Monede antice din Epir

 

Monede antice din Epir din colecțiile Muzeului Municipiului București

În incursiunea noastră despre monedele grecești, ne oprim asupra unui lot de peste 30 monede antice din Epir aflat în colecția Muzeului Municipiului București.
Acestea aparțin provinciei Epirului situată pe coasta estică a Mării Ionice și în vestul Greciei, fiind împărțită astăzi între Albania în nord și Grecia. Este o regiune cu precădere muntoasă fiind cuprinsă între Marea Ionică și munții Pindus, ce se întinde de la golful Oricos (Vlorë, Albania) din nord până la Ambracian golf în sud, fiind mărginită de la nord spre sud de Illiria, Tessalia, Aetolia și Acarnania. Aceasta cuprinde sanctuarul de la Dodona, al doilea oracol grecesc ca mărime după cel de la Delphi.
În regiunea locuită de triburile grecești ale chaonienilor, molossienilor și thesprotienilor, reușește să se impună dinastia Aeacidae ridicată dintre molossieni. Aeacizii izbutesc să realizeze un stat unitar în jurul anilor 370 a.Chr. Ei se aliază cu regatul din ce în ce mai puternic al Macedoniei împotriva raidurilor illirilor din nord, încheind o alianță pe care o ratifică mai târziu prin căsătoria prințesei molossiene Olympias cu Filip II al Macedoniei în 359 a.Chr., în urma căreia se va naște Alexandru cel Mare. Relațiile apropiate cu Macedonia contribuie la impunerea treptată a autorității dinastiei Aeacidae și asupra celorlalte triburi grecești din zonă, reușind să se realizeze centralizarea lor în timpul lui Alexander I Molossus, fratele prințesei Olympias (343/2-331 a.Chr.). Autoritatea sa depăsește granițele Epirului, el fiind chemat și de orașele din sudul Italiei să intervină în conflictele dintre ele.
Regatul Epirului devine renumit abia în timpul lui Pyrrhus I, fiul regelui Aeacides, care ajunge la putere în anul 298/7 a.Chr. cu sprijinul lui Ptolemeu al Egiptului, după o primă instalare pe tron eșuată. El se implică în luptele pentru câștigarea tronului regatului Macedoniei, după dispariția lui Cassandru, care fusese împărțit de cei doi fii ai săi, Alexandru V și Antipater II. Pe fondul conflictelor dintre cei doi, tronul este câștigat de Demetrios Poliorcetes, fiul lui Antigonos Monophtalmos, pe care Alexandru V îl chemase în ajutor. După acest moment, între Pyrrhus și regatul Macedoniei, urmează o succesiune de alianțe determinate de interese de moment, alternate cu invazii temporare ale teritoriilor din jur, precum și de intrigi alimentate de interesele celorlați diadohi. În cele din urmă, la moartea lui Demetrios Poliorcetes, în 286 a.Chr., reușește să ocupe o parte a regatului Macedoniei, restul fiind ocupat temporar de Lysimach.
Pyrrhus a rămas în istoria Epirului nu numai prin talentul său militar și strategic, dar și prin construcția marelui teatru din Dodona, precum și extinderea cu un nou cartier a orașului Ambracia, pe care a numit-o capitala regatului.
Dinastia regală a Aeacizilor se încheie în anul 232 a.Chr., când conducerea Epirului este asigurată de Liga sau Republica epirotă, constituită ca un stat federal, guvernat de un consiliu în care erau reprezentate toate triburile în mod egal. Conducerea Epirului va fi pusă la grea încercare de tentativele Romei republicane de a cuceri Macedonia. În timpul primelor două războaie macedonene, republica epirotă va adopta o poziție de neutralitate. Cu toate acestea, teritoriul său va fi folosit ca poarta de intrare pentru trupele romane în Grecia, fiind prezente aici unități militare. Însă, în cel de-al treilea conflict, părerile ligii vor fi împărțite, astfel că triburile chaonienilor și al tesprotienilor vor fi de partea romanilor, în timp ce molossienii vor ține cu macedonenii. În anul 168 a.Chr., în urma bătăliei de la Pydna, legiunile romane vor învinge armata macedoneană, iar Macedonia va fi împărțită în patru regiuni administrative (merides). Tot acum va intra sub autoritatea Romei și regiunea Epirului, iar răzbunarea împotriva molossienilor se va solda cu înrobirea a 150000 locuitori.
Statutul său între anii 167-148 a.Chr. este neclar, însă după înființarea provinciei romane a Macedoniei, ea va intra în componența acesteia. Abia Augustus va separa în 27 a.Chr. Epirul și Achaea de Macedonia, iar teritorul epirot, cu excepția părții sale nordice, va intra în componența provinciei senatoriale Achaea până în vremea lui Traian. Cândva, între anii 103-114 p.Chr., acesta o va transforma într-o provincie de sine-stătătoare condusă de un procurator Augusti. Aceasta va fi extinsă și împărțită în timpul lui Diocletian în două provincii, Epirus Novus ce cuprindea ținuturile din nord, locuite înainte de triburile illirice și Epirus Vetus, în granițele căruia se afla teritoriul tradițional al triburilor epirote.
Din punct de vedere numismatic, vor exista mai multe etape în care se vor emite monede de argint și bronz. După impunerea regalității epirote, vor fi bătute monede de aur, argint și bronz cu numele lui Alexandru Molossus (342–326 a.Chr.), fratele prințesei Olympias, atât în Epir, cât și de cetățile grecești din sudul Italiei și Sicilia, unde a încercat să își impună stăpânirea vremelnic. Cele mai abundente și variate emisiuni de aur, argint și bronz vor fi bătute în timpul regelui Pyrrhus (295-272 a.Chr.), atât de cetățile din sudul Italiei, între care se remarcă o frumoasă serie monetară cu capul Persephonei bătută la Syracuza, în Epir, cu capul lui Zeus Dodonaeus, precum și în Macedonia, cu scutul macedonean.
După stingerea dinastiei Aeacidae și constituirea Republicii epirote (232-168 a.Chr.), s-au bătut monede de argint și bronz cu tipuri reprezentative ale regiunii, Zeus Dodonaeus și Dione, zeița oracolului de la Dodona și legenda AΠEIPΩTAN, alături de piese de nominal redus. În timpul Republicii, anumite orașe vor începe să emită și propriile monede de bronz, ca Ambracia, Athamanes, Pandosia, Phoenice și Cassope. Dintre acestea, doar Cassope va mai bate în perioada romană, căreia i se alătură și Buthrotum, care nu avusese o producție monetară mai înainte.
Lotul de monede epirote din cadrul Muzeului Municipiului București este alcătuit mai ales din piese bătute în vremea Confederației epirote, înainte de intrarea sub autoritatea romană. Nu excludem posibilitatea ca unele dintre ele să poată proveni din descoperiri de pe teritoriul țării noastre.

 

Sursa informațiilor Muzeul Municipiului București.