Semnele de vecinătate, specifice vieții comunității săsești

 

Lada de vecinătate (datare 1805), protocoalele şi tablele de vecinătate, deţinător: Biserica evanghelică Rupea, piese aflate în expunere la Muzeul Etnografic ”Gheorghe Cernea" din Rupea

 Semne de vecinătate prezentate în cadrul expoziției temporare ”Lemn și om - o poveste de viață în Brașov și sud-vestul Transilvaniei” de la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului.

 

La Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, în cadrul expoziției temporare ”Lemn și om - o poveste de viață în Brașov și sud-estul Transilvaniei” puteți vedea câteva semne de vecinătate.
Vecinătatea („Nachbarshaften”, nobăria) a avut un rol important în viața sașilor brașoveni. Cuprinzând toate familiile de pe o stradă, vecinătatea asigura participarea cetățenilor la lucrările localității, oferea ajutorare și permitea petrecerea împreună a timpului liber. Sașii erau obligați să întrețină și să curețe străzile, să repare clădirile, să pietruiască drumurile, să refacă podurile, să curețe canalele de scurgere a apei, etc. Fiecare nobărie avea în frunte un „tată de vecinătate” (”Nachbarväter”), ales pe patru ani, un regulament și un registru de evidență a lucrărilor. Vecinătățile unei localități (oraș sau comună) aveau un președinte („der Präses”).
Semnele de vecinătate (convocatoarele) erau tăblițe, realizate de obicei din lemn, de diferite forme, cu semne specific fiecărei nobării, cu ajutorul cărora familiile erau anunțate că trebuie să ia parte fie la anumite lucrări, fie la o înmormântare. În cazul unei lucrări, tăblița mergea din casă în casă, iar după ce familia își încheia sarcina, era dusă la următorul vecin. Pe tăbliță se menționa că în cazul în care nu se îndeplinea sarcina se plătea o amendă.
Convocatoarele de înmormântare se trimiteau tot așa, din casă în casă, cu o seară înainte, ca să se știe că a doua zi, la ora stabilită, are loc înmormântarea. Și în acest caz participarea era obligatorie, altfel se plătea o amendă. Tăblița de înmormântare era dusă imediat ce se primea, pentru că exista credința că, dacă era ținută prea mult în casă, se putea întâmpla ceva rău în familie.

Sursa: „Sașii despre ei înșiși”, coordonator dr. Ligia Fulga vol. II, Cristian, 2015, p. 69-81.

#semnedevecinătate Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului #LemnșionopovestedeviațăînBrașovșisudestultransilvaniei #îndatoriri #comunitateasăsească #convocatoare #Transilvania #haișitulamuzeu

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.