miercuri, 2 august 2023

EXPONATUL LUNII AUGUST: CREUZET

 


EXPONATUL LUNII AUGUST
CREUZET

În timpul lucrărilor de supraveghere arheologică din str. Brașoveni nr. 17 s-au descoperit 7 creuzete Hessa întregi sau parțiale a căror datare poate fi făcută în general pentru secolul al XVIII – lea. Patru dintre ele au formă triunghiulară și au diferite dimensiuni, al cincilea care ar fi avut cea mai mare dimensiune are partea superioară distrusă. Ultimele două creuzete sunt de tipul suport de ou, cel mai mic fiind descoperit intact în timp ce dintr-unul de mari dimensiuni s-a păstrat doar partea inferioară. Deși apărute într-o zonă cunoscută ca fiind locul predilect al prăvăliilor negustorilor cu amănuntul ele pot să fi aparținut unui atelier de bijutier care a funcționat în zonă cel puțin în secolul al XVIII – lea.
CREUZETUL este un vas din material refractar folosit de mii de ani în procesul de topire al neferoaselor, de obținerea aliajelor dar și de topire a sticlei (obținerea smalțului) sau pentru obținerea pigmenților. Atât forma cât și materialul din care fabricat trebuie să susțină metalul topit și să reziste temperaturi înalte de topire. În general diametrul era cuprins între 2 și 20 cm cu baza rotundă sau turtită pentru a putea fi așezat în cărbunii încinși. Marginea superioară, rotundă ca formă este închisă, păstrând un spațiu îngust ușor ieșit în afară pentru turnarea metalului topit.
Creuzetul triunghiular este o formă des utilizată în epoca medievală și postmedievală, avantajul său fiind cele trei colțuri (guri) formate care permiteau turnarea metalului topit prin oricare margine indiferent de cum se poziționa în foc. Modelul este dezvoltat în secolul al XVI – lea în zona Principatului Hessa din Sfântul Imperiu Romano – German și se răspândește în întreaga lume până în secolul al XVIII – lea. Pentru că era utilizat de cei care prelucrau bronzul, alama, de cei care băteau monedă, de bijutieri, sticlari sau alchimiști această formă a fost produsă în seturi care aveau mărimi descrescătoare. Alături de forma triunghiulară se dezvoltă și creuzetul de forma suportului de ou care era folosit pentru separarea metalelor prețioase din aliaje.
Text şi fotografii: muzeograf dr. Niculina Dinu; Daniela Puia, conservator, Secţia Istorie Modernă şi Contemporană

 

Sursa informațiilor Secția Istorie Modernă şi Contemporană a Muzeului Brăilei „Carol I".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu