miercuri, 2 august 2023

Vernisajul expoziției „Mode și cafenele în Brașovul de odinioară”

 

Muzeul de Etnografie Brașov vă invită la vernisajul expoziției „Mode și cafenele în Brașovul de odinioară”, care va avea loc vineri, 4 august 2023, ora 17:00, la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, Piața Sfatului nr. 15.
Prezentăm onoratului public expoziția de față, care oferă informații despre prăvăliile de modă și cafenelele brașovene din perioada Belle Epoque. În acea vreme, moda, atât cea a doamnelor, cât și cea a domnilor, era mult influențată de noutățile vestimentare purtate la Viena. Tot după model vienez erau și cafenelele apărute în oraș spre finalul veacului XIX.
Expoziția aduce în atenția vizitatorilor atât obiecte din colecțiile Muzeului de Etnografie Brașov, cât și din colecția Muzeului Național Bran. Vă invităm să admirați o piesă deosebită, caseta de argint, pentru bijuterii, care decora în perioada interbelică Salonul de Muzică și Biblioteca Reginei Maria din Castelul Bran.
Pentru ilustrarea perioadei am apelat la colecția privată de accesorii și obiecte vestimentare Raluca Partenie și la colecția de cărți poștale și fotografii Edmund Vass.
Designerii Andreea Matei, Corvin Matei și Kristina Dragomir au reconstituit un costum purtat de o doamnă care a locuit în Brașov. Sursa lor de inspirație a fost o fotografie aflată în patrimoniul Muzeului de Etnografie Brașov, realizată de renumitul fotograf Leopold Adler în jurul anului 1890.
Mulțumim Centrului Cultural „Reduta” și Luado Chocolate pentru sprijinul acordat.
Expoziția poate fi vizitată în lunile august–septembrie, de miercuri până duminică, între orele 10:00–18:00.


#expoziție #BelleEpoque #Modă #Cafenea #Brașovuldealtădată

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu