Note de medicină populară (VII): Tincturile
Plantele sunt bogate în compuși care ajută și protejează organismul, ingrediente active precum polifenolii, alcaloizii, rășinile, terpenoidele și flavonoidele, care au efecte antioxidante, antiinflamatoare și care stimulează vindecarea.
Un leac des folosit în trecut era tinctura, un extract din plante, obținut cu ajutorul alcoolului și e un remediu homeopat care acționează rapid, deoarece organismul metabolizează repede alcoolul. Astfel, o tinctură începe să acționeze într-un interval scurt, de aproximativ zece minute de la administrare.
Alcoolul extrage compușii activi ai plantei, iar dacă tinctura e bine realizată, la final rezultă o substanță concentrată în care se regăsesc toate aceste ingrediente active ale plantei. La fel ca ceaiurile, tincturile se pot face dintr-o gamă largă de plante, selectate în funcție de afecțiunea căreia i se adresează. Care e diferența dintre ceai și tinctură? Tincturile sunt mai concentrate și cu putere de acțiune mai mare.
Cum se fac tincturile?
Se pregătesc plantele, se pun într-un recipient de sticlă, se toarnă alcool peste ele, se agită și se pun la macerat câteva săptămâni. Se depozitează în loc uscat și ferit de lumina solară, timp de 4-6 săptămâni, interval în care aceste recipiente se agită ușor de 2-3 ori pe săptămână. De asemenea, se urmărește ca plantele să fie în permanență acoperite cu alcool.
Cum răspunde Raluca Olaru (fitoterapeut) la întrebarea anterioară și cum prepară ea tincturi:
“Pe scurt, în termeni științifici tincturile sunt extracte hidroalcoolice concentrate din plante medicinale.
Cum procedăm pentru a le prepara? Cântărim apoi îngrămădim plantele mărunțite temeinic în recipiente de sticlă sterilizate, turnăm peste ele alcool cu o concentrație între 40-70% (în funcție de plantă) și le lăsăm să se împrietenească aproximativ două săptămâni după care strecurăm maceratul, stoarcem plantele bine, bine de tot și lăsăm produsul rezultat la decantat până se limpezește și e numai bun de utilizat. Simplu ca bună ziua, nu-i așa? Doar la prima vedere!
În realitate a fost nevoie de ceva timp pentru a descoperi <<rețetele ideale>>, mai ales că plantele diferă mult între ele, din punct de vedere al caracteristicilor fizico-chimice, iar unele dintre substanțele active pe care le conțin sunt tare încăpățânate și nu se lasă extrase cu una cu două.”
Dar cu știință, pricepere și răbdare, sigur iese tot ce-i mai bun din plante.
- - -
Un material MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni de Cosmina Marcela Oltean, muzeograf
Consultant: Raluca Olaru, fitoterapeut
Foto, colț din cămara Hodaia (Raluca Olaru)
- - -
Surse suplimentare consultate:
ACHS - Herbal Medicine: How to Make Tinctures
https://info.achs.edu/.../herbal-medicine-how-to-make...
Johns Hopkins Medicine - Herbal Medicine
https://www.hopkinsmedicine.org/.../welln.../herbal-medicine
Note de medicină populară din județul Harghita (I)
Note de medicină populară din Subcetate, județul Harghita (II)
Note de medicină populară din județul Harghita (III)
Note de medicină populară din zona Toplița, Harghita (IV)
Note de medicină populară din Subcetate, județul Harghita (V)
Sursa informațiilor MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu