Uniunea Monetară Latină
Pe 23 decembrie 1865, la Paris, patru state – Franța, Belgia, Italia și Elveția – semnau convenția privind uniunea monetară, stabilind greutatea, dimensiunile, titlul și cursul de schimb al monedelor de aur și de argint. Astfel, acestea urmau să se emită monede de aur cu valoare nominală de 100, 50, 20, 10 și 5 franci precum și monede de argint în valoare de 5, 2, 1 franc și monede divizionare de 50, 20 și 10 centimes.
Uniunea monetară funcționa pe principiul bimetalismului (valoarea argintului fiind stabilită în funcție de valoarea aurului).
În 1867 Grecia adera la uniunea monetară iar în anii următori alte state adoptau standardul folosit de aceasta chiar dacă nu deveneau membri ai acesteia. Printre acestea state se numără Statul Papal, Spania, Finlanda, Venezuela, Serbia, Muntenegru, Imperiul Austro-Ungar (care însă nu adoptă sistemul bimetalismului, alegând în schimb să emită anumite nominaluri de aur corespunzând celor ale Uniunii) și nu în ultimul rând, România.
Asemenea Uniunii Monetare Scandinave, nici această uniune nu avea o bancă centrală unică și implicit nici politici monetare comune. Diversele probleme care au apărut în legătură cu emisiunile de argint, însoțite și de numeroasele dezbateri privind sistemul metalic (bimetalism versus aur) dar mai ales izbucnirea Primului Război Mondial au condus la prăbușirea acestei uniuni monetare, oficial în anul 1927.
Prezentăm trei monede identice în ceea ce privește dimensiunea (30 mm), greutatea (10 g) și metalul folosit (bronz): o monedă italiană de 10 centesimi din anul 1866; o monedă franceză de 10 centimes din anul 1871; și o emisiune a României, 10 bani din 1867.
Sursa informațiilor Muzeul Municipiului Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu