7 iulie. Ziua Mondială a Ciocolatei

 

7 iulie. Ziua Mondială a Ciocolatei

Pe vremuri, ciocolata nu se găsea la casă, lângă gumă și napolitane. Ciocolata era păstrată în bufet, între mileul cu păuni și ceștile cu aur pe margine. Se dădea „doar când venea cineva” sau „dacă îți știi poezia la serbare”. Era bucurie cu program și marfă de protocol domestic.
Ambalajele? Greu de desfăcut. Mai ales când îți era poftă. Parcă erau lipite cu promisiunea că, dacă ai răbdare, e și mai bună. Scria pe ele „Malz”, „Țuică”, „505”, sau pur și simplu „Kandia”, iar literele păreau desenate cu pensula, pe hârtie lucioasă, și cu bun-simț.
Batonul Rom? Se împărțea în recreația mare. Cu grijă. Cu respect. Jumătate mâncat, jumătate oferit. Avea gust de aventură imaginară, de pauză binemeritată și de prietenii legate fără cuvinte.
Astăzi, dacă spui „Kandia”, unii ridică sprânceana cu un zâmbet și un oftat. Brandul există, ciocolata se fabrică în alt oraș, dar în Timișoara… Kandia e amintire. E dulcele copilăriei învelit în luciu și reverență.

 
Noi păstrăm în colecție câteva cutii vechi.
Una dintre ele poartă inscripția „Kandia - Finisaj Extra”. Când am redeschis capacul, am simțit că dincolo de praf și carton e și un oftat. Al cuiva care a vrut doar să-și țină dulcele în ordine.
Puțină istorie dulce:
În 1890, la Timișoara, se înființa atelierul de zahăragii Latter Mor - începutul unei povești cu gust și răbdare. În 1895, atelierul devine fabrică în toată regula, iar în 1917 capătă un nume care avea să intre în legendă: Kandia - inspirat de vechea denumire a insulei Creta.
A fost prima mare fabrică de ciocolată din Banat și una dintre cele mai vechi din țară. La scurt timp, devenise lider de piață: sute de muncitori, sortimente distribuite în toată România, ambalaje artistice și gusturi memorabile.
În perioada comunistă, Kandia avea peste 800 de angajați, iar ciocolata ei era trecută „pe sub mână” și păstrată pentru ocazii speciale. Era monedă de schimb, dar mai ales o formă de afecțiune ambalată frumos.
Ciocolata de azi vine cu promisiuni: bio, fără zahăr, vegană, artizanală. Ciocolata de atunci venea cu bunică-ta, care zicea: „una și gata.” Și era suficient.

 
Tu de unde îți iei ciocolata azi, în Timișoara?
Mai recunoști gustul de atunci? Ai păstrat vreo cutie, vreun ambalaj, vreo amintire?

 
Spune-ne în comentarii. Cine știe - poate descoperim împreună gustul pe care încă îl căutăm.

 

 
#mnab #ziuamondialaaciocolatei #kandia

 

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.