Exponatul săptămânii: ”Ștergură maramureșeană”
Ștergarul de perete din zona etnografică Maramureș, denumit local ”ștergură”, are dimensiunile și decorul adaptate rolului de a încadra icoane țărănești sau blide, fiind mai lung decât ștergarele de ”rudă” sau ”culme”, iar partea ornamentată fiind concentrată la ambele capete.
Ștergarul prezentat a fost achiziționat din comuna Botiza, județul Maramureș și este lucrat în primul sfert al secolului al XX-lea.
Materialele folosite la confecționare sunt bumbacul și cânepa, iar tehnica de lucru este țesutul în 2 și 4 ițe (”scorțește”), alesul printre fire și realizarea unei dantele cu franjuri, prin înnodarea firelor de bumbac.
Ștergarul are întreaga suprafață decorată prin învărgare, alternând vărgile țesute din bumbac cu cele țesute din cânepă. La fiecare capăt prezintă câte 5 registre decorative cu fond roșu și alb, pe care sunt alese motive florale și fitomorfe, utilizând bumbacul alb, roșu, albastru, verde, oranj, vișiniu.
Piesa a fost clasată în categoria juridică TEZAUR, prin Ordinul nr. 2948/20.09.2019, poziția 10, emis de Ministerul Culturii.
Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu