joi, 24 august 2023

Medalia românească: 100 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Rapid București

 

„100 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Rapid București”
RAPID – CEL MAI IUBIT CLUB SPORTIV DIN ROMÂNIA


Totul a început la data de 25 iunie 1923. Dornici ca după orele de lucru să poată desfășura o activitate culturală și sportivă, o mână de muncitori de la Atelierele Grivița au semnat actul de naștere al Asociației Culturale și Sportive CFR. Pe fir sportiv, s-a început cu fotbalul. A urmat apoi înființarea altor secții sportive precum lupte, haltere, atletism, handbal, natație, polo, rugby, ciclism, box, volei, baschet, popice, caiac-canoe, secții care în timp aveau să se dezvolte și să obțină nenumărate performanțe pe plan intern și internațional.
În decursul existenței sale, echipa de fotbal care în timp a purtat denumirile CFR, Locomotiva și Rapid a trecut prin perioade de grandoare și decadență. Însă, indiferent de situația în care se afla la un moment dat, formația vișinie a fost susținută permanent de un public cald și pătimaș și a avut permanent în spate o Galerie devenită cunoscută peste tot în Europa.
Privind în istoria celor 100 de ani de existență găsim o sumedenie de trofee, precum și recorduri greu sau imposibil de egalat. Pe plan intern, Rapid a câștigat oficial trei campionate (1967, 1999, 2003) și alte două (1942, 1944) nerecunoscute oficial. De asemenea, în vitrina clubului se află Cupa Primăverii (1957), Cupa Ligii (1994) și Supercupa României (1999, 2002, 2003, 2007). Totodată, Rapid a fost denumită specialista Cupei României, trofeu pe care l-a cucerit de 13 ori, dintre care de 6 ori consecutiv, record nedoborât nici astăzi (1935, 1937, 1938, 1939, 1940, 1941, 1942, 1972, 1975, 1998, 2002, 2006, 2007).
Pe plan european, Rapid a reușit să stabilească o serie de recorduri. A fost prima echipă românescă ajunsă în finala unei competiții europene, Cupa Europei Centrale (1940), nedisputată din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. A câștigat de două ori Cupa Balcanică (1965, 1966) și Campionatul European Feroviar (1968). S-a calificat în sferturile de finală în Cupa Cupelor (1972-1973) și Cupa UEFA (2005-2006).
Ajunsă la aniversarea celor 100 de ani, Locomotiva vișinie își continuă parcursul către infinit.
„100 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Rapid București” este noul produs medalistic lansat pe piață de Monetăria Statului și dedicat celui mai iubit club sportiv din România.
Setul de colecție – compus din medalie din argint , certificat personalizat și cutie de lemn – poate fi procurat de la magazinele instituției noastre, la prețul de 442 lei/set TVA inclus.


Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
# Material: Argint 999‰
- Diametru: 50 mm
- Greutate: 47 grame
- Calitate: proof
* Tiraj fix: 200 bucăți
shop online www.romanianmint.ro
Magazin FILARET - Strada Fabrica de Chibrituri Nr.30 sect, 5, Bucuresti
Magazin MIHALACHE - Bulevardul Ion Mihalache Nr.119, București
____________________________________
#MonetariaStatului #CSRapidBucuresti #FCRapidBucuresti #Rapid100 #ProgramMedalistic #Medalii #Romania

 

Sursa informațiilor Monetăria Statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu