În seara zilei de 12 februarie 2020 împreună cu colegul meu Szabo Attila mă aflam la București, într-un stagiu de cercetare a ceramicii produse de centrul de olari din Zalău, deținută de Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul de Artă Populară ”Dr. Nicolae Minovici”. Mergând pe jos spre Gara de Nord, pașii ne-au purtat pe lângă o consignație de artă. Cu toate că era trecut de ora șase seara, magazinul era deschis. Am intrat, am căutat din priviri ceramică populară, schimbând două vorbe cu proprietarul, iar la ieșire, într-o doară, am întrebat și de numismatică.
Imediat, proprietarul mi-a înmânat două clasorașe cu monede. Spre surprinderea mea, într-unul dintre ele am găsit, pe o bucată de hârtie, o însemnare care m-a lăsat fără cuvinte: ”Lot 30 x 20 kreuzer. 1763/ … 1840. Minitezaur găsit la moara de apă din Șimleu Silvaniei la data de 19.08.1979 într-o pungă din piele, după uscarea fântânii. Intrat în posesia lui Buzdugan în 1980”.
Așadar, era vorba despre un tezaur monetar descoperit la Șimleu Silvaniei, județul Sălaj, în data de 19 august 1979, probabil odată cu igienizarea fântânii din curtea morii de apă, situate pe malul stâng al râului Crasna. Așa cum se observă în textul original, tezaurul se afla inițial într-o pungă din piele, dar care din păcate nu s-a mai păstrat de către descoperitor. În anul 1980 monedele au intrat în posesia lui George Buzdugan (1902-1980), cunoscut colecționar de monede și medalii, secretar general al Societății Numismatice Române în perioada 1953-1980, printre altele coautor la volumul Monede și bancnote românești (1977). Alte detalii în legătură cu descoperirea lipsesc.
Proprietarul magazinului ne-a spus că are tezaurul primit în regim de consignație de la moștenitorii lui George Buzdugan, decedat în anul 1980, la scurt timp după ce a intrat în posesia descoperirii. A doua zi de dimineață au fost făcute demersurile necesare, iar tezaurul s-a întors acasă, în Sălaj, întrând în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău după mai bine de 40 de ani de la descoperire.
Tezaurul de la Șimleu Silvaniei, format din 30 de monede, în exclusivitate piese din argint de 20 de creițari sau 1/3 gulden, acoperă o perioadă de emisiuni monetare de aproape 80 de ani, din 1763 până în 1840. Chiar dacă nu sunt piese cu valoare mare în epocă (6,68 grame), așa cum sunt guldenii și talerii, monedele de 20 de creițari sunt tezaurizate datorită faptului că sunt emise la deplina lor valoare (adică au în compoziție cantitatea de argint corespunzătoare nominalului indicat pe revers).
Tezaurul monetar de la Șimleu Silvaniei (sec. XVIII-XIX) – avers
Seria de monede cu valoarea de 20 de creițari, emise în sistemul Convenției încheiate în septembrie 1753 între Austria și Bavaria, la care vor adera în anul 1754 și zona franconă a Germaniei, orașul liber Nürnberg, ducatul Württemberg, iar până în anul 1763 și statele germane din sudul și restul teritoriului german, electorii de Saxa și principii saxoni, a continuat fără întrerupere și după 1840 (anul ultimei emisiuni din tezaurul de la Șimleu Silvaniei), până în anul de grație 1848 .
Monedele din tezaurul de la Șimleu Silvaniei au fost emise în Imperiul Habsburgic (Austria Inferioară, Ungaria, Transilvania, Boemia) și orașul liber Nürnberg, în șase monetării: Viena, Kremnica, Baia Mare, Praga, Alba Iulia și Nürnberg. Faptul că o piesă emisă la Nürnberg a circulat până în teritoriile cele mai îndepărtate ale Imperiului, nu trebuie să surprindă pe nimeni, deoarece piesa este emisă după același sistem în care au fost emise și monedele austriece contemporane.
Tezaurele cu monede de 20 de creițari descoperite până acum sunt foarte puține comparativ cu cantitatea mare de monedă de acest tip aflată în circulație în secolele XVIII-XIX în Transilvania, dar și în Principatele Române.
Prin Regulamentul Organic s-a stabilit ca ducatul olandez din aur și sfanțul austriac din argint sau sfanțigul (în germană zwanziger, adică moneda de 20 de creițari), să reprezinte etaloane monetare în Țara Românească și Moldova, acestea fiind singurele monede primite la plata impozitelor de către visteria statului.
Imagine de ansamblu a tezaurului de la Șimleu Silvaniei (sec. XVIII-XIX)
Valoare totală a acestui tezaur era relativ modestă în epocă: 600 de creițari (echivalentul a 10 guldeni sau cinci taleri). Un sfanț (20 creițari) era echivalentul a 2,10 lei. În București, spre exemplu, în anul 1841 un porc se vindea cu 63 de lei, așadar cu suma de 600 de creițari se putea cumpăra un porc sau trei care de lemne, ori se putea plătit salariul unui băiat de prăvălie pe șase luni de zile.
Tezaurul de la Șimleu Silvaniei prezintă analogii în ceea ce privește compoziția și datarea, cu tezaurele din Transilvania descoperite la Cluj-Napoca (piese emise între anii 1763-1846), Bărboși (piese emise între anii 1763-1848), Rîciu (cu piese emise între anii 1765-1856) și tezaurul descoperit în Moldova la Somușca (cu piese emise între anii 1764-1847). Pot fi amintite, de asemenea, tezaurele monetare ce conțin pe lângă alte nominale mai vechi și piese de 20 de creițari, precum cel de la Geoagiu (cu piese emise între anii 1661-1789), Câmpeni (cu piese emise între anii 1661-1795) și Cotu (cu piese emise între anii 1764-1818), însă, așa cum se observă, cu terminus post quem sfârșitul secolului al XVIII-lea sau primele două decenii ale secolului al XIX-lea.
Ultima emisiune monetară prezentă în tezaurul de la Șimleu Silvaniei datează din anul 1840. Piesa prezintă evidente urme de uzură (circulație), ceea ce ar putea sugera probabilitatea ca tezaurul să fi fost pus la adăpost în contextul tulburărilor create de evenimentele de la 1848. Însă, la fel de bine ar putea exista și alte motive care au dus la ascunderea și, apoi, nerecuperarea în epocă a tezaurului.
Dr. Emanoil Pripon, cercetător științific II, numismatică și restaurare
Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu