Relief din marmură cu reprezentarea divinităților Jupiter și Junona
Datare: sfârșitul sec. II – începutul sec. III p. Chr.
***
Cultul zeităţilor paredre Jupiter (Jupiter Optimus Maximus) – simbol al puterii universale, al justiţiei divine, protector al Imperiului şi împăraţilor şi al zeiţei Juno (în Dobrogea cu epitetul Regina) – principiul feminin al luminii cereşti, era declarat în epoca imperială un cult prin excelenţă public. Numeroasele altare închinate acestor divinităţi în Moesia Iferior denotă popularitatea şi caracterul oficial al cultului, fără să lipsească un asemenea monument şi în teritoriul callatian. În Dobrogea romană, în sec. II-III p. Chr. este atestat cultul lui Iupiter Dolichenus (divinitate de origine siriană), adorată cu precădere de către militari şi comercianţi; cultul zeului este atestat şi la Callatis, printr-o stelă funerară descoperită lângă Mangalia, care aminteşte despre un preot al cultului lui Iupiter Dolichenus, păstrând imaginea acestuia în costumul caracteristic ceremoniilor cultuale.
Reprezentarea zeului mai este semnalată pe un relief din calcar şi o gemă descoperite la Callatis, iar o inscripţie latină dedicată lui Jupiter Optimus Maximus ne indică onoarea de care se bucura Zeus în cetatea pontică.
Jupiter mai apare reprezentat într-un relief fragmentar din marmură, împreună cu Junona. Zeul este înfăţişat în picioare, înfăşurat în mantie, cu sceptru şi însoţit de acvilă. Piesa se încadrează cronologic la sfârşitul sec. II - începutul sec. III p. Chr..
Piesa este propusă pentru clasare în categoria juridică Fond în cadrul proiectului „Un viitor pentru trecut – clasarea și valorificarea patrimoniului epigrafic și sculptural callatian”, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura, derulat de Direcția Cultură și Sport Mangalia, prin serviciul Muzeul de Arheologie „Callatis”, în parteneriat cu Universitatea "Ovidius" din Constanța.
www.muzeucallatis.ro
Programul RO-Cultura
Granturile SEE si norvegiene
EEA and Norway Grants
#rocultura #mangalia #eeagrants
Sursa informațiilor Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu