Fotogravură de Karl Divald (2.11.1830 - 7.11.1897) din lucrarea lui Fr. Herbich - „Palaontologische studien über die kalkklippen des Siebenbürgischen erzgebirges” apărută în 1886, cu explicația: „Stâncile de calcar de la Cetea (magh. =Csaklya), vedere spre sud-est”. Note: T = formațiuni tithoniene; DP = Diabasporphyrit; N=Neocomian; * = Depozit de petrol.
15 ianuarie- o zi cu dublă semnificație: aniversarea și comemorarea lui Ferenc Herbich (15.01.1821-15.01.1887) - părintele colecției Bazinului Transilvaniei
Geolog, profesor universitar privat, membru fondator și curator al Muzeului Ardelean, Fr. Herbich a avut un rol însemnat în dezvoltarea colecției geologice a Bazinului Transilvan. Timp de 18 ani a muncit pentru a cunoaște și lămuri geologia Transilvaniei, timp în care a donat muzeului tot materialul personal colectat și determinat de el. Astfel, a pus bazele unei colecții de petrografie generală și de paleontologie unice în țară: prima colecție de material din Bazinul Transilvaniei.
În Colecția Bazinului Transilvaniei se regăsesc o bună parte din fosilele colectate și publicate de Herbich: colecția de amoniți jurasici din Munții Perșani (1878), colecția de nerinee mezozoice de la Cetea (1886), ambele colecții extrem de valoroase din punct de vedere istoric și științific, cu peste 60 de specii noi pentru știință.
Sursa informațiilor Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie UBB, Cluj-Napoca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu