luni, 29 iunie 2020

Monedă romană: de bronz Constantius II



🔖 Monedă romană de bronz Constantius II

Moneda de față face parte din seria de 16 monede romane ce alcătuiesc colecția Pipaş a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, colecția fiind denumită astfel după numele colecţionarului Nicolae Pipaş de la care au fost achiziţionate monedele în anul 1988. Dintre cele 16 monede am reuşit să identificăm un număr de 13 monede, toate emise în perioada imperială între anii 88 p. Chr. şi 375 p. Chr.
Moneda este realizată din bronz, având nominalul AE3, greutatea de 3,24 g și dimensiunile de 21,1 X 20,9 mm, starea de conservare fiind bună. Pe avers este reprezentat bustul cu diademă perlată şi cuirasă al împăratului Constantius II orientat spre dreapta; în spatele bustului apare litera A. Pe revers este reprezentat un soldat roman cu piciorul drept ridicat, străpungând cu suliţa un călăreţ căzut, cu capul descoperit, întors spre spate. Legenda de pe avers este D N CONSTAN-TIVS P F AVG / D(ominus) N(oster) Constantius P(ius) F(elix) Aug(ustus), iar pe revers FEL TEMP RE-PARATIO / Fel(icium) Temp(orum) Reparatio, iar în exergă, puţin lizibilă, este marca monetăriei, posibil să fie literele SIS, adică monetăria Siscia (referințe: RIC VIII, 338). Traducerea legendei de pe monedă este: Avers – Domnul Nostru Constantius, Piosul și Fericitul (Binecuvântatul) August (Împărat); Revers – Restaurarea Vremurilor Fericite (Binecuvântate) sau altfel spus Zilele Fericite (Binecuvântate) sunt aici din nou. Moneda se datează între 351-355 p. Chr. și a fost emisă de monetăria din Siscia.
Legenda FEL TEMP REPARATIO apare pentru prima dată pe monede emise în secolul IV p. Chr., mai exact ele au fost introduse ca parte a reformei monetare din 348 p. Chr. a împăraților Constans și Constantius II. Monede cu această legendă continuă să fie emise și de împărații de după Constans și Constantius II, până spre anul 375 p. Chr., în timpul împăratului Gratianus.
Bibliografie: Raul Cardoş, Monede romane din colecția Pipaș în Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, ,,Marmatia”, publicație periodică a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, nr. 13, 2016, 21-32.

✍️ Raul Cardoș - muzeograf
📷 Zamfir Șomcutean


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu