Pahar de sticlă vechi de cca. 1600-1500 de ani, descoperit în necropola de tip Sântana de Mureş – Cerneahov de la Mihălăşeni, judeţul Botoşani, de către regretatul arheolog botoșănean Octavian Liviu Șovan.
Acest tip de artefact este deosebit de important, fiind fabricat într-unul din atelierele aflate în afara imperiului roman şi folosit în mod curent de către membrii aristocraţiei locale, ca semn al puterii şi influenţei exercitate în comunităţile lor. Paharul de față este cu multiple fațete, găsit fragmentar într-un mormânt bogat, fiind restaurat.
Cultura Sântana de Mureş – Cernjahov a fost creaţia triburilor gotice ce au dominat între secolele III- IV d.Hr. un spaţiu vast întins între Dunăre şi fluviul Don, cuprinzând teritoriul dintre Carpaţi şi Prut al României, Republica Moldova şi sudul Ucrainei de astăzi.
Sub influenţa civilizaţiei romane lumea acestora, bazată pe existenţa prestigiului personal, câştigat prin fapte „eroice”, pe câmpul de luptă, începe să se modifice, aristocraţia ereditară căpătând un rol din ce în ce mai important.
Vasele de sticlă au mai mult un rol de prestigiu în rândul acestor comunităţi, fabricarea şi folosirea lor lor răspândindu-se încetul cu încetul din zona de graniţă cu Imperiul Roman.
În spaţiul cuprins între Prut şi Nistru au fost descoperite ateliere de sticlărie doar în câteva aşezări cum sunt cele de la Sobari ( Republica Moldova), Okno şi Komarov ( Ucraina).
Piesa se află în depozitele Muzeului Județean Botoșani-colecția Arheologie.
Sursa informațiilor Muzeul Județean Botoșani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu