luni, 29 noiembrie 2021

BNM pune în circulație noi monede jubiliare și comemorative - VIDEO

 

Sursa: Youtube Utilizator: Banca Nationala a Moldovei

Începând cu 29 noiembrie 2021, Banca Națională a Moldovei pune în circulație patru monede jubiliare și comemorative ca mijloc de plată și în scop numismatic.

Seria „Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din mun. Chișinău” este îmbogățită cu o monedă comemorativă dedicată împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri – poet, dramaturg, folclorist, om politic, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. Moneda este confecționată din aur, are valoarea nominală de 100 lei și un tiraj de 150 unități.

O altă monedă comemorativă din argint, cu valoarea nominală de 50 lei, care va completa seria de monede „Personalități”, este consacrată aniversării a 150-a de la nașterea lui Nicolae Iorga – istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, om politic. Moneda este emisă într-un tiraj de 250 unități.

Seria „Știință și inovare” este suplimentată cu o nouă monedă jubiliară din argint dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Eugen Coșeriu - lingvist român de notorietate universală, filosof al limbajului, scriitor, poet, critic de artă, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române, unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX. Moneda are valoarea nominală de 50 lei și este bătută într-un tiraj de 200 unități.

Concomitent, seria „Cartea Roșie a Republicii Moldova” este completată cu o monedă din argint, cu valoarea nominală de 50 lei, care reprezintă „Popâlnicul nobil (Hepatica nobilis Mill)” - o specie de plantă ocrotită prin lege și inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Moneda are un tiraj de 300 unități.

Monedele jubiliare și comemorative, ambalate în capsule de metacrilat transparent și cutii de prezentare, sunt însoțite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română și engleză, semnate de guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.

Monedele jubiliare și comemorative, emise de Banca Națională, se comercializează prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova.
















Sursa informațiilor BNM.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu