EXPONATUL LUNII IANUARIE la Muzeul de Științele Naturii este:
CHOEROLOPHODON ANATOLICUS Ozansoy, 1965 - reconstituire parțială în mărime naturală
Choerolophodon anatolicus este o specie de elefant preistoric, ce putea atinge 4 - 5 m lungime, aproximativ 1,50 cm înălțime în dreptul greabănului și avea un craniu de aproximativ 1,70 - 1,80 m lungime. A trăit în perioada Miocenului, mai precis în Vallesian (acum 11,6 - 9 milioane ani). Studiile paleontologilor arată că elefanții preistorici din genul Choerolophodon ce au trăit în Europa aparțin speciilor C. chioticus (Orleanian târziu, acum aproximativ 5 milioane de ani, Miocenul mijlociu), C. anatolicus (Vallesianul timpuriu, acum aproximativ 9 milioane de ani, Miocenul târziu) și C. pentelici (Turolianul mijlociu, acum aproximativ 12 milioane ani, Miocenul târziu) și au coexistat cu alte specii de elefanți preistorici din genul Mammuthus, Deinotherium sau Gomphotherium.
În colecția Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, Bacău există piese de patrimoniu fosile reprezentând un fragment de hemimandibulă a unui individ juvenil și un fragment de hemandibulă a unui individ matur, descoperite în timpul săpăturilor ce se efectuau pentru construcția Centralei Electrice de Termoficare a orașului Bacău.
Date despre aceste fragmente au fost publicate pentru prima dată de dr. Constantin Șova și cercetătorul paleontolog Costin Rădulescu în revista Travaux de l’Institute de Spéologie „Émile Racovitza”, în anul 1987, fragmentele fiind atribuite speciei Choerolophodon pantelici. Mai târziu, în anul 2020 profesorul dr. Paul Țibuleac a reexaminat fragmentele fosile atribuindu-le speciei Choerolophodon anatolicus. Aceste piese pot fi văzute în cadrul expoziției temporare „O lume dispărută” deschisă publicului la sediul Muzeului de Științele Naturii Bacău.
Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, Bacău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu