sâmbătă, 11 martie 2023

Arheologii sunt de vină?! Povestea cercetătorilor arheologice preventive de la Chișoda-Livezeni. Dr. Andrei Geogrgesc

 

Muzeul Național al Banatului organizează, lunar, o serie de prelegeri pentru publicul larg, cu scopul de a populariza istoria Banatului și proiecte de cercetare ale specialiștilor MNaB. Acestea fac parte din proiectul SERI DE POVESTE LA MUZEU, inițiat de colegii de la Secția Arheologie, și au loc în mansarda Bastionului Maria Theresia.
Pentru cea de-a doua întâlnire a Serilor de poveste vă propunem un subiect sensibil și de actualitate în cercetarea arheologică: săpăturile preventive.
Nu de puține ori arheologii au fost considerați „țapi ispășitori” pentru întârzierea sau blocarea unor proiecte de infrastructură. Cât de reală este această așa-zisă piedică pusă de arheologi în calea progresului? Avem nevoie de astfel de cercetări? Ne împiedică trecutul să ne dezvoltăm viitorul? Sunt doar câteva dintre întrebările la care vă invităm să găsim răspunsul împreună.
În ultimii ani Muzeul Național al Banatului a fost implicat în numeroase proiecte de cercetare arheologică preventivă menite să salveze patrimoniul cultural și informația arheologică de distrugerile cauzate de lucrările de infrastructură și dezvoltare imobiliară. Dintre acestea, am ales să vă prezentăm cel mai recent astfel de proiect, cercetarea din așezarea neolitică de la Chișoda - Livezi, în care s-au scos la iveală urmele unei complexe comunități datând de acum aproximativ 7.000 de ani.
Vă așteptăm joi, 16 martie, de la 18:00, în mansarda Bastionului Maria Theresia.

 

Sursa informațiilor Muzeul Național al Banatului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu