Vizitatorii Muzeului de Istorie Suceava au ocazia, pe lângă sălile expozițiilor de bază ale muzeului, redeschise pentru public, să viziteze și expoziţia temporară DIN CASA DOMNULUI.
35 de piese, databile între secolele XIV-XVIII, provenind de la biserici din estul Slovaciei şi aflate în colecţiile muzeului din Košice, pot fi admirate, până pe 21 iunie 2020.
Veritabile obiecte de artă, care se disting prin delicateţea execuţiei şi prin valoarea artistică, piesele expuse la Muzeul de Istorie din Suceava au fost admirate de numeroşi vizitatori din Slovacia, Franţa şi Ungaria, unde expoziţia a mai fost prezentă. Dovezi ale activităţii unor meşteri pricepuţi, statuile reprezentând pe Fecioara Maria cu Pruncul Iisus, Apostolii, Sfinţii Cosma şi Damian sau Sfânta Barbara ne amintesc în prag de Crăciun de valorile creştine aşa cum erau ele receptate cu secole în urmă, de devotamentul celor care au executat aceste capodopere şi de veneraţia celor care le-au admirat.
Vă așteptăm, de marți până duminică, între orele 10 – 18, să ne vizitați.
Muzeul Național al Bucovinei a luat toate măsurile de protecție sanitară și de distanțare pentru o vizită în siguranță.

Sursa informațiilor Muzeul Național al Bucovinei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu