marți, 22 iunie 2021

Exponatul săptămânii este un topor din bronz

 




EXPONATUL SĂPTĂMÂNII
21.06.2021-27.06.2021
Muzeul de Istorie
Exponatul săptămânii este un topor din bronz; el face parte din colecția de Epoca Bronzului a Muzeului de Istorie a județului Vâlcea
A fost descoperit în sud-vestul satului Berbești, comuna Mateești, jud. Vâlcea, cu ocazia unor lucrări agricole, în aprilie 1973.
Tipologic, este un topor cu gaură de înmănușare transversală, de tip Izvoarele, seria Halânga (în opinia lui Gabriel Crăciunescu). Publicat inițial de V. Ghelmez, era atribuit considerat atunci fie din seria Pătulele, fie din seria Izvoarele. Are analogii cu topoarele de la Halânga, Pătulele și Podari (toate în Oltenia). Este atribuit culturii Verbicioara din epoca mijlocie a bronzului.
Secțiunea corpului este ovală iar tăișul arcuit. Este acoperit cu o patină verzuie iar tăișul nu prezintă urme de utilizare. A fost confecționat prin turnare în tipar bivalv și mai prezintă resturi de bavură, nefiind finisat în totalitate. În partea superioară, tubul de înmănușare prezintă o creastă dar nu pe toată lungimea.
Aceste topoare sunt incluse în categoria armelor, tot de către arheologul G. Crăciunescu.
Dimensiunile sale sunt:
L : 17,5 cm; L tub de înmănușare : 4,6 cm; l : 5,8 cm; D : 2,8 cm; g : 76,6 gr.

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Vâlcea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu