sâmbătă, 20 mai 2023

Vâltoarea

 



Vâltoarea este poate cea mai veche dintre instalațiile hidraulice țărănești din spațiul românesc. Simplă în ce privește construcția, ea constă dintr-o cuvă de formă tronconică – așezată cu baza mică în jos pe cursul repede al unui râu de munte –, confecționată din scânduri din lemn de stejar, fag sau brad, distanțate într-atât încât apa să poată trece printre ele. Șuvoiul de apă necesar funcționării instalației se obține prin îndiguirea artificială a cursului râului, fie prin îngrămădirea unei mari cantități de pietre de râu, fie cu ajutorul unor piloni din lemn, prinși între ei cu nuiele și întăriți cu pietre. Apa, odată ce pătrunde cu viteză în cuvă, formează un vârtej suficient de puternic cât să învârtă chiar și țesăturile de mari dimensiuni.
În unele zone ale țării, vâltoarea se mai folosește și astăzi la spălatul diverselor țesături de casă. În trecut, însă, în satele Țării Bârsei ori ale Țării Făgărașului, respectiva instalație se folosea mai ales la îndesirea țesăturilor din lână. Dacă textilele de spălat nu trebuie date la vâltoare mai mult de 4–6 ore, dimpotrivă, îndesirea unei țesături se putea realiza chiar și într-o săptămână.
Pentru a afla mai multe informații despre industria textilă casnică și funcționarea vâltorilor, vă invităm să vizitați Muzeul de Etnografie Brașov, situat în Bulevardul Eroilor, nr.21A, deschis de miercuri până duminică, între orele 10:00–18:00.

Sursă: Mircea Prahase, Instalații hidraulice țărănești, 1994.
Foto: Cercetare de teren sat Lisa, județul Brașov.

#MuzeuldeEtnografieBrasov #vâltoare #instalatiihidraulice

 

Sursa informațiilor Muzeul de Etnografie Brașov.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu