𝑢 𝑔𝑙𝑜𝑏𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑜𝑐𝑢𝑙𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑒𝑚𝑖𝑛𝑒𝑛𝑡𝑒, 𝑛𝑎𝑠𝑢𝑙 𝑑𝑟𝑒𝑝𝑡, 𝑖𝑎𝑟 𝑔𝑢𝑟𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑚𝑖𝑐𝑎̆, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑠𝑎̆. 𝐶ℎ𝑖𝑝𝑢𝑙 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑚𝑎̆𝑟𝑔𝑖𝑛𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑜 𝑏𝑎𝑟𝑏𝑎̆, 𝑐𝑒 𝑖̂𝑛𝑐𝑜𝑛𝑗𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑎𝑔𝑎 𝑟𝑒𝑝𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑒. 𝑆𝑢𝑏 𝑎𝑐𝑒𝑎𝑠𝑡𝑎, 𝑖̂𝑛 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑓𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑣𝑎𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑡𝑟𝑎𝑠𝑎𝑡𝑒 𝑡𝑟𝑒𝑖 𝑐𝑎𝑛𝑒𝑙𝑢𝑟𝑖 𝑜𝑟𝑖𝑧𝑜𝑛𝑡𝑎𝑙𝑒. 𝐴 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑜𝑝𝑒𝑟𝑖𝑡 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑚𝑝𝑎𝑛𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑠𝑎̆𝑝𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑎𝑟ℎ𝑒𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑎𝑛𝑢𝑙 1981 (𝑠𝑎̆𝑝𝑎̆𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑎𝑟ℎ𝑒𝑜𝑙𝑜𝑔 𝑀𝑎𝑟𝑖𝑛 𝑁𝑖𝑐𝑎 ), 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑡 𝑙𝑎 𝑟𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑖𝑛 𝑝𝑎𝑠𝑡𝑎̆ 𝑓𝑖𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑐𝑢𝑙𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑟𝑜𝑠̦𝑖𝑒. 𝐴𝑓𝑙𝑎𝑡 𝑖̂𝑛 𝑠𝑡𝑎𝑟𝑒 𝑓𝑟𝑎𝑔𝑚𝑒𝑛𝑡𝑎𝑟𝑎̆, 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑟𝑒𝑠𝑡𝑎𝑢𝑟𝑎𝑡”.
𝑇𝑒𝑥𝑡: 𝑑𝑟. 𝐷𝑜𝑟𝑒𝑙 𝐵𝑜𝑛𝑑𝑜𝑐, 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑜𝑔𝑟𝑎𝑓, 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖, 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡̦𝑖𝑒 „𝐹𝑖𝑔𝑢𝑟𝑖𝑛𝑒 𝐶𝑒𝑟𝑎𝑚𝑖𝑐𝑒 𝑅𝑜𝑚𝑎𝑛𝑒. 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖 𝐶𝑟𝑎𝑖𝑜𝑣𝑎”, Editura Sitech, Craiova, 2005; pg. 13.
𝐏𝐡𝐨𝐭𝐨: 𝐶𝑎𝑚𝑒𝑙𝑖𝑎 𝑆𝑎̆𝑣𝑒𝑠𝑐𝑢, 𝑅𝑒𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 -𝐵𝑖𝑟𝑜𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑀𝑎𝑟𝑘𝑒𝑡𝑖𝑛𝑔.

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

7. Statuetă din teracotă cu reprezentarea zeului Eros/ Amor descoperită la Tomis/ Terracotta statuette with the representation of the god Eros/Amor discovered at Tomis


Statueta de teracotă a fost descoperită pe strada Labirint, în necropola de vest a orașului antic Tomis (Constanța), în cadrul unei cercetări preventive efectuate de către colectivul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Arheologii și antropologii care s-au ocupat de acest proiect, au ajuns la concluzia că dintre cele 35 de morminte antice documentate în această cercetare, cele mai multe aparțineau unor copii, dovadă că în lipsa unor îngrijiri medicale adecvate, mortalitatea era foarte ridicată în rândul acestei categorii de vârstă, în antichitate.
Pierderea unui copil este, întotdeauna, o tragedie pentru părinți, iar suferința acestora este vizibilă prin studiul ritualului de înmormântare și al inventarului funerar. Micuții au fost depuși în mormânt înconjurați de lucruri familiare care formează un inventar bogat, compus din vase de ceramică și sticlă, opaițe, bijuterii și mai ales jucării, toate având scopul de a ușura calea spre lumea de dincolo.
În unul dintre aceste morminte, numerotat M20, a fost făcută una dintre cele mai importante descoperi, este vorba despre o statuetă de teracotă cu reprezentarea lui Eros/ Amor, care încă mai păstrează biluțele din interior, semn că a fost cândva o jucărie îndrăgită.
M20 este un mormânt de inhumație cu un inventar format dintr-o jucărie din lut, un bol ceramic, vas și pahar din sticlă, alături de un opaiț. Înmormântarea a fost datată de către specialiști în secolul al II-lea p. Chr.
Reprezentarea lui Eros/ Amor sub forma acestei jucării nu trebuie să ne mire, micuțul zeu înaripat, fiul lui Venus și al lui Ares, întruchipa printre altele și copilăria lipsită de griji, mereu veselă și apărată de către iubirea părinților. Dincolo de funcționalitatea atribuită, jucăria avea și menirea de al proteja și înveseli pe tânărul său stăpân, alungând gândurile și privirile dușmănoase. Ea era depusă de către cei dragi în mormânt pentru a-i ține companie celui mic, împrăștiind întunericul morții până la revederea cu cei dragi.
Zeul este reprezentat sub forma unui copilaș așezat, având un picior îndoit și aripile închise și ținând în brațe o pasăre (cocoș) pe care o hrănește cu un ciorchine de strugure. Cocoșul este una dintre păsările care îl însoțesc frecvent pe Eros/ Amor în diverse ipostaze și care asigură pentru muritorii de rând începutul unei noi zile, cântecul lui marcând apariția zorilor și fiind considerat de bun augur.
Mormântul a fost descoperit intact și prin urmare, credem că jucărie și-a făcut datoria, Eros la protejat pe micul său stăpân, alungând pentru acesta singurătatea și întunericul morții și la ghidat spre lumină, printre noi prieteni!
The terracotta statuette was discovered on Labirint street, in the western necropolis of the ancient city of Tomis (Constanța), during a preventive archaeological investigation carried out by a team from the Museum of National History and Archaeology Constanța. The archaeologists and anthropologists who worked at this project came to the conclusion that, of the 35 documented ancient graves, most of them belonged to children, this being a proof that in antiquity, in the absence of adequate medical care, the rates of mortality were very high among this category.
The pain of those left behind is strikingly visible in the fact that the little ones were placed in the grave together with a rich inventory consisting of ceramic and glass vessels, jewellery and especially toys, in order to ease their path to the afterlife. In one of these tombs, M20, an important discovery was made, namely a terracotta statuette of Eros/Amor that still kept the marbles inside, a sign that it had once been a much loved toy.
M20 is an inhumation grave with an inventory consisting of a clay toy, ceramic bowl, bowl and beaker made of glass, along with a lamp. The burial was dated by specialists to the period of the 2nd century AD.
The representation of Eros/Amor in the form of this terracotta toy should not surprise us, the little winged god, the son of Venus and Ares, represented also the carefree childhood, always joyful and protected by the love of parents. Beyond the assigned functionality, the toy also had to protect its young owner, make him smile, driving away bad thoughts and evil eye. It was placed by the loved ones in this particular grave to keep the little one company, dispelling the darkness of death until he will be reunited with his loved ones.
The god is represented seated, with one leg bent and wings closed, holding a bird (rooster) in his arms which he feeds from a bunch of grapes. The rooster is one of the birds that frequently accompanies the god and ensures for the mortals the beginning of a new day, the sounds of the rooster’s at dawn being considered auspicious by the ancients. The tomb was discovered intact, and therefore, we think that the little toy did its duty, Eros protected its master, banishing for him the loneliness and darkness of death, and guided him to the light, among new friends!

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

8. „𝐶𝑎𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑏𝑟𝑜𝑛𝑧 𝑑𝑒 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎̆ 𝑏𝑖𝑡𝑟𝑜𝑛𝑐𝑜𝑛𝑖𝑐𝑎̆, 𝐷𝑢𝑛𝑎̆𝑟𝑒𝑛𝑖, 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙 𝐷𝑜𝑙𝑗 -𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑗𝑢𝑚𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑎 𝑠𝑒𝑐𝑜𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼 𝑎. 𝐶ℎ𝑟.

𝐷𝑖𝑚𝑒𝑛𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖: 𝑖̂𝑛𝑎̆𝑙𝑡̦𝑖𝑚𝑒- 13,2𝑐𝑚; 𝑑𝑖𝑎𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢 𝑔𝑢𝑟𝑎̆- 7,4𝑐𝑚; 𝑑𝑖𝑎𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑎𝑥𝑖𝑚-11𝑐𝑚; 𝑑𝑖𝑎𝑚𝑒𝑡𝑟𝑢 𝑓𝑢𝑛𝑑- 4𝑐𝑚.
𝐵𝑢𝑧𝑎 𝑟𝑒𝑐𝑖𝑝𝑖𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑑𝑒𝑐𝑜𝑟𝑎𝑡𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑜𝑣𝑒, 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑠̦𝑜𝑟 𝑟𝑎̆𝑠𝑓𝑟𝑎̂𝑛𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑒𝑥𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑟. 𝑇𝑜𝑎𝑟𝑡𝑎 𝑝𝑜𝑟𝑛𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑏𝑢𝑧𝑎 𝑟𝑒𝑐𝑖𝑝𝑖𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑠𝑝𝑟𝑖𝑗𝑖𝑛𝑖𝑛𝑑𝑢-𝑠𝑒 𝑙𝑎 𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑓𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑝𝑒 𝑢𝑚𝑎̆𝑟𝑢𝑙 𝑣𝑎𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝑃𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑠𝑢𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑡𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒𝑖 𝑠𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑖𝑛𝑢𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑠𝑢𝑠, 𝑑𝑒𝑎𝑠𝑢𝑝𝑟𝑎 𝑏𝑢𝑧𝑒𝑖 𝑣𝑎𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑠𝑢𝑏 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎 𝑢𝑛𝑒𝑖 𝑓𝑟𝑢𝑛𝑧𝑒. 𝑃𝑒 𝑓𝑢𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑣𝑎𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑎𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑖𝑛𝑐𝑖𝑧𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑐𝑒𝑟𝑐𝑢𝑟𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑐𝑒𝑛𝑡𝑟𝑖𝑐𝑒. 𝑃𝑎𝑟𝑡𝑒𝑎 𝑖𝑛𝑓𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑔𝑟𝑎𝑣 𝑎𝑓𝑒𝑐𝑡𝑎𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑟𝑜𝑧𝑖𝑢𝑛𝑒 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎 𝑎𝑡𝑎𝑟𝑒, 𝑝𝑖𝑒𝑠𝑎 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑟𝑒𝑠𝑡𝑎𝑢𝑟𝑎𝑡𝑎̆.
𝐷𝑒𝑠𝑐𝑜𝑝𝑒𝑟𝑖𝑡𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑡𝑎̂𝑚𝑝𝑙𝑎̆𝑡𝑜𝑟 𝑖̂𝑛 𝑎𝑛𝑢𝑙 1966, 𝑖̂𝑛 𝑝𝑢𝑛𝑐𝑡𝑢𝑙 𝐺𝑟𝑖𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑅𝑜𝑠𝑡𝑖𝑖, 𝑠𝑖𝑡𝑢𝑎𝑡 𝑙𝑎 3 𝑘𝑚 𝑠𝑢𝑑 𝑑𝑒 𝑙𝑜𝑐𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝐷𝑢𝑛𝑎̆𝑟𝑒𝑛𝑖. 𝑉𝑎𝑠𝑢𝑙 𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑎𝑑𝑢𝑠 𝑙𝑎 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖 𝑖̂𝑛 𝑙𝑢𝑛𝑎 𝑖𝑢𝑛𝑖𝑒, 𝑎𝑛𝑢𝑙 1966, 𝑑𝑒 𝑐𝑎̆𝑡𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑠̦𝑒𝑑𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑜𝑜𝑝𝑒𝑟𝑎𝑡𝑖𝑣𝑒𝑖 𝑎𝑔𝑟𝑖𝑐𝑜𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑑𝑢𝑐𝑡̦𝑖𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝐷𝑢𝑛𝑎̆𝑟𝑒𝑛𝑖. 𝐼̂𝑛 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑜𝑝𝑒𝑟𝑖𝑖, 𝑣𝑎𝑠𝑢𝑙 𝑐𝑜𝑛𝑡̦𝑖𝑛𝑒𝑎 𝑢𝑛 𝑡𝑒𝑧𝑎𝑢𝑟 𝑑𝑒 𝑚𝑜𝑛𝑒𝑑𝑒 𝑟𝑒𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎𝑛𝑒. 𝑇𝑒𝑧𝑎𝑢𝑟𝑢𝑙 𝑐𝑜𝑛𝑡̦𝑖𝑛𝑒 𝑒𝑚𝑖𝑠𝑖𝑢𝑛𝑖 𝑐𝑢𝑝𝑟𝑖𝑛𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑎𝑛𝑖𝑖 187/175 𝑠̦𝑖 55 𝑎. 𝐶ℎ𝑟. 𝐼̂𝑛 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑢𝑛𝑑𝑒 𝑠-𝑎 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑑𝑒𝑠𝑐𝑜𝑝𝑒𝑟𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑎𝑓𝑙𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑟𝑎𝑔𝑚𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑐𝑒𝑟𝑎𝑚𝑖𝑐𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑔𝑒𝑡𝑜-𝑑𝑎𝑐𝑖𝑐𝑎̆”.
𝑇𝑒𝑥𝑡: 𝑑𝑟. 𝐷𝑜𝑟𝑒𝑙 𝐵𝑜𝑛𝑑𝑜𝑐, 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑜𝑔𝑟𝑎𝑓, 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖, 𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎𝑡̦𝑖𝑒 „𝑇𝑒𝑧𝑎𝑢𝑟𝑢𝑙 𝑀𝑢𝑧𝑒𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑂𝑙𝑡𝑒𝑛𝑖𝑒𝑖 𝐶𝑟𝑎𝑖𝑜𝑣𝑎. 𝐴𝑛𝑡𝑖𝑐ℎ𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎”, pg. 91-92; Editura Sitech, Craiova, 2007.
𝐏𝐡𝐨𝐭𝐨: 𝐶𝑎𝑚𝑒𝑙𝑖𝑎 𝑆𝑎̆𝑣𝑒𝑠𝑐𝑢, 𝑅𝑒𝑓𝑒𝑟𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑒 𝑠𝑝𝑒𝑐𝑖𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒- 𝐵𝑖𝑟𝑜𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑀𝑎𝑟𝑘𝑒𝑡𝑖𝑛𝑔.

 

Sursa informațiilor Muzeul Olteniei.

9. Zi deschisă la șantierul arheologic Pietroasa Mică – Gruiu Dării, în Buzău / ”Este singura dată în an când publicul are ocazia de a vedea echipele de arheologi la treabă”

10. Trei civilizații într-un singur loc. Povestea „de roman” a sitului arheologic Cetățuica din inima Banatului

11. Continuam seria de prezentare a șantierelor de cercetare arheologica sistematică în colectivele cărora sunt prezenți colegii nostri cu situl de la Capidava sector X extramuran (jud. Constanta), care anul acesta a împlinit 100 de ani de cercetare continua.


 





De data asta, o felicitam pe Claudia Urduzia , care e membru în colectivul de cercetare interdisciplinar si interinstitutional de mai bine de 15 ani.

 

Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Casa Altemberger.



Articole mai vechi:

1. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2016

2. Descoperiri arheologice din România - luna August 2016

3. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2016

4. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie-Noiembrie 2016

5. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2017 - VIDEO

6. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Octombrie 2017 - VIDEO

7. Descoperiri arheologice din România - lunile Octombrie - Decembrie 2017 - VIDEO

8. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iunie 2018 - VIDEO

9. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2018 - VIDEO

10. Descoperiri arheologice din România - luna August 2018 - VIDEO

11. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2018 - VIDEO

12. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2019 - VIDEO

13. Descoperiri arheologice din România - lunile Mai - August 2019 - VIDEO

14. Descoperiri arheologice din România - lunile August - Septembrie 2019 - VIDEO

15. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2019

16. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Iulie 2020 - VIDEO

17. Descoperiri arheologice din România - lunile Iulie - August 2020 - VIDEO

18. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea I

19. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea II

20. Descoperiri arheologice din România - lunile Septembrie - Decembrie 2020 - VIDEO - Partea III

21. Descoperiri arheologice din România - lunile Ianuarie - Aprilie 2021 - VIDEO

22. Descoperiri arheologice din România - lunile Aprilie - Iunie 2021 - VIDEO

23. Descoperiri arheologice din România - lunile Iunie - August 2021 - VIDEO

24. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea I

25. Descoperiri arheologice din România - luna August - Septembrie 2021 - VIDEO Partea II

26. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea I

27. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Noiembrie 2021 - VIDEO Partea II

28. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2021- Martie 2022 - VIDEO

29. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea I

30. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea II

31. Descoperiri arheologice din România - luna Martie - Iulie 2022 - VIDEO Partea III

32. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2022 - VIDEO

33. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea I

34. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea II

35. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie - Septembrie 2022 - VIDEO Partea III

36. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea I

37. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea II

38. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie - Octombrie 2022 - VIDEO Partea III

39. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea I

40. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea II

41. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea III

42. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie - Noiembrie 2022 - VIDEO - Partea IV

43. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea I

44. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea II

45. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie - Decembrie 2022 - VIDEO - Partea III

46. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2023 - VIDEO

47. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - VIDEO Partea I

48. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - Partea II

49. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2023 - VIDEO Partea III

50. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea I

51. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea II

52. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea III

53. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2023 - VIDEO - Partea IV

54. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea I

55. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea II

56. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2023 - VIDEO - Partea III

57. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea I

58. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea II

59. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea III

60. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2023 - VIDEO - Partea IV

61. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea I

62. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea II

63. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2023 - VIDEO - Partea III

64. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea I

65. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea II

66. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea III

67. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2023 - VIDEO - Partea IV

68. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea I

69. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea II

70. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea III

71. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea IV

72. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea V

73. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea VI

74. Descoperiri arheologice din România - luna August 2023 - VIDEO - Partea VII

75. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea I

76. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea II

77. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea III

78. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea IV

79. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea V

80. Descoperiri arheologice din România - luna Septembrie 2023 - VIDEO - Partea VI

81. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea I

82. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea II

83. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea III

84. Descoperiri arheologice din România - luna Octombrie 2023 - VIDEO - Partea IV

85. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea I

86. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea II

87. Descoperiri arheologice din România - luna Noiembrie 2023 - VIDEO - Partea III

88. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea I

89. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea II

90. Descoperiri arheologice din România - luna Decembrie 2023 - VIDEO - Partea III

91. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea I

92. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea II

93. Descoperiri arheologice din România - luna Ianuarie 2024 - VIDEO - Partea III

94. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea I

95. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea II

96. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea III

97. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea IV

98. Descoperiri arheologice din România - luna Februarie 2024 - VIDEO - Partea V

99. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea I

100. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea II

101. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea III

102. Descoperiri arheologice din România - luna Martie 2024 - VIDEO - Partea IV

103. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea I

104. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea II

105. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea III

106. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea IV

107. Descoperiri arheologice din România - luna Aprilie 2024 - VIDEO - Partea V

108. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea I

109. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea II

110. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea III

111. Descoperiri arheologice din România - luna Mai 2024 - VIDEO - Partea IV

112. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2024 - VIDEO - Partea I

113. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2024 - VIDEO - Partea II

114. Descoperiri arheologice din România - luna Iunie 2024 - VIDEO - Partea III

115. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea I

116. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea II

117. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea III

118. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea IV

119. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea V

120. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea VI

121. Descoperiri arheologice din România - luna Iulie 2024 - VIDEO - Partea VII

122. Descoperiri arheologice din România - luna August 2024 - VIDEO - Partea I

Pe aceeași temă:

1. Opinii: Despre Monumentul Unirii și arheologia care nu s-a făcut în jurul lui

2. Opinii: Despre părțile rușinoase al arheologiei albaiuliene

3. Opinii: Despre arheologie, influență și patrimoniul care va dispărea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu